Războiul româno-ungar din 1919

Războiul româno-ungar din 1919 a fost un conflict militar desfășurat între statul ungar, reprezentat de Republica Sovietică Ungaria (succesoare cu începere din martie 1919 a Primei Republici Ungare) și Regatul României. Ostilitățile au început la data de 19 aprilie 1919, printr-o ofensivă a trupelor române în Transilvania și s-au încheiat odată cu ocuparea părții de est a Ungariei în luna august 1919, inclusiv a capitalei sale Budapesta. Ocupația militară de către trupele române a fost încheiată, ulterior, prin retragerea forțelor terestre române în hinterlandul propriu până la 28 martie 1920.

Războiul româno-ungar din 1919
Parte a Operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri (1918-1920)
Trupele române ocupând Budapesta, în luna august 1919
Informații generale
Perioadă Aprilie-August 1919 Loc Transilvania, Ungaria, Slovacia Rezultat Victoria decisivă a României Prăbușirea Republicii Sovietice Ungaria Teroarea Albă în Ungaria
Beligeranți
Republica Sovietică Ungaria	România
Conducători
Aurél Stromfeld Ferenc Julier Vilmos Böhm	Traian Moșoiu Gheorghe Mărdărescu Constantin Prezan
Efective
10,000–80,000	10,000–96,000
Pierderi
6,000 morți,[1] 41,000 capturați	3000 morți[1]
Modifică date / text

Deși de jure, conflictul a fost declanșat în luna aprilie 1919, de facto el a început odată cu operația Armatei României de ocupare a liniei de demarcație din Transilvania, în perioada noiembrie 1918-aprilie 1919.

Context

Revoluția Crizantemelor și Republica Ungară

În 1918, monarhia austro-ungară s-a prăbușit politic și s-a dezintegrat ca urmare a unei înfrângeri pe frontul italian (Primul Război Mondial). Pacifistul liberal maghiar, contele Mihály Károlyi,^[2] a fost adus la putere în Ungaria la 31 octombrie 1918 de Revoluția Crizantemelor. Armata regală maghiară mai dispunea la acel moment pe hârtie de încă 1.400.000 de soldați^{[3] [4]} Károlyi a cerut în numele Ungariei pacea, trecând sub conducerea ministrului său de război, Béla Linder, la dezarmarea armatei ungare.^{[5] [6]} Datorită atât procesului de auto-dezintegrare al armatei sale, cât și intervențiilor active în ce privește aoto-dezarmarea, din motive politice interne, Ungaria a rămas fără apărare națională, într-un moment de o vulnerabilitate deosebită.

Situația regională, 1914–1920

Reintrarea României în război și declanșarea ocupării Transilvaniei

În 1916, România a participat la Primul Război Mondial de partea Aliaților, având ca obiectiv unirea tuturor teritoriilor cu majoritate națională română într-un singur stat, obiectiv sprijinit de Tratatul de alianță dintre România și Antanta.

La 10 noiembrie 1918, profitând de situația precară a Puterilor Centrale, România a reintrat în război de partea forțelor aliate, cu obiective similare celor din 1916. Ulterior armistițiilor de la Villa Giusti, de la Compiègne și de la Belgrad din 3, 11 și 13 noiembrie 1918, forțele armate ale Regatului României au traversat Munții Carpați în Transilvania, pentru a ocupa în cadrul dispozitivului strategic aliat, o linie de demarcație față de trupele ungare.

Vezi și articolele:

• Operațiile militare postbelice
• Operația de ocupare a liniei de demarcație
• Operația ofensivă în Transilvania
• Operația de apărare de pe Tisa
• Operația ofensivă la vest de Tisa
• Ocupația militară a Ungariei
• Retragerea forțelor române din Ungaria