Jiří Staca

Jiří Staca, cunoscut și ca George Staca^[4][5][6] sau Gheorghe Staca,^[7][8][9] (n. 19 februarie 1884, Samarina, Epir-Macedonia de Vest^⁠(d), Grecia – d. 14 iunie 1958, Praga, Cehoslovacia) a fost un filolog și traducător româno-ceh de origine aromână,^{[5][9][10][11]} care a avut o contribuție importantă la cunoașterea limbii române în Cehoslovacia^[10] și la dezvoltarea relațiilor româno-cehoslovace în perioada interbelică.^[7][12][13]

Acest articol participă la Concursul de scriere. Ajutați la îmbunătățirea lui!

Jiří Staca
Date personale
Născut	19 februarie 1884[1][2] Samarina, Epir-Macedonia de Vest⁠(d), Grecia[3]
Decedat	14 iunie 1958 (74 de ani)[1] Praga, Cehoslovacia[1]
Cetățenie	Imperiul Otoman  Cehoslovacia
Ocupație	filolog[*]​ traducător
Limbi vorbite	limba aromână limba română limba cehă
Studii	Filozofická fakulta Univerzity Karlovy[*][[Filozofická fakulta Univerzity Karlovy (Faculty of Charles University in Prague)|​]][2]
Note
Premii	Ordinul Coroana României Ordinul „Coroana Italiei”[*]​ Medalia „Meritul comercial și industrial”
Modifică date / text

S-a născut în regiunea Macedonia de Vest a Imperiului Otoman și, după ce a urmat studii de filologie romanică la Facultatea de Filosofie^⁠(d) a Universității Caroline din Praga (FFUK),^[4][8][14] s-a stabilit în Cehoslovacia,^[9][14] unde a lucrat mai întâi ca profesor la Gimnaziul Real din districtul Královské Vinohrady al Pragăi^[15] și apoi pentru o lungă perioadă, începând din anul 1921,^[16] ca profesor de română, italiană și spaniolă^[9] la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Praga.^{[4][8][9][14][17][18]} El a predat în paralel ca lector extern,^[19] începând din anul 1919,^[9] cursuri de limba română la Universitatea Carolină din Praga^[7][8][9] și a făcut parte, alături de Marie Kavková,^[20][21] Antonín Křečan^[20][21][22] și Josef Dvořák,^[20][22] din primul colectiv de profesori ai noii secții de limba română, care a fost înființată în anul universitar 1950–1951 în cadrul Catedrei de Limbi Romanice de la Facultatea de Filosofie a Universității Caroline din Praga.^[20][21]

A publicat în perioada interbelică două manuale pentru studiul limbii române,^[14] un manual ceh de gramatică a limbii române intitulat Učebnice jazyka rumunského : mluvnice, praktické rozhovory a korespondence („Manual de limba română: vocabular, conversații practice și corespondență”, 1925), pe care l-a redactat în colaborare cu dr. Gustav Žďárský,^[7] și un ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938), și a adunat material pentru un dicționar român-ceh de mărime medie, care a fost publicat însă abia în 1961 sub titlul Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”).^[9] A tradus, de asemenea, câteva piese de teatru românești, printre care Năpasta și O scrisoare pierdută ale lui Ion Luca Caragiale și Omul cu mârțoaga a lui Gheorghe Ciprian.^[5][23]

George Staca a fost, alături de profesorul Jan Urban Jarník, unul dintre fondatorii Societății Ceho-Române,^[24][25][26] înființate în aprilie 1920 la Praga,^[25] imediat după încheierea Primului Război Mondial,^[24][26] și a îndeplinit apoi funcția de vicepreședinte al Institutului Cehoslovaco-Român,^{[27][28][29][30][31]} care fusese format în anul 1927 prin transformarea vechii societăți ceho-române.^[24][26][32] A promovat imaginea României în Cehoslovacia prin intermediul unor conferințe de informare, care au fost organizate în capitala Praga și în mai multe orașe din provincie^[28][31][33] și a desfășurat, de asemenea, o amplă activitate diplomatică în calitate de consul general onorific al României la Praga, pe care a îndeplinit-o timp de mai mulți ani,^[4][5][7][8] începând din 15 noiembrie 1922.^[34][35][36] În semn de recunoaștere a meritelor sale, a fost decorat în perioada interbelică cu mai multe ordine românești și străine, printre care Ordinul „Coroana României” și Ordinul „Coroana Italiei”.^[4]

Biografie

Primii ani

Profesorul ceh de limbi romanice Jan Urban Jarník (1848–1923), mentorul tânărului Staca

