Ipocrizie

Ipocrizia este simularea unei virtuți sau a unei atitudini favorabile, ascunzând de fapt adevăratul caracter, mai ales cu privire la convingerile morale și religioase; prin urmare, într-un sens general, ipocrizia înseamnă disimulare, prefăcătorie sau falsitate.

Ipocrizia este practica unei persoane de a manifesta același comportament pe care îl critică atunci când este urmat de alte persoane. În termenii psihologiei morale, ea este eșecul de a respecta propriile reguli și principii morale asumate public.^[1] Printre cele mai frecvent întâlnite tipuri de ipocrizie se numără, potrivit filozofului britanic David Runciman, pretenția că știi ceva care îți este necunoscut, pretenția că ai o atitudine pe care nu o poți dovedi, pretenția că ești loial fără să fii și pretenția că ai fi cine nu ești.^[2] Jurnalistul politic american Michael Gerson a afirmat că ipocrizia politică este „folosirea conștientă a unei măști pentru a păcăli publicul și a obține beneficii politice”.^[3]

Etimologie

Cuvântul ipocrizie provine din grecescul ὑπόκρισις (hypokrisis), care înseamnă „invidios”, „prefăcut”, „fricos” sau „fățarnic”.^[4] Cuvântul ipocrit este derivat din cuvântul grecesc ὑποκριτής (hypokritēs), substantiv asociat cu ὑποκρίνομαι (hypokrinomai), care înseamnă „prefăcătorie”, probabil din cauza faptului că recitarea unui text dramatic de către un actor implica un anumit nivel de interpretare.

În mod alternativ, cuvântul este o combinație între prefixul grecesc hypo-, care înseamnă „sub”, și verbul krinein, care înseamnă „a examina”. Astfel, sensul original implică existența unui deficit al capacității de evaluare sau de decizie. Această deficiență, care se referă la convingerile și sentimentele proprii ale unei persoane, formează înțelesul contemporan al cuvântului.^[5]

Note

1. Lammers, Joris (2011), „Power increases infidelity among men and women”, Psychological Science, 22 (9): 1191–97, doi:10.1177/0956797611416252, PMID 21771963
2. David Runciman (2010). Political Hypocrisy: The Mask of Power, from Hobbes to Orwell and Beyond. Princeton UP. p. 8. ISBN 978-0691148151.
3. Michael Gerson, „Trump's hypocrisy is good for America”, Washington Post, 29 noiembrie 2016
4. Pocket Oxford Classical Greek Dictionary, ed Morwood and Taylor, OUP 2002
5. „Online Etymology Dictionary: „hypocrisy"”. Etymonline.com. Accesat în 28 martie 2013.

