Slănic, Argeș
sat în comuna Aninoasa, județul Argeș, România From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Remove ads
Slănic, știut și sub numele de Slănic-Muscel, este un sat în comuna Aninoasa din județul Argeș, Muntenia, România.
Pentru alte sensuri, vedeți Slănic (dezambiguizare).
Remove ads
Date geografice
Slănic (Muscel) este un sat în comuna Aninoasa din județul Argeș, Muntenia, România. Se află la jumătatea drumului dintre Câmpulung și Curtea de Argeș, la 22 km față primul și la 30 km față de cel de-al doilea oraș. Slănic se învecinează la est cu comuna Berevoești (5 km), la sud-vest cu comuna Domnești (5 km) si la sud cu Valea Siliștii (5 km) din aceiași comună, Aninoasa. Pe cărări ocolite ce trec prin pădure pe lângă Schitul Slanic se poate ajunge la vest și nord-vest în satele Stănești sau Corbi si mai departe spre Nucșoara.
La nord de satul Slănic se găsesc munții Jupâneasa, Portăreasa și Iezer-Păpușa. Satul a fost cândva sat de graniță cu Imperiul Austro-Ungar, chiar dacă hotarul real (fizic) cu imperiul se află la 20-25 km spre nord pe culmea munților Iezer și Făgăraș.
Satul se află în totalitate pe segmentul nordic al râului Slănic, care se desparte la nord de sat în afluenții Slănicul Sec și Slănicul Mare în punctul numit Între Slănice. Râul Slanic se varsă la sud în râul Bratia la Aninoasa.
Atât pe Slănicul Sec cât și pe Slănicul Mare există drumuri forestiere suficient de bune pe timp de vară pentru mașină.
De pe Slănicul Mare putem ajunge în dreapta (est) peste munte (3km), pe potecă, pe valea Bratiei la Râușor.
Remove ads
Mănăstirea Slănic
La nord de satul Slănic se află Mănăstirea Slănic numită de localnici si Schitul Slănic (La Schit) deoarece această mănăstire s-a dezvoltat în ultimii 50 de ani pe locul unde s-a aflat Schitul Slănic. Alte detalii aici.
Acces
La Mănăstirea Slănic se ajunge pe jos sau cu mașina:
- Pe jos: ajungem din Slănic pe jos (3-4 km) prin pădure pe una din cele 3 poteci cunoscute de localnici (Malul Nebunului, Valea Turbată, Poiana lui Frate).
- Cu mașina: pe drumul forestier din muchea Domneștilor, la jumătatea distanței între Slănic si Domnești, este o troiță și un indicator către Mănăstirea Slănic. Vezi pe Google Maps aici.
Remove ads
Denumirea localității Slănic
Numele de Slanic vine de la o mică exploatare de sare (izvor de apă sarată mai bine zis) care a existat în perioada 1700-1900 undeva în pădurea din nordul satului.
Istoric
Atestări documentare sec. XVI-XVIII
Slanicul actual se află pe vatra fostului sat din evul mediu numit Slănicul de Sus, atestat probabil din cca. 1532. A existat și Slănicul de Jos, care este actualul sat Valea Siliștii din comuna Aninoasa.[1]
Slănicul (de Sus)
Primele informații despre așezările umane au apărut atunci când "ocinele" au trecut de la un proprietar la altul prin "vânzări, danii" ori "întăriri" asupra unor moșii din partea voievodului. Deși satele din jur deveniseră dependente de mari proprietari (boieri sau mănăstiri), moșnenii slăniceni au rezistat, păstrându-și independența. Acesta este motivul pentru care "Slănicul apare în documente mai târziu".