S-a născut la 19 februarie 1884^[14] în satul Samarina din regiunea Macedonia de Vest (care făcea parte atunci din Imperiul Otoman, iar astăzi este o parte componentă a Greciei),^{[4][6][7][14][15][37][38]} într-o familie aromână^{[9][38][39][40]} (macedoromână).^{[5][8][10][33][41][42][43][N 1]} Satul Samarina este situat în partea de nord a Munților Pindului^[38][44][45] și avea în acea vreme o numeroasă populație aromână,^[44][45] fiind înconjurat numai de localități aromânești, cu populație neamestecată și particularități lexicale și fonetice greu de observat la prima vedere, precum Zmixi, Briaza, Avdella, Bãiasa, Perivoli, Furca, Laca și altele.^[46] Era fiul unui croitor și a rămas încă de tânăr orfan de tată și de mamă,^[47] ceea ce l-a făcut să ducă o existență grea.^[47][48] Staca a urmat cursurile Liceului Românesc din Bitola,^{[6][43][49][50]} unde i-a avut printre profesori pe macedoromânul Nicolae Batzaria^[43] și pe românul ardelean Dimitrie Cosmulei,^[18][50][51] și a absolvit în anul 1904.^[6][37][49] S-a familiarizat încă din perioada studiilor liceale cu limbile italiană, albaneză, neogreacă și turcă, pe care le vorbeau locuitorii acestei regiuni multietnice,^[14] și a devenit un poliglot.^[52]

După absolvirea liceului, el s-a adresat profesorului ceh Jan Urban Jarník,^[49] care manifesta o simpatie sinceră față de români,^[52][53] și l-a rugat să-l ajute pentru a-și putea continua studiile la Universitatea Carolină din Praga.^[49] Profesorul ceh devenise interesat în acea vreme de limba aromână^[49][50][54] (pe care o considera un dialect romanic răsăritean „afară din cale de interesant și important”) și de folclorul aromân^[54] și studia volumul Basme aromâne și glosar, alcătuit de lingvistul, filologul și folcloristul român de origine aromână Pericle Papahagi și publicat în anul 1905 la București pe cheltuiala Academiei Române.^[47][54] Necunoscându-l pe solicitant, Jarník a cerut referințe profesorului Dimitrie Cosmulei,^[18][37] care preda limba română, limba latină și filozofia la Bitola,^[55] iar acesta din urmă i-a răspuns că Staca era harnic, sârguincios și cu o purtare exemplară^[18][37] și putea să-l ajute în studierea dialectului aromân,^[37] însă, ca urmare a faptului că fostul elev era cam bolnăvicios,^[18][37] i-a sugerat lui Jarník să-și amâne intervenția cu un an pentru a-i permite tânărului să se înzdrăvenească.^[37] Staca a ocupat inițial un post de învățător la școala de fete din satul aromân Doliani (azi Koumaria) din apropierea orașului Veria (care făcea parte atunci din vilaietul Salonic)^[37][56] și apoi în anul școlar 1904–1905 la școala românească din satul aromân Livezi (azi Livadia), situat mai la nord de orașul Giannitsa din cadrul aceluiași vilaiet.^[57]

Cu ajutorul profesorului Jarník,^[8][48][52] tânărul Staca a venit în anul 1905 din Balcani în Boemia^{[48][49][54][58]} cu intenția de a studia filologia la Praga.^[48][54] El a ajuns la începutul lui august 1905 în satul Potštýn nad Orlicí (azi Potštejn), localitatea natală a lui Jan Urban Jarník,^[37] și a locuit un timp la Praga pe cheltuiala protectorului său.^[50] La rugămintea profesorului, George Staca a adus din regiunea sa natală o colecție destul de mare^[39][48][49] (vreo 200 de bucăți)^[59] de texte aromâne, netipărite până atunci,^[39][48][49] pe care Jarník a studiat-o ulterior și a pregătit-o pentru a fi tipărită la Praga.^[39][60] Profesorul a fost încântat de calitățile profesionale ale tânărului aromân și i-a scris profesorului Ioan Bianu (membru titular al Academiei Române și directorul Bibliotecii Academiei) următoarele: „Trebuie să spun că nu m-am înșelat în ceea ce așteptam de la el: dl. Staca își cunoaște dialectul lui cumsecade și lucrăm împreună, ceea ce este foarte plăcut pentru mine. Căci nu este cu putință ca unu să se ocupe cu vreo limbă vie cu folos dacă nu e cu putință a întreba pe unu care o cunoaște ca limba lui strămoșească.”.^[37] Colaborarea profesorului ceh cu tânărul aromân a continuat în perioada următoare,^[48][50] spre satisfacția savantului,^{[50][N 2]} iar Staca i-a lămurit lui Jarník unele neclarități lingvistice,^{[39][50][54][59]} ajutându-l să descopere câteva greșeli de traducere în lucrarea Die Aromunen (1895) a lui Gustav Weigand^[50] și să înțeleagă unele expresii mai dificile din cartea alcătuită de Papahagi.^[54] În aceste câteva luni, tânărul aromân a învățat binișor limba cehă și a început să învețe limbile germană și franceză,^[37] iar până în vara anului 1906 a ajuns să aibă „cunoștințe frumoase” de limba cehă, să vorbească „încă foarte bine” limba franceză și să ia „cele mai bune note” la două colocvii de limba germană.^[47]

