Regim de bază

Regimul de bază^[2] (în engleză baseload^[3]) al unei centrale electrice este nivelul minim al cererii de putere dintr-o rețea electrică într-o perioadă de timp, de exemplu, o săptămână. Această cerere poate fi satisfăcută de centrale electrice care funcționează la sarcină constantă^[4] sau variabilă,^[5] în funcție de varianta care are cea mai bună combinație de cost, disponibilitate și fiabilitate pe piață. Restul cererii, care variază de-a lungul unei zile, este satisfăcută de către surse variabile^⁠(d) – cum ar fi centralele electrice cu sarcină reglată^⁠(d), centrale electrice de vârf^⁠(d), ale căror sarcini pot fi mărite sau micșorate rapid – sau prin recuperarea energiei stocate.

Unele centrale nucleare de la începuturi, cum ar fi VVER-440 (fotografie a centralei nucleare armene Metsamor) au fost proiectate pentru funcționarea în regim de bază^[1]

Centralele care nu își modifică rapid puterea produsă, cum ar fi unele termocentrale mari pe cărbune sau cele nucleare, sunt denumite în general centrale electrice de bază.^[4][6][7] În secolul al XX-lea, cea mai mare parte sau toată cererea de sarcină de bază a fost satisfăcută cu centrale electrice de bază,^[8] iar noile capacități, bazate pe surse regenerabile, funcționau în regim variabil.^[9]