Imperiul Kușan

Imperiul Kușan (c. 30 – c. 375 d.Hr.)^[a] a fost un imperiu sincretic format de yuezhi în teritoriile bactriene la începutul secolului I. S-a extins pentru a cuprinde o mare parte din ceea ce este acum Tadjikistan, Uzbekistan, Afganistan, Pakistan, estul Iranului și nordul Indiei,^[2][3][4] cel puțin până la Saketa și Sarnath, lângă Varanasi, unde s-au găsit inscripții datând din epoca împăratului kușan Kanișka cel Mare.^[8]

Imperiul Kushan
Αυτοκρατορία των Κοσσανών
30 d.Hr. – 375 d.Hr. → →
Localizare Localizare
Capitală	Bagram[*][[Bagram (town in Bagram, Parwan, Afghanistan)|​]]
Limbi	limba greacă Limba bactriană
Guvernare
Formă de guvernare	monarhie
Istorie
Economie
Monedă	Kushan coinage[*][[Kushan coinage (coinage of the Kushan Empire)|​]]
Modifică date / text

Kușanii erau cel mai probabil una dintre cele cinci ramuri ale confederației yuezhi,^[9][10] un popor nomad indo-european de posibilă origine tohariană,^{[11][12][13][14][15]} care a migrat din nord-vestul Chinei (Xinjiang și Gansu) și s-a stabilit în Bactria antică.^[10] Fondatorul dinastiei, Kujula Kadphises, a urmat ideile culturale grecești și iconografia după tradiția greco-bactriană și a fost un adept al sectei șivaite a hinduismului.^[16] Doi regi kușani de mai târziu, Vima Kadphises și Vasudeva II, la fel au fost patroni ai hinduismului. Kușanii în general au fost și mari patroni ai budismului și, începând cu împăratul Kanișka, au introdus elemente ale zoroastrismului în panteonul lor.^[17] Ei au jucat un rol important în răspândirea budismului în Asia Centrală și China, ducând la o perioadă de relativă pace de 200 de ani, uneori descrisă drept „Pax Kushana”.^[18]

Kușanii au folosit posibil inițial limba greacă în scopuri administrative, dar în curând au trecut la limba bactriană. Kanișka și-a trimis armatele la nord de munții Karakorum. Drumul direct din Gandhara în China a rămas sub control kușan timp de mai bine de un secol, încurajând călătoriile prin Karakorum și facilitând răspândirea budismului mahayana în China. Dinastia kușană avea contacte diplomatice cu Imperiul Roman, Persia Sasanidă, Imperiul Aksumit și dinastia Han din China. Imperiul Kușan a fost în centrul relațiilor comerciale dintre Imperiul Roman și China: conform lui Alain Daniélou, „pentru un timp, Imperiul Kușan a fost punctul central al civilizațiilor majore”.^[19] Pe când multă filozofie, artă și știință a fost creată înăuntrul granițelor sale, singurul izvor scris cu privire la istoria imperiului sunt inscripțiile și relatările în alte limbi, în special în chineză.^[20]

Imperiul Kușan s-a fragmentat în regate semi-independente în secolul al III-lea d.Hr., care au căzut în mâinile sasanizilor năvălind din vest care la rândul lor au întemeiat Regatul Kușano-Sasanid în zonele Sogdiana, Bactria și Gandhara. În secolul al IV-lea, Gupta, o altă dinastie indiană, au pus și ei presiune dinspre est. Ultimul dintre regatele kușane și kușano-sasanide a fost în cele din urmă copleșit de invadatorii din nord, cunoscuți cu numele de kidariți, iar mai târziu ca heftaliți.