NOTĂ despre ocine: „În cazul în care coborâtorii strămoșului comun trăiesc în indiviziune, proprietatea moștenită se numește proprietate devălmașă și acest mod de stăpânire poate dura diferit, de la un stăpân la altul. Aceasta este proprietatea moștenită, numită ocină, baștină sau deadină în Țara Românească și Moldova iar în regatul Ungariei este numită proprietate de sălaș, derivată din ocuparea teritoriului prin descălecat (descensus) [...] Odată cu apariția proprietății donative, condiționată de slujbă către rege sau domnie, proprietatea dobândită prin moștenire, în cazul țăranilor și în opoziție cu cea dintâi, nu numai că este desemnată prin aceeași termeni de ocină sau baștină (însemnând proprietatea dobândită prin moștenire de la tată sau de la moș), dar de regulă este devălmașă. Titularii acesteia aveau din hotarul comun al satului o cotă parte, calculată în funcție de gradul de rudenie față de strămoșul comun, ce purta diferite denumiri, precum jireabii, pământ, trup, cut, pricutcami, ciast etc.“[2][necesită clarificare]
În hrisovul din 29 decembrie 1532, emis în cancelaria voievodului Vlad Vintilă, prin care îi sunt întărite proprietăți lui Vlaicu clucer cu frații și nepoții lui, este menționat ca vecin și Slănicul: „ca să le fie satul, anume Năpârtenii toți […]. Și să le fie în Berivoești și în Drăgăneștii de la Slănic a treia parte“. Toponimul Drăgana de astăzi credem că are legătură cu „Drăgăneștii de la Slănic“, adică de lângă Slănic, acesta definind partea de răsărit a satului Slănic, hotar cu Berevoieștii Ungureni.
Deși mențiunea nu se referă direct la satul Slănic, dar având în vedere că toponimul Drăgana desemnează o zonă departe de Slănicul de Jos, credem că nu greșim dacă socotim data de 29 decembrie 1532 ca prima atestare documentară a satului.
Hrisovul din 21 aprilie 1599, emis în cancelaria lui Mihai Viteazul, menționează doi martori: „Știrbin și Stoian din Slănicul de Sus“, acesta fiind primul document care menționează explicit satul Slănicul de Sus, pentru a-l deosebi de cel de jos.
Și documentele din 16 aprilie 1613, 29 ianuarie 1630, 5 august 1634 ș.a. menționează simplu Slănic , dar după conținut este vorba despre Slănicul de Sus. Însă documentele din 26 noiembrie 1636, 20 aprilie 1638, 15 mai 1644, 25 aprilie 1656 fac referiri explicite la Slănicul de Sus, aflat în situația de vecin al altor sate, sau menționând martori din acest sat cu ocazia încheierii unor tranzacții.
Documentul din 20 decembrie 1742 este primul care se referă la vânzarea de proprietate între „moșnenii slăniceni“.
Catagrafia din anul 1774 menționează satul Slănic, adică cel de Sus, făcându-se precizarea că se afla pe proprietate moștenească. Și harta Țării Românești, întocmită de colonelul austriac Specht, în anii 1790 și 1791, menționează satul Slănic, așezat pe partea dreaptă a pârâului Slănic însă și câteva case pe stânga pârâului, la nord de drumul ce leagă Câmpulungul de Curtea de Argeș.
Istorie regională, migrația dinspre Ardeal, arhive
Remove ads
Bibliografie
- Mavrodin, Teodor: „Aninoasa și Slănicul Mușcelului: file de cronică”, Pitești, Editura Cultura, 2010, ISBN 978-976-8024-06-4.
- Pagina despre Aninoasa de pe site-ul Consiliului Județean Argeș (aici).
- Chirca Drăghici Natalia - „Obiceiuri și enigme din satul Slănic, județul Argeș și de la frumoasa sa mănăstire”, 318 pagini, Galați, Ed. Zigotto, 2019, ISBN: 978-606-669-310-3.
- Muzeul Județean Argeș „Argesis“, Studii și comunicări, seria Istorie, tom XIV, 2005, „Preotul Constantin Dejan, note autobiografice“.
Remove ads
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads