Remove ads
împărat bizantin From Wikipedia, the free encyclopedia
Leon al III-lea Isaurianul,[3][4] sau Isauricul (n. 675 d.Hr., Kahramanmaraş, Turcia – d. , Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit), a fost împărat bizantin între 717 și 741. El a fost întemeietorul dinastiei Isauriene.[5] În timpul domniei lui Leon al III-lea, arabii omeiazi au fost înfrânți, iar iconoclasmul a devenit religie de stat.
Leon al III-lea Isaurianul | |
Împărat al Imperiului Bizantin | |
Leon al III-lea (stânga) și fiul său Constantin al V-lea | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 675 d.Hr.[1][2] Kahramanmaraş, Turcia |
Decedat | 18 iunie 741 (în vârstă de 55 sau 56 de ani) Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit |
Cauza decesului | cauze naturale (Edem) |
Căsătorit cu | Maria |
Copii | Constantin al V-lea Anna, wife of Artabasdos[*] Kozma[*] Irina[*] |
Religie | creștinism |
Ocupație | militar |
Limbi vorbite | limba greacă veche |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Dinastia Isauriană |
Moștenitor | Constantin al V-lea |
Domnie | |
Domnie | 25 martie 717 – 18 iunie 741 |
Predecesor | Teodosiu al III-lea |
Succesor | Constantin al V-lea |
Modifică date / text |
S-a născut în Germanikeia (Maraș), în provincia siriană Commagene, pe atunci aparținând de Isauria, primind numele de botez Konon.[4] În 705 a intrat în serviciul împăratului Iustinian al II-lea, când acesta și-a recăpătat tronul. După aceea a fost trimis într-o misiune diplomatică în Califatul Omeiad. Konon a fost numit comandant al thematelor anatoliene de către Anastasiu al II-lea al Bizanțului. În 717, cu ajutorul prietenului său Artabasdus, l-a detronat pe împăratul Theodosiu al III-lea.
Pe 25 martie a intrat în Constantinopol și și-a luat numele de Leon al III-lea. Noul împărat a fost nevoit să facă față atacurilor arabilor. În august 717 arabii au început al doilea asediu al Constantinopolului. Cu ajutorul bulgarilor, Leon i-a putut alunga pe arabi în august 718.
În 718 Leon a învins răscoala din Sicilia și răscoala lui Anastasiu al II-lea. În 739 i-a învins categoric pe arabii omeiazi în Bătălia de la Akroinon(d)[5] și a făcut alianțe cu khazarii și georgienii.
Leon al III-lea s-a implicat în realizarea unui nou cod de legi, destinat să înlocuiască Codul lui Iustinian(en)[traduceți]. Promulgat în 726, acest cod este cunoscut sub numele de Ecloga („Selecții”).
În 722 Leon i-a forțat pe toți evreii să se boteze, iar între 726 și 729 a dat mai multe edicte împotriva icoanelor, dar preoții nu au acceptat aceste edicte, iar oamenii din provinciile apusene nu le-au respectat. O revoltă în Grecia a fost zdrobită în 727, iar în 730, patriarhul Gherman al Constantinopolului a fost înlocuit cu Anastasios.
Papii Grigore al II-lea și Grigore al III-lea au condamnat iconoclasmul și i-au excomunicat pe iconoclaști (730, 732), ceea ce a dus la represalii din partea împăratului. Astfel au fost confiscate bunurile pontificale din Sicilia și Calabria, pe atunci controlate de Imperiul Bizantin.
Exarhul Ravennei a încercat, la ordinul împăratului, să-l aresteze și să-l omoare pe papa Grigore al II-lea, acțiune care a eșuat. În anul 727 Exarhatul de Ravenna a încetat să existe ca dependiță a Imperiului Bizantin.
Cu soția sa, Maria, Leon III a avut patru copii:
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.