Studiile universitare

Înscrierea sa ca student („ascultător ordinar”) la cursurile Universității Caroline din Praga a fost destul de dificilă deoarece Staca nu avea pregătirea necesară ca urmare a faptului că studiile la liceele din Macedonia durau numai 7 ani în loc de 8, așa cum era cazul Austro-Ungariei și chiar al României, și nu se încheiau cu un examen de maturitate.^[37] Cu toate acestea, Jarník a solicitat o dispensă din partea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii, în baza ordinului ministerial nr. 26366 din 4 decembrie 1893 care permitea acceptarea unor studenți din statele balcanice ce nu îndeplineau cerințele necesare de studii prealabile.^[37] Obținerea acestei dispense părea o formalitate, dar referentul ministerial, care avea origini poloneze,^[37] a refuzat, presupunând în mod eronat că Staca ar fi cetățean român,^[37][50] în ciuda faptului că o copie a pașaportului otoman fusese atașată la cerere,^[37] și susținând, din acest motiv, că el nu îndeplinea nici măcar condițiile de admitere ca student la o universitate din patria sa (pe care o considera a fi România).^[37][50] Jarník l-a rugat în decembrie 1905 pe profesorul Bianu să obțină cât mai rapid un răspuns oficial din partea Universității din București, care să confirme că absolvenții liceelor românești de 7 clase din Macedonia au dreptul să fie înscriși ca studenți la orice facultate din România; acea confirmare urma să permită contestarea raportului ministerial, inclusiv în cazul că Staca ar fi fost considerat cetățean român.^[37] Sosirea acestui răspuns a întârziat, iar Jarník i-a scris din nou profesorului Bianu la 23 ianuarie 1906, rugându-l să se intereseze cu privire la frecvența acordării dispensei de studii la universitățile din București și Iași.^[50] Răspunsul favorabil al Rectoratului Universității din București a sosit în cele din urmă, iar Ministerul austro-ungar al Cultelor și Instrucțiunii a acordat dispensa solicitată, ceea ce a permis înscrierea la studii ca „ascultător ordinar” a lui George Staca chiar pentru semestrul de iarnă.^[47]

Staca a urmat studii de filologie romanică și germanică^[14][61] la Facultatea de Filosofie^⁠(d) a Universității Caroline din Praga (FFUK)^[4][8][14] în perioada 1905–1910,^[62] specializându-se în limbile romanice moderne.^[8] Ca urmare a lipsei totale de mijloace de existență, el a fost întreținut o vreme de profesorul Jarník,^[47][50] atât prin câteva subsidii (în valoare de 340 de coroane) obținute de la niște cunoscuți, cât și prin contribuții personale (în valoare de peste 340 de coroane) ca răsplată pentru ajutorul oferit în înțelegerea limbii aromâne.^[47] Jarník mărturisea, într-o scrisoare din 23 ianuarie 1906 către profesorul Bianu, că intenționa la sfârșitul anului universitar să solicite Ministerului un sprijin financiar pentru Staca, căci nu putea să suporte de unul singur cheltuielile pentru întreținerea protejatului său și presupunea că nu avea cum să obțină un ajutor de la confrații săi pentru „un străin de neam și de limbă”.^[50] În cele din urmă, neputând să facă față singur cheltuielilor de întreținere ale studentului aromân^[47] (ca urmare a faptului că avea o familie numeroasă și singurul său venit era doar salariul de profesor)^[63] și fiind refuzat de colegii săi cehi care au susținut că ar ajuta mai degrabă un conațional decât un străin dintr-o țară îndepărtată, bătrânul Jarník l-a rugat în iunie 1906 pe prietenul Bianu să se informeze cum ar putea obține o bursă a statului român pentru protejatul său și ce demersuri ar trebui făcute ca solicitarea să primească un răspuns favorabil, declarându-se dispus să dea o declarație de susținere în favoarea lui Staca.^[47] Cereri similare au fost adresate și altor două persoane, care au mijlocit, la fel ca Bianu, ca tânărul Staca să obțină un ajutor financiar permanent din partea statului român.^[63]