Note explicative

1. greacă veche Βασιλεία Κοσσανῶν, Format:Lang-xbc, Eroare în script: Funcția „transl” nu există., sanscrită कुषाण, Format:IAST3; Brahmi: 𑀓𑀼𑀱𑀸𑀡, Kuṣāṇa; BHS^⁠(d): Guṣāṇa Vaṃśa, Format:Lang-xpr, Kušan Xšaθr, chineză: 貴霜; pinyin: Guìshuāng^[1]

Note

1. Rosenfield 1967, p. 7.
2. Anonymous. „The History of Pakistan: The Kushans”. Arhivat din original la 7 iulie 2015. Accesat în 17 mai 2015.
3. Si-Yu-Ki: Buddhist Records of the Western World. The mission of Sung-Yun and Hwei-Săng [by Hsüan-chih Yang] Ta-T'ang si-yu-ki. Books 1–5. London: Kegan Paul, Trench, Trubner & Co. 1906.
4. Hill 2009, pp. 29, 318–350.
5. Falk 2001, pp. 121–136.
6. Falk 2004, pp. 167–176.
7. Hill 2009, pp. 29, 33, 368–371.
8. It began about 127 CE.^[5][6][7]
9. Runion, Meredith L. (2007). The history of Afghanistan. Westport: Greenwood Press. p. 46. ISBN 978-0-313-33798-7. The Yuezhi people conquered Bactria in the second century BCE. and divided the country into five chiefdoms, one of which would become the Kushan Empire. Recognizing the importance of unification, these five tribes combined under the one dominate Kushan tribe, and the primary rulers descended from the Yuezhi.
10. Liu, Xinru (2001). „The Silk Road: Overland Trade and Cultural Interactions in Eurasia”. În Adas, Michael. Agricultural and pastoral societies in ancient and classical history. Philadelphia: Temple University Press. p. 156. ISBN 978-1-56639-832-9.
11. Narain 1990, pp. 152–155. "[W]e must identify them [Tocharians] with the Yueh-chih of the Chinese sources... [C]onsensus of scholarly opinion identifies the Yueh-chih with the Tokharians... [T]he Indo-European ethnic origin of the Yuehchih = Tokharians is generally accepted... Yueh-chih = Tokharian people... Yueh-chih = Tokharians..."
12. Beckwith 2009, p. 380. "The identity of the Tokharoi and Yüeh-chih people is quite certain, and has been clear for at least half a century, though this has not become widely known outside the tiny number of philologists who work on early Central Eurasian and early Chinese history and linguistics."
13. Pulleyblank 1966, pp. 9–39.
14. Mallory 1997, pp. 591–593. "[T]he Tocharians have frequently been identified in Chinese historical sources as a people known as the Yuezhi..."
15. Loewe & Shaughnessy 1999, pp. 87–88. "Pulleyblank has identified the Yuezhi... Wusun... the Dayuan... the Kangju... and the people of Yanqi... all names occurring in the Chinese historical sources for the Han dynasty, as Tocharian speakers."
16. Dani, Ahmad Hasan; Masson, V. M.; Harmatta, J.; Puri, Baij Nath; Etemadi, G. F.; Litvinskiĭ, B. A. (1992). History of civilizations of Central Asia. Paris: UNESCO. pp. 310. ISBN 92-3-102719-0. OCLC 28186754. Contrary to earlier assumptions, which regarded Kujula Kadphises as Buddhist on the basis of this epithet [dharmasthita- "steadfast in the Law"], it is now clear from the wording of a Mathura inscription, in which Huvishka bears the same epithet satyadharmasthita that the kingdom was conferred upon him by Sarva and Scamdavira (Candavira), that is, he was a devotee of Siva.
    
    The Mathura inscription in question is documented in Lüders 1961, p.138ff
17. Grenet, Frantz (2015). „Zoroastrianism among the Kushans”. În Falk, Harry. Kushan histories. Literary sources and selected papers from a symposium at Berlin, December 5 to 7, 2013. Bremen: Hempen Verlag.
18. Aldrovandi, Cibele; Hirata, Elaine (iunie 2005). „Buddhism, Pax Kushana and Greco-Roman motifs: pattern and purpose in Gandharan iconography”. Antiquity (în engleză). 79 (304): 306–315. doi:10.1017/S0003598X00114103. ISSN 0003-598X.
19. Daniélou, Alain (2003). A Brief History of India. Simon and Schuster. p. 111. ISBN 9781594777943.
20. Hill 2009, p. 36.