Renașterea carolingiană

Renașterea carolingiană a fost o perioadă de reînnoire a culturii și a studiilor în Occident în timpul împăraților carolingeni din secolele VIII-IX. Sub Carol cel Mare (768-814), Ludovic cel Pios (814-840) și Carol Pleșuvul (843-877) s-au înregistrat progrese semnificative în școlile creștine, în timp ce curtea imperială atrăgea oameni de litere influenți, printre care Alcuin, Éginhard, Rabanus Maurus, Dungal și Ioan Scotus Eriugena.

Rabanus Maurus (în stânga), prezentat de Alcuin (centru), dedică opera sa arhiepiscopului Otgar de Mainz (dreapta).

Renașterea carolingiană, prima perioadă de renaștere culturală majoră din Evul Mediu, a fost o perioadă de mare progres intelectual, în special datorită redescoperirii limbii latine, salvgardarea scrierilor multor autori clasici și promovarea artelor liberale.^[1]

Cauze

Poarta de la Mănăstirea Lorsch, c. 800, un exemplu de stil arhitectural carolingian

Mozaicul bisericii din Germigny-des-Prés

După cum subliniază Pierre Riché, expresia „Renașterea Carolingiană” nu implică faptul că Europa de Vest era barbară sau obscurantistă înainte de epoca carolingiană.^[2] Secolele de după prăbușirea Imperiului Roman de Apus nu au văzut o dispariție bruscă a școlilor antice, din care au apărut Martianus Capella, Cassiodorus și Boethius, icoane esențiale ale patrimoniului cultural roman din Evul Mediu, datorită cărora disciplinele de arte liberale au fost păstrate.^[3] Secolul al VII-lea a văzut „Renașterea isidoriană” în Regatul vizigot al Hispaniei^[4] în care au înflorit științele,^[5][6][7] iar integrarea gândirii creștine și precreștine a apărut ^[8] în timp ce răspândirea școlilor monahale irlandeze (scriptoria) în Europa, au pus bazele Renașterii carolingiene.^[9][10]

Note

1. BnF - Trésors carolingiens: Renaissance carolingienne
2. Pierre Riché, Les Carolingiens. Une famille qui fit l'Europe, Paris, Hachette, coll. « Pluriel », 1983 p. 354
3. Michel Lemoine, article Arts libéraux in Claude Gauvard (dir.), Dictionnaire du Moyen Âge, Paris, PUF, coll. « Quadrige », 2002 p. 94
4. Sur le sujet, voir Jacques Fontaine, Isidore de Séville et la culture classique dans l'Espagne wisigothique, Paris, 1959
5. Fernández-Morera, Darío (2016). The Myth of the Andalusian Paradise. Muslims, Christians and Jews under Islamic Rule in Medieval Spain. ISI Books. p. 70. ISBN 9781504034692.
6. Fear, A. T. (1997). Lives of the Visigothic Fathers. Liverpool University. p. XXII-XXIII. ISBN 0853235821.
7. Kampers, Gerd (2008). Geschichte der Westgoten. Ferdinand Schöningh. p. 322. ISBN 9783506765178.
8. Jacques Fontaine, Isidore de Séville et la culture classique dans l'Espagne wisigothique, Paris, 1959
9. Pierre Riché, Éducation et culture dans l'Occident barbare (VIe-VIIIe siècles), Paris, Le Seuil, coll. « Points Histoire », 1995, 4e éd.. p.256-257, 264, 273-274, 297
10. Louis Halphen, Les Barbares, Paris, 1936, p. 236 ; Étienne Gilson, La Philosophie au Moyen Âge, Paris, 1944, p. 181.