În urma acestor demersuri, Staca a obținut în iulie 1906 o bursă de 70 de lei pe lună din partea Ministerului român al Cultelor și Instrucțiunii Publice^[63] pentru a-și acoperi cheltuielile de studii la Universitatea din Praga,^[63][64] iar termenul de acordare s-a prelungit până la sfârșitul studiilor universitare.^[65] Bursa primită de Staca făcea parte dintr-un pachet de sprijin financiar acordat de statul român tinerilor aromâni care studiau în țară sau în străinătate,^{[64][N 3]} cu scopul de a contribui la păstrarea identității culturale a comunităților aromâne în fața amenințării propagandei grecești și a-i pregăti pe cei mai merituoși tineri ai acelor comunități ca să ocupe funcții superioare în Imperiul Otoman.^[66] Cu toate că banii nu erau prea mulți și nu soseau aproape niciodată la timp,^[60] Jarník se declara mulțumit și anunța că urma să-l plătească în continuare pe Staca pentru ajutorul oferit la studierea limbii aromâne, ceea ce-i permitea tânărului să ducă un trai fără griji și să fie preocupat doar de obținerea unor rezultate școlare cât mai bune.^[63] Colaborarea studentului aromân cu Jarník a continuat „destul de bine” în perioada următoare, deși profesorul se plângea că nu avea suficient timp pentru a folosi cât mai eficient cunoștințele lui Staca^[67] în studierea lexicului aromân din volumul Basme aromâne și glosar al lui Pericle Papahagi și din colecția inedită de texte adusă de student din regiunea sa natală.^[59][60] Pentru a învăța cât mai bine limba germană, tânărul aromân a purtat corespondență cu un profesor de gimnaziu din Potštýn (satul natal al lui Jarník), care-i trimitea înapoi scrisorile, după ce le corecta, și în vara anului 1907 și-a petrecut vacanța în orășelul Tachau (azi Tachov), cu o populație majoritar germană, unde soțul gazdei sale lucrase într-o vreme ca judecător.^[60]

După absolvirea studiilor universitare, George Staca a promovat examenele necesare și a devenit doctor în litere și filozofie^[4][68] la 25 iulie 1910 cu teza Syntaktické užívání infinitivu v Merlinu („Utilizarea sintactică a infinitivului în Merlin”),^[69][70][71] elaborată sub îndrumarea profesorilor Jan Urban Jarník și Václav Emanuel Mourek.^[70][71] El a efectuat apoi călătorii de studii în Italia și Spania^[4] și a intenționat să vină în România pentru a obține acolo un post corespunzător pregătirii sale,^[68][72] chiar dacă ar fi fost „cît se poate de modest”.^[68] Jarník i-l recomanda prietenului său Bianu, spunându-i că „este un tînăr care merită din toate punctele de vedere să faci ceva pentru el”, și-i trimitea atașat cartea lui de vizită.^[68] Cu toate acestea, tânărul nu a obținut răspunsul scontat și, „neputînd să găsească nici un loc în România” (după spusele lui Jarník),^[72] s-a stabilit definitiv în Boemia (ulterior parte componentă a Cehoslovaciei),^[9][14][72] care a devenit a doua sa patrie.^[14][73] A călătorit în anul 1912 la Brașov, unde s-a împrietenit cu dr. Ioaneș, pe care-l revedea ulterior la Praga în timpul războiului.^[73]

Începuturile carierei

În urma susținerii examenelor de stat, a devenit profesor pentru școlile secundare cehe^[14] și a lucrat mai întâi la Gimnaziul Real din districtul Královské Vinohrady al Pragăi,^[15] iar apoi, începând din anul 1921,^[16] a predat – ca docent (conferențiar) și ulterior ca profesor – limbile română, italiană,^{[9][14][15][16][74][75]} spaniolă^[9][14][15] și, pentru o perioadă mai scurtă, neogreacă^[14][45] la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (în cehă Vysoká škola obchodní) din Praga,^{[4][8][9][14][17][18]} unde fuseseră concentrate toate institutele de limbi străine din Boemia.^[75] Predarea limbii române în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Praga datează din anul școlar 1909–1910, când, în urma interesului mare al elevilor, directorul Jan Řežábek a extins predarea limbilor străine, introducând cursuri de maghiară, poloneză, sârbo-croată, bulgară, română și greacă modernă, astfel încât „tinerii să părăsească academia pregătiți lingvistic pentru toate țările din sud și est”.^[76]

Spre deosebire de cele trei limbi romanice, pe care Staca le-a predat o lungă perioadă, predarea limbii grecești de către el a fost însă temporară: Staca a început să predea cursul opțional de greacă modernă abia în anul 1921, la intervenția profesorului Jaroslav Šťastný (1862–1932), după ce acesta fusese suspendat în anul școlar 1915–1916 din cauza numărului mic de solicitanți rămași ca urmare a încorporării elevilor în Armata Austro-Ungară și nu au putut fi reluate după război din cauza morții profesoarei Charikleia Šťastná (1869–1921).^[45] Cursul opțional de greacă se întindea pe durata a două semestre și avea două ore pe săptămână, iar ulterior a fost predat chiar de Jaroslav Šťastný.^[45]

