Nicolae Istrati

Nicolae Istrati (n. 1818 – d. 1861) a fost un scriitor și om politic moldovean, care a îndeplinit funcția de ministru în Moldova în timpul caimăcămiei lui Nicolae Vogoride. A fost principalul ideolog al separatiștilor din Principatul Moldova.

Nicolae Istrati
Date personale
Născut	1818
Decedat	1861 (43 de ani)
Ocupație	politician
Modifică date / text

Biografie

S-a născut în 1818 într-o veche familie boierească, unul dintre strămoșii săi îndepărtați fiind înnobilat de Ștefan cel Mare, iar un alt strămoș a fost domnitorul Istratie Dabija (1661-1665). Tatăl său a fost paharnicul Gavril Istrati, iar mama sa era Ecaterina Ilski. Ecaterina Ilski a fost fiica lui Alexandru Ilski, boier bucovinean și cavaler austriac, înrudit cu Hurmuzăcheștii. Mama publicistului a rămas de timpuriu văduvă cu trei copii: Nicolae - scriitorul, Meletie - viitor episcop de Huși și o fată care se va călugări.

Nicolae Istrati a fost căsătorit cu Sevastia, născută Ciudin și au avut un fiu - Titus (doctor în drept la Paris, decan al baroului de Roman, deputat de Vaslui și senator).

Instrucția lui Nicolae Istrati a fost incompletă; de altfel, în prefața dramei "Mihul. O trăsătură din resbelu lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei", Nicolae Istrati însuși afirmă: „...Eu nu m-aș recomanda decât doară cu ignorantismul meu; fiindcă n-am învățat nimică în toată puterea cuvântului; nici chiar vreuna din multele gramatici ale limbii mele... ”. Faptul că a fost un autodidact este confirmat și de alții; Dim. R. Rosetti spune în Dicționarul contimporanilor că Nicolae Istrati nu a urmat "nici un curs regulat la vreo școală și s-a instruit mai mult singur". Dim. R. Rosetti și Aron Pumnul menționează că Nicolae Istrati și-a construit o renumită bibliotecă la Rotopănești. În plus, pe moșia sa din județul Suceava, Nicolae Istrati a fondat o școală pentru băieți și una pentru fete, iar în primăvara anului 1860 a înființat și o școală de declamație.

Autodidact cu o bună cultură, Nicolae Istrati impresionează prin varietatea genurilor abordate: dramă, eseu, poezie, articol de ziar, editare de documente istorice. În plus, o serie de fragmente din creația sa beletristică sunt risipite prin periodicele timpului. Începând din 1840, N. Istrati desfășoară o susținută activitate publicistică, scriind articole de istorie, literatură, teatru, poezii, fabule și romanțe. În acel an începe o lungă colaborare la revista Foaie pentru minte, inimă și literatură, condusă de George Barițiu.

Bibliografie

• Cornea, Paul, Studii de literatură română și modernă , Editura pentru Literatură, București, 1962
• Gorovei, Artur, Biblioteca de la Rotopănești a lui Neculai Istrati , Monitorul Oficial, București, 1940.