Metresă (latină„matrona” - femeie; francezămaîtresse) este un termen care se folosea pentru amantele unor prinți, regi, sau duci care apăreau în mod deschis în societate.[1]
Madame de Pompadour
Deoarece cele mai multe căsătorii aveau loc din motive politice sau financiare, metresele erau și concubine, împărțind patul conjugal cu soția legitimă și fiind acceptate în parte de societatea nobililor. Metresele aveau frecvent și o influență destul de însemnată în politică, ca de exemplu Madame de Pompadour, metresa lui Ludovic al XV-lea.
Un sinonim mai larg pentru cuvântul „metresă” este „curtezană”, din francezăcourtisane; acesta este împrumutat din italianăcortigiana[2], forma feminină a cuvântului din italianăcortigiano, „curtean”. Prin secolul al XVI-lea, cuvântul francez courtisane a primit un sens peiorativ.[3] La rândul său, cuvântul din italianăcortigiano este un derivat al cuvântului din italianăcorte „curte”, care provine din latinăcohors, la genitiv cohortis, iar la acuzativ, cohortem.[4]
Un alt sinonim este „concubină”, care este un împrumut din franceză„concubine”. Acesta, la rândul său, provine din latină„concubina”, (la genitiv singular: concubinae), „concubină”, „amantă”.[5]
Termenul românescmetresă este împrumutat din limba franceză: maîtresse.[6] Pe la sfârșitul secolului al XII-lea, este atestată forma maistresse, feminin al substantivului maistre. Prin anul 1080 este atestată forma de masculin maiestre[7] care, la rândul său provine din cuvântul latinescmagister[3], la feminin magistra.
Metresele puteau fi întâlnite la curțile regale sau princiare, dar și în înalta societate fără acces la curte. Mai jos este redată o listă a metreselor, adică a acelor curtezane asociate în mod direct și nelegitim cu un rege, o regină, sau alți reprezentanți ale unor case suverane.
Dicționar latin - romîn (1962), Redactor responsabil: Rodica Ocheșanu, redactori: Liliana Macarie, Sorin Stati, N. Ștefănescu, Editura Științifică, București
G. Guțu, Dicționar latin-român, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983
fr Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique de la langue française par..., Librairie Larousse, Paris, 1977
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Editura Litera Internațional, București – Chișinău, 2007
frPaul Robert, Le Petit Robert 1 par..., Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A. Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992.
Dicționar italian-romîn, Redactor responsabil și coordonator: Nina Façon, Editura Științifică, București, 1963.