George Staca a făcut parte, alături de Hertvík Jarník, Vladimír Buben și Method Zavoral, din cercul prietenilor limbii și culturii române, format în jurul profesorului Jarník, și a acumulat în perioada studiilor, potrivit prof. Jindra Hušková, o „frumoasă cultură literară”.^[5] A participat, fără a fi membru, la ședința din 30 iunie 1913 a secției școlare a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român din Transilvania (ASTRA), care a avut loc la Sibiu și la care au mai luat parte, printre alții, Andrei Bârseanu (președintele ASTRA), Ioan F. Negruțiu, dr. Vasile Bologa, Gavriil Precup și dr. Onisifor Ghibu (membri ordinari ai secției), dr. Roman Ciorogariu, dr. Victor Macaveiu, dr. Alexandru Rusu, dr. Silviu Dragomir, Eugen Todoran, dr. Ambrosiu Chețianu, Alexandru Ciura, Augustin Caliani, dr. Alexandru Borza, dr. Iosif Blaga, Axente Banciu, dr. Constantin Lacea, dr. Traian Suciu, Ioan Maior, Victor Stanciu, dr. Emil Precup, dr. Ioan Lupaș ș.a.^[77] Încă din epoca austriacă, el a depus eforturi pentru promovarea limbii și literaturii române la Praga.^[24] Staca a intenționat să urmeze în aceeași perioadă cursurile Universității Populare de la Vălenii de Munte, iar profesorul Jarník a trimis în 29 iunie 1913 o scrisoare către profesorul român Sextil Pușcariu, în care l-a rugat să-l ajute pe tânărul său coleg.^[78]

Nu avea o stare prea bună de sănătate, fiind cam bolnăvicios, după cum constatase de multă vreme prof. Dimitrie Cosmulei, și se plângea adeseori de dureri de cap, potrivit mărturisirilor lui Jan Urban Jarník.^[18] A fost nevoit să-și ia concediu medical din cauza unor dureri de piept și a plecat în străinătate pentru a urma un tratament, ceea ce l-a făcut pe profesorul Jarník să se îngrijoreze „ca nu cumva, bietul, după atîta trudă și ajuns în poziție să-și cîștige pîinea de toate zilele, s-o pățească rău de tot”.^[18] A stat un timp în stațiunea balneară Meran (care aparținea atunci Austro-Ungariei, iar după Primul Război Mondial a fost inclusă în cadrul Italiei) din regiunea istorică Tirol, de unde s-a întors la Praga în primele luni ale anului 1915.^[73]

Primul Război Mondial

În perioada Primului Război Mondial, el a venit des^[52][79] – însoțit uneori de prietenul și colaboratorul său apropiat, Antonín Křečan –^[52] la spitalul militar amenajat în Mănăstirea Strahov din Praga, condusă în acea vreme de abatele Metodiu Zavoral, pentru a-i vizita pe soldații români răniți, care erau originari din Transilvania și fuseseră înrolați forțat în Armata Austro-Ungară.^[52][79] Într-o scrisoare trimisă ziarului Românul din Arad și publicată în numărul din 1/14 martie 1915, în care dezvăluia cum a început să se intereseze de soldații români internați în spitalele pragheze, profesorul Jarník consemnează că un medic din conducerea Spitalului central din Praga a încercat să-l contacteze acasă pe la sfârșitul lunii august a anului 1914, după începerea războiului, pentru a-l ruga să facă pe translatorul în relația cu un soldat român rănit cu numele de Vazul.^{[41][42][80][81]} Ca urmare a faptului că Jarník se afla în acel moment în satul natal Potštýn nad Orlicí, fiica sa mai mare, Ida^{[41][42][80][81]} (1879–1966), care lucra ca învățătoare (institutoare) la o școală din Praga^[80][81][82] și a trebuit să se întoarcă acasă mai devreme pentru a se prezenta la serviciu în ziua de 1 septembrie, a apelat la profesorul Staca, iar acesta din urmă s-a deplasat la spital și a făcut serviciul de interpret.^{[41][42][80][81][N 4]} George Staca a participat ulterior la serbarea de Crăciun a anului 1915 organizată în lazaretul Mănăstirii Strahov pentru militarii români din Praga.^[83][84]

Frecventarea spitalelor din Praga l-a făcut pe profesorul Staca să intre în contact cu preotul romano-catolic Josef Špachta, parohul Bisericii „Sfânta Treime” din Praga^⁠(d),^[85] care începuse să studieze limba română cu un sau doi înaintea începerii războiului după ce a citit un text în această limbă de pe prospectul unui medicament.^[86][87] Într-o scrisoare din 22 iulie 1916, preotul Špachta îl înștiința pe profesorul Jarník că, la îndemnul lui Staca, cu care conversa în românește, a tradus în limba cehă schița „Un spital” a tânărului publicist român Horia Petra-Petrescu,^[8] care apăruse anterior în revista arădeană Pagini literare (anul I, 1916, nr. 2, pp. 27–31) sub pseudonimul „Sinbad” și prezenta povestea unei femei ardelene pe nume Maria Filipan care aflase că soțul ei se afla internat într-un spital din Brno și plecase acolo ca să-l caute.^[88] Cu toate că preotul tradusese schița ca un exercițiu de învățare a limbii române și nu avea nicidecum intenția ca acel text să fie tipărit, traducerea sa a fost publicată, în urma insistenței lui Staca, în ziarul praghez Venkov.^{[89][N 5]}

