Remove ads
From Wikipedia, the free encyclopedia
Studiile universitare de masterat sunt a doua treaptă a studiilor universitare, și care asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licență sau într-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacităților de cercetare științifică și constituie o bază pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Conform procesului Bologna, treapta de masterat corespunde unui număr de 90 – 120 credite de studiu transferabile (ECTS). Prin excepție, în funcție de durata studiilor universitare de licență, limita inferioară poate fi de 60 de credite de studiu transferabile. Pentru cursurile de zi, numărul de credite transferabile alocat unui an de studiu fiind de 60, durata studiilor este de 1 – 2 ani.
Înscrierea la cursurile de masterat este condiționată de deținerea unei diplome de licență în domeniul respectiv sau unul înrudit. Finalizarea studiilor se face printr-un examen, în urma căruia se obține diploma de master. Diplomele de master atestă că titularii acestora au dobândit cunoștințe și competențe generale și de specialitate, precum și abilități cognitive specifice.
În cazuri justificate treptele de licență și masterat pot fi comasate, diplomele obținute fiind echivalente titlului de master.
Cunoscut ca și studiu universitar de ciclul doi, masteratul ajută la o mai profundă cunoaștere a informațiilor obținute in urma studiilor licenței sau în oricare alt domeniu. La master se pot înscrie doar cei care au terminat minim 3 ani de facultate. Fiind privit ca și un studiu superior, cu un grad ridicat de cunoștințe, masterul poate ajuta și în drumul către studii ca cele de doctorat. In general, înscrierea la master se realizează din dorința de a evolua in domeniul ales, dar nu numai. Un master poate da ocazia absolventului de a se reprofila, de a se axa pe un nou domeniu de activitate, la care, pana în prezent, nu a putut avea acces. În cadrul cursurilor de masterat, pe lângă acumularea de noi informații, mai sunt prezente și sarcini de prezentare a unor lucrări cu un conținut ridicat de profesionalism, cu ajutorul cărora sunt testate adevăratele aptitudini ale studentului.
Conform specialiștilor, masterul nu a fost și nu este considerat ca principalul atu într-o posibilă angajare. De ce? Pentru că în cele din urmă, indiferent dacă absolventul a urmat cursuri de master, importantă rămâane experiența profesională în domeniu, și nu diploma obținută.
Cu toate acestea, absolvenții ciclului doi de studiu universitar sunt considerați a fi cu un pas înaintea licențiaților, datorită cantității impresionante de informații, dar și practicii dobândite în cei doi ani de master. Concluzia: o mai rapidă avansare pe plan profesional.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.