Lectură suplimentară

• Alicke Mark D., Klotz M.L., Breitenbecher David L., Yurak Tricia J., Vredenburg Debbie S. (1995). „Personal contact, individuation, and the better-than-average effect”. Journal of Personality and Social Psychology. 68 (5): 804–825. doi:10.1037/0022-3514.68.5.804.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Alicke M., Gordon E., Rose D. (2012). „Hypocrisy: What counts?”. Philosophical Psychology. 26 (5): 1–29. doi:10.1080/09515089.2012.677397.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Byrne, R.W. & Whiten, A. (1988). Machiavellian intelligence: Social expertise and the evolution of intellect in monkeys, apes, and humans. Oxford: Clarendon Press.
• Caviola Lucius, Faulmüller Nadira (2014). „Moral hypocrisy in economic games – how prosocial behavior is shaped by social expectations”. Frontiers in Psychology. 5: 897. doi:10.3389/fpsyg.2014.00897. PMC 4132261 . PMID 25177307.
• Cross, K.P. (1977). "Not Can, But Will College Teaching Be Improved?" New Directions for Higher Education.
• la Cour A., Kromann J. (2011). „Euphemisms and hypocrisy in corporate philanthropy”. Business Ethics: A European Review. 20 (3): 267–79. doi:10.1111/j.1467-8608.2011.01627.x.
• Davidson, Jenny (2004). Hypocrisy & the Politics of Politeness: Manners & Morals from Locke to Austen. 242 pp. excerpt
• Epley, N. (2000-12-01). "Feeling 'Holier Than Thou'". Journal of Personality and Social Psychology.
• Fernández J (2013). „Self-deception and self-knowledge”. Philosophical Studies. 162 (2): 379–400. doi:10.1007/s11098-011-9771-9.
• Furia Peter A (2009). „Democratic citizenship and the hypocrisy of leaders”. Politi. 41 (1): 113–33. doi:10.1057/pol.2008.24.
• Gerson, Michael (Nov. 29, 2016). "Trump's hypocrisy is good for America". Washington Post
• Greene M., Low K. (2014). „Public integrity, private hypocrisy, and the moral licensing effect”. Social Behavior and Personality. 42 (3): 391. doi:10.2224/sbp.2014.42.3.391.
• Heine S.J. (1999). „Culture, self-discrepancies, and self-satisfaction”. Personality & Social Psychology Bulletin.
• Jay, Martin (2012). The Virtues of Mendacity: On Lying in Politics. excerpt
• Jung, C.G. (1966). Two Essays on Analytical Psychology, Collected Works, Volume 7, Princeton UP ISBN: 0-691-01782-4.
• Kahneman, D. (2011). Thinking, fast and slow. New York: Farrar, Straus & Giroux.
• Kuhn, D. (1991). The skills of argument. Cambridge UP.
• Kurzban, Robert (2010). Why everyone (else) is a hypocrite: Evolution and the modular mind. Princeton UP.
• Lammers Joris, Stapel Diederik A., Galinsky Adam D. (2010). „Power increases hypocrisy moralizing in reasoning, immorality in behavior”. Psychological Science. 21 (5): 737–44. doi:10.1177/0956797610368810. PMID 20483854.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Laurent S.M., Clark B.A.M., Walker S., Wiseman K.D. (2014). „Punishing hypocrisy: The roles of hypocrisy and moral emotions in deciding culpability and punishment of criminal and civil moral transgressors”. Cognition & Emotion. 28 (1): 59–83. doi:10.1080/02699931.2013.801339. PMID 23725235.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Perkins, D.N., Farady, M. & Bushey, B. in Voss, J.F., Perkins, D.N. & Segal, J.W. (1991). Informal reasoning and education. Hillsdale, NJ: L. Erlbaum Associates.
• Porcher J.E. (2014). „Is self-deception pretense?”. Manuscrito. 37 (2): 291–332. doi:10.1590/S0100-60452015005000002.
• Renzo M (2014). „Fairness, self-deception and political”. Philosophical Studies. 169 (3): 467–88. doi:10.1007/s11098-013-0203-x.
• Ross, L. & Ward, A. (1996). "Naive realism in everyday life: Implications for social conflict and misunderstanding" in T. Brown, E.S. Reed & E. Turiel (Eds.), Values and knowledge Hillsdale, NJ: Erlbaum.
• Runciman, David (2010). Political Hypocrisy: The Mask of Power, from Hobbes to Orwell and Beyond. Princeton UP. p. 8. ISBN 978-0691148151.
• Rustichini Aldo, Claire Villeval Marie (2014). „Moral hypocrisy, power and social preferences”. Journal of Economic Behavior & Organization. 107: 10–24. doi:10.1016/j.jebo.2014.08.002.
• Shaw Victoria F (1996). „The cognitive processes in informal reasoning”. Thinking & Reasoning. 2 (1): 51–80. doi:10.1080/135467896394564.
• Sommervoll D.E. (2013). „Sweet self-deception”. Journal of Economics. 109 (1): 73–88. doi:10.1007/s00712-012-0308-2. hdl:11250/93930.
• Stone R (2014). „Unconscionability, exploitation, and hypocrisy”. Journal of Political Philosophy. 22 (1): 27–47. doi:10.1111/jopp.12009.
• Szabados, Béla & Eldon Soifer, eds. (2004). Hypocrisy: ethical investigations.
• Tillyris Demetris (2016). „The virtue of vice: a defence of hypocrisy in democratic politics” (PDF). Contemporary Politics. 22 (1): 1–19. doi:10.1080/13569775.2015.1112958. Arhivat din original (PDF) la 26 iunie 2020. Accesat în 10 februarie 2019.
• Von Hippel William, Trivers Robert (2011). „The evolution and psychology of self-deception”. Behavioral and Brain Sciences. 34 (1): 1–16. doi:10.1017/s0140525x10001354. PMID 21288379.
• Vaara E (2003). „Post‐acquisition integration as sensemaking: Glimpses of ambiguity, confusion, hypocrisy, and politicization”. Journal of Management Studies. 40 (4): 859–94. doi:10.1111/1467-6486.00363.
• Valdesolo P., DeSteno D. (2007). „Moral hypocrisy: Social groups and the flexibility of virtue”. Psychological Science. 18 (8): 689–90. doi:10.1111/j.1467-9280.2007.01961.x. PMID 17680939.
• Wagner T., Lutz R.J., Weitz B.A. (2009). „Corporate hypocrisy: Overcoming the threat of inconsistent corporate social responsibility perceptions”. Journal of Marketing. 73 (6): 77–91. CiteSeerX 10.1.1.463.1501 . doi:10.1509/jmkg.73.6.77.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Wallace R (2010). „Hypocrisy, moral address, and the equal standing of persons”. Philosophy & Public Affairs. 38 (4): 307–41. doi:10.1111/j.1088-4963.2010.01195.x.
• Wason P.C. (1960). „On the Failure to Eliminate Hypotheses in a Conceptual Task”. Quarterly Journal of Experimental Psychology.
• Wieting, Stephen G. (2016). The Sociology of Hypocrisy: An Analysis of Sport and Religion. Routledge.
• Wright, R. (1995). The moral animal: Evolutionary psychology and everyday life. New York: Vintage Books.