Tot în aceeași perioadă, la inițiativa dr. Edvard Beneš, care fusese anterior profesor la Academia Comercială din Praga,^[90] dr. George Staca s-a implicat în activitățile subversive cehoslovace și a luat legătura cu ofițerii români din regimentele ungurești aduse de austrieci la Praga^[90][91][92] spre sfârșitul anului 1914 și începutul anului 1915 pentru a menține ordinea în oraș și a supraveghea loialitatea cehilor, care a fost pusă ulterior la îndoială după ce tot efectivul militar ceh din Regimentul 28 Infanterie a dezertat la 3 aprilie 1915 și s-a predat Armatei Imperiale Ruse.^[90] Austriecii aduseseră la Praga trei regimente ungurești de infanterie pentru a forma garnizoana orașului: Regimentul nr. 68 de la Szolnok, care era format aproape în întregime din militari maghiari,^[73] și Regimentele nr. 2 și 51, care erau alcătuite în mare parte din militari români originari din zona Brașovului și Clujului.^[73][91] Praghezii au crezut inițial că militarii celor trei regimente erau în întregime maghiari.^[73] Prezența militarilor români la Praga a fost descoperită întâmplător în primăvara anului 1915, după ce George Staca, revenit recent de la Meran, a auzit câțiva soldați glumind în românește pe seama lui în parcul orășenesc.^[73] Intrând în vorbă cu ei, a aflat că erau comandați de căpitanul Ioaneș din Brașov, pe care-l cunoscuse cu trei ani în urmă, iar a doua zi l-a vizitat la cazarmă pe vechiul său prieten,^[73] ocazie cu care a cunoscut și alți ofițeri români.^[73][91] Staca a căutat să-i împiedice pe ofițerii români nou-veniți în oraș să frecventeze cazinoul german din Praga, unde ar fi putut fi contaminați de atmosfera dușmănoasă a ocupanților,^[73][90] și a reușit să-i introducă pe marea majoritate a lor în societatea cehă pentru a-i familiariza cu mediul cultural ceh și a-i face să manifeste solidaritate cu idealurile naționale cehe.^[73][90][91] Ca urmare a eforturilor prof. Staca, au fost formate la scurt timp mai multe cercuri politice ceho-române,^[73][90][91] primul dintre ele luând ființă în martie 1915 în cartierul praghez Letná.^[73][90] Relațiile ofițerilor români cu intelectualii cehi au devenit în timp tot mai strânse prin excursiile efectuate în zonele din jurul Pragăi, prin frecventarea concertelor Filarmonicii din Praga și a spectacolelor puse în scenă la Opera Cehă și la Teatrul Național din Praga și mai ales prin discuțiile pe teme politice cu privire la viitorul națiunilor din care făceau parte.^[73] Membrii cercurilor ceho-române s-au întâlnit uneori la Mănăstirea Strahov (condusă de abatele Zavoral) și la locuința patriotului ceh Čeněk Šofferle.^[91]

Intrarea României în război în vara anului 1916 a determinat un val de persecuții la adresa etnicilor români:^[73] George Staca a fost arestat de autoritățile militare^[73][93] și internat într-un lagăr, iar relațiile militarilor români cu localnicii praghezi au fost interzise.^[73] Staca a fost interogat în timpul arestului preventiv, fiind întrebat, printre altele, care era motivul pentru care abatele Zavoral învăța limba română deoarece autoritățile austriece credeau că cercurile ceho-române plănuiau săvârșirea unui atentat.^[93] Militarii români au început să-i viziteze acasă pe prietenii lor cehi, evitând să se mai întâlnească în spațiile publice.^[73] În dimineața zilei de 25 octombrie 1918 toți soldații răniți (români și cehoslovaci) din spitalul de la Mănăstirea Strahov au pornit către centrul Pragăi și au participat la manifestația publică în favoarea independenței Cehoslovaciei, întorcându-se cu cocarde cehoslovace și respectiv românești pe piept.^[79] În noaptea de 27/28 octombrie 1918,^[79] în ajunul proclamării independenței Cehoslovaciei, ofițerii români din Garnizoana Praga s-au pus, împreună cu trupele lor, la dispoziția Consiliului Național Cehoslovac și, refuzând să asculte ordinele superiorilor austro-ungari, au participat activ în primele trei zile ca singura unitate militară organizată la înăbușirea contrarevoluției pregătite de un grup de ofițeri germani și la ocuparea comandamentului militar austro-ungar.^{[73][79][90][91][94][95]} Dr. Josef Scheiner, președintele Asociației Sokolilor Cehi, s-a prezentat în ziua de 29 octombrie 1918 la Palatul Comandamentului Militar din Praga, iar ofițerii și soldații români din Regimentele 2 și 51 Infanterie, care asigurau serviciul de gardă al clădirii, nu au opus rezistență și, respectând consemnul stabilit anterior de profesorul Staca, garda comandată de locotenentul Morariu a predat serviciul sokolilor cehi în aclamațiile frenetice ale mulțimii adunate în Piața Malá Strana (Malostranské náměstí) și a plecat spre cazarmă.^[96]

