Munții Retezat
lanț de munți din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Retezat-Godeanu From Wikipedia, the free encyclopedia
Munții Retezat fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Retezat-Godeanu. Sunt delimitați la est de depresiunea Petroșani, la nord de Depresiunea Hațeg, la vest de Râul Mare iar la sud de Jiul de Vest. Sunt înconjurați de Munții Țarcu la vest, Munții Godeanu, la sud-vest și Munții Vâlcan, la sud.





Partea cea mai importantă a masivului este alcătuită în principal din roci cristaline și se numește Retezatul Mare; partea sudică, cu relief dezvoltat și în mase mai importante de calcare, se numește Retezatul Mic. Acestea se unesc în apropierea lacului Bucura.
Vârfuri
Cel mai înalt vârf din Munții Retezat este vârful Peleaga având o altitudine de 2509 m. Este un vârf pe care se poate ajunge destul de ușor dinspre Poiana Pelegii trecând pe la lacul Bucura, lac care poate fi admirat în toată splendoarea lui de la înălțimea celor 2509 metri ai Pelegii. Se urmează Curmătura Bucurei, apoi custura. Pe Vârful Peleaga se poate ajunge și din Valea Pelegii pe la Lacul Pelegii; în apropierea lui se află Vârful Păpușa (2508m).
Cabane și refugii
Cabane
![]() | Relevanța unor informații din acest articol sau din această secțiune este disputată. Vă rugăm să vă spuneți părerea pe pagina de discuție a articolului. |
- Cabana Baleia
- Cabana Buta
- Cabana Gentiana
- Cabana Pietrele
- Cabana Rotundă[1]
Refugii
Lacuri
Lacurile din Munții Retezat sunt majoritatea de origine glaciară, din care 40 lacuri mari și mijlocii, 18 lacuri mărunte, toate permanente. Dintre acestea cele mai importante din punct de vedere turistic sunt:
- Lacul Biliboaca
- Lacul Bucura
- Lacul Zănoaga
- Lacul Ștevia
- Lacul Galeșu
- Lacul Ana
- Lacul Porții
- Lacul Agățat
- Lacul Florica
- Lacul Viorica
- Lacul Lia
- Lacul Stânișoara
- Lacul Pietrele
- Lacul Groapele
- Lacul Peleaga[4]
Note
Lectură suplimentară
Vezi și
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.