film de jafuri[*] buddy film[*][[buddy film (film genre in which two people of the same sex (historically men) are non-romantically paired, with a contrast in personality, sometimes accentuated by an ethnic difference between the two)|]] film de comedie dramă
Scenariul creat de David S. Ward a fost inspirat din adevăratele escrocherii ale fraților Fred și Charley Gindorff care au fost prezentate și în cartea lui David Maurer, The Big Con: The Story of The Confidence Man. Titlul se referă la momentul în care un escroc își termină "jocul" și reușește să ia banii victimei. Dacă escrocheria este un succes, victima își dă seama că banii i-au fost furați mult prea târziu pentru a mai putea face ceva. Filmul este renumit și pentru coloana sa sonoră, în special pentru melodia principală "The Entertainer" - o piesă scrisă de Scott Joplin și adaptată pentru film de Marvin Hamlisch.
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Povestea începe într-un orășel condus de oficialități corupte. Prăpastia dintre americanii foarte bogați și cei foarte săraci nu a fost niciodată mai adâncă. Jocurile de noroc sunt înfloritoare. Brutalitățile și nu de puține ori crime, la fel. Luther Coleman și mai tânărul Johnny Hooker (Robert Redford) se trezesc amestecați fără voie în lumea interlopă a gangsterilor din Chicago.
Șeful acestora, Doyle Lonnegan, care controlează bănoasa afacere a jocurilor de noroc, consideră a fost tras pe sfoară și ordonă uciderea lui Luther, care tocmai se hotărâse să se apuce de treburi cinstite. Johnny pleacă să-l întâlnească pe un prieten al lui Luther, Henry Gondorff (Paul Newman), în Chicago. Și amândoi sunt doritori de răzbunare.
Ei plănuiesc să-l "curețe" pe Doyle de o mare sumă de bani, în trenul de New York - Chicago, știind bine slăbiciunea gangsterului pentru poker. Dar datoria de 15.000 de dolari li se pare o pedeapsă prea mică, așa încât îl atrag în pariurile la cursele de cai, unde cifrele astronomice pot suci capul oricui. Va înghiți momeala Doyle?
"Chicago, anii '20. În acest decor retro se desfășoară acțiunea filmului, istoria dinamică și hazlie a dușmăniilor dintre două bande de gangsteri. Spre satisfacția generală, peștele mic îl va înghiți pe cel mare. O suită de păcăleli culminează cu o viclenie ieșită din comun." - John Gilett - 1977 (Monthly Film Bulletin)