În primele zile după înființarea Republicii Cehoslovace, dr. Staca a însoțit, alături de căpitanul dr. Alexandru de Simon și de locotenentul Zeno de Herbay^[97] (comandanții Legiunii Române din Praga),^[98] delegația română formată din deputatul bucovinean dr. Constantin Isopescu-Grecul și colonelul Silviu de Herbay, care a sosit la Praga în 13/26 noiembrie 1918 cu misiunea specială de a discuta chestiuni economice cu cercurile conducătoare ale Republicii Ceho-Slovace.^[97] Delegația română a fost primită a doua zi de prim-ministrul Karel Kramář, de miniștrii dr. František Soukup (ministrul justiției), Karel Prášek (ministrul agriculturii), Jiří Stříbrný (ministrul poștelor și telegrafului), Antonín Švehla (ministrul de interne) și Alois Rašín (ministrul finanțelor) și de deputații Consiliului Național Cehoslovac, printre care abatele Metodiu Zavoral, căruia, după cum scria corepondentul ziarului arădean Românul, „îi râdea fața de bucurie că poate bineventa pe reprezentanții poporului român în noul stat ceh în limba noastră”.^[97]

Profesor de limba română

Începând din anul 1919,^[9][61][99] George Staca a activat ca lector extern de limba română la Universitatea Carolină din Praga,^{[8][9][14][15][19]} continuând tradiția cultivării interesului cehilor pentru limba română, pe care o inițiase profesorul Jan Urban Jarník^[61][100] în anul 1882, atunci când începuse să predea cursuri de limba română.^[101] Lingvistul ceh de origine aromână a fost astfel unul dintre cei trei profesori care au ținut cursuri de limba română în perioada interbelică la universitățile din Cehoslovacia: Staca a predat la Universitatea Carolină din Praga, Hertvík Jarník la Universitatea Masaryk din Brno și Jindra Hušková la Universitatea Comenius din Bratislava.^{[5][7][53][102][103]} Activitatea didactică sistematică a profesorului Staca a fost întreruptă câtva timp de boala sa.^[104]

Lectoratul (seminarul) de limba română de la Universitatea Carolină din Praga, care a funcționat în perioada interbelică sub conducerea prof. Staca, ținea săptămânal două cursuri de câte 2 ore, pe lângă cursul regulat de istoria limbii române predat de prof. dr. Maxmilián Křepinský.^[7] În afara acestora, Staca ținea, de asemenea, cursuri de limba, cultura, literatura și terminologia comercială română la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale,^[7][103] precum și cursuri gratuite de limba română și prelegeri cu privire la România în cadrul Institutului Cehoslovaco-Român^{[7][27][28][29][30][103]} și, începând din 1926, în cadrul Societății ziariștilor cehoslovaci din Praga.^[7][105] La fel ca profesorul Jan Urban Jarník, George Staca a fost interesat mai mult de cunoașterea practică a limbilor străine decât de studiul teoretic al lingvisticii.^[14] Cursurile ținute în cadrul Institutului Cehoslovaco-Român, care aveau loc de 4 ori pe săptămână în aula Universității Caroline, erau precedate de o prelegere despre originea poporului român și a limbii române, despre relațiile istorice româno-slave și despre importanța cunoașterii limbii române pentru apropierea dintre Cehoslovacia și România^[106] și au fost frecventate de un numeros auditoriu^{[7][106][107]} format atât de persoane din mediul academic (profesori, studenți ai Universității Caroline sau ai altor universități din Cehoslovacia, studenți ruși sau ucraineni din Basarabia),^[7] cât și de persoane cu alte ocupații (funcționari, ziariști, avocați, arhitecți, ingineri, militari etc.),^[7][106] care, potrivit prof. Staca, dădeau dovadă de „un adevărat interes”.^[7] În primii trei ani au absolvit aceste cursuri aproape 100 de persoane, multe dintre ele vizitând România și devenind interesate de cultura română, iar, ca urmare a creșterii interesului publicului cehoslovac, s-au înscris în al patrulea an peste 50 de cursanți.^[106] Unii cursanți au ajuns să învețe bine limba română și chiar au susținut examene universitare pentru a obține certificatul de cunoaștere a limbii.^[7]

În cursul carierei sale îndelungate, profesorul Staca a pregătit un număr mare de cunoscători ai limbii române.^{[14][43][108]} Printre studenții săi din perioada interbelică s-au aflat profesorii Otakar Hink (1885–1964), Antonín Křečan (1887–1972), Pokorny, dr. Kann^{[109][110][111]} și Zdeněk Bár (1904–1980),^[112] căpitanii Otahal și Görner, prof. dr. Josef Macůrek (1901–1992),^[7] jurnalista Marie Kojecká-Karásková (1904–1975), una dintre primele traducătoare cehe de literatură română, jurnalistul Josef Kojecký (1902–1945), viitorul ei soț,^{[109][110][111]} inginerii Blažek, Eichhorn și Klauss de la Academia Comercială din Praga, studenții Matej Kubasák și Țeller (care au urmat apoi studii la Academia Comercială din București), dr. Fiala de la Ministerul Finanțelor, diplomații dr. Jan Jirásek (1880–1965) și dr. Ladislav Květoň (1879–), care au fost ambii consuli ai Cehoslovaciei la Cluj,^[7] și filologul romanist J. Š. Kvapil (1904–1975), viitor critic și istoric literar, traducător de literatură română și profesor universitar la Universitatea Palacký din Olomouc.^[113]

Pentru a-i ajuta pe elevii săi să învețe mai bine limba română, profesorul Staca a alcătuit în perioada interbelică un primul ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938) și a adunat material pentru un dicționar român-ceh de mărime medie, ce a fost publicat însă abia în 1961 sub titlul Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”).^[9] Ghidul de conversație ceho-român, publicat în anul 1938, a fost criticat însă de profesorul Pavel Beneš de la Universitatea Masaryk din Brno în revista Časopis pro moderní filologii (anul XXV, nr. 2/1939, p. 220) pentru existența unor pretinse greșeli: afirmația că în limba română există modul verbal infinitiv și genul substantival neutru, marcarea incorectă a accentului în peste 100 de cuvinte, scrierea eronată a unor cuvinte ce conțin semne diacritice, cel puțin 30 de greșeli de traducere în limba cehă, prezența unor greșeli de tipar lăsate necorectate (inclusiv scrierea eronată a numelui autorului pe coperta cărții: „Stacca” în loc de „Staca”) și a unor greșeli de ortografie, folosirea majusculelor la scrierea unor termeni etc., ceea ce a dus la recomandarea retragerii cărții de pe piață și retipăririi ei de către o altă editură.^[114] Această critică a atras răspunsul lui Staca în numărul următor al aceleiași reviste (anul XXV, nr. 3–4/1939, pp. 396–398), în care a susținut că limba română are chiar trei forme de infinitiv (două de prezent și una de trecut), fiind menționate în acest scop lucrări ale unor lingviști italieni (Romeo Lovera, Carlo Tagliavini) și români (Ion Aurel Candrea, Gheorghe Adamescu ș.a.), a argumentat că nu există genul neutru în sensul limbii cehe, ci mai mult un ambigen masculin-feminin, și a justificat notația acestuia, a explicat pronunția vocalelor ă, â și î, a afirmat că Beneš a fost dezinformat cu privire la pronunția cuvântului „șosea” și că nu-și dă seama care sunt celelalte 100 de cuvinte în care ar fi marcat greșit accentul, a susținut că termenii pe care i-ar fi tradus greșit în limba cehă redau corect sensul cuvintelor, recunoscând că e posibil să fi tradus inexact câteva cuvinte, dar numărul lor ar fi foarte mic, și a justificat existența greșelilor de tipar prin folosirea unei mașini de scris care nu era adaptată alfabetului român și prin scăpările inerente intervenite în activitatea de corectare.^[115] Profesorul Staca a afirmat că a realizat o lucrare de pionierat, fără a putea folosi o lucrare anterioară în limba cehă sau măcar un dicționar ceh-român, și a respins principalele critici ale dr. Beneš ca „nefondate”.^[115] Beneš a reformulat apoi afirmația cu privire la inexistența infinitivului în limba română, afirmând că, din punct de vedere sintactic, infinitivul „aproape nu există”.^[116] În această dispută pe teme lingvistice^[117] a intervenit ulterior profesorul Maxmilián Křepinský, care a susținut convingător în articolul „Příspěvek k dějinám infinitivních vazeb v rumunštině” („Contribuție la istoria formelor infinitivale din limba română”), publicat în anul 1941 în paginile revistei sus-menționate (anul XXVII, 1941, pp. 60 și 70), că infinitivul există ca o formă vie în limba română^{[117][116][118]} și, de asemenea, într-o măsură mai mică, în dialectul macedo-român.^[118]

Promovarea culturii române

George Staca a fost naturalizat, după război, de noul stat Cehoslovacia^[5] și a locuit pe str. Ibsenova nr. 3 din districtul Praga 12.^[4] El a devenit, alături de profesorul Jan Urban Jarník, unul dintre fondatorii Societății Ceho-Române (Česko-rumunský spolek v Praze).^[24][25][26] Inițiativa înființării acestei societăți datează, potrivit cercetătorului Traian Ionescu-Nișcov, de la sfârșitul lunii iunie 1919, imediat după revenirea din România a lui Jarník.^[119][120] Nișcov susține că Societatea a funcționat inițial sub conducerea unui comitet provizoriu prezidat de Jarník până la 23 decembrie 1919, când a avut loc o adunare generală, care a pus bazele organizatorice ale organizației și a ales un comitet nou,^[119][120] format din Jan Urban Jarník (președinte), Titus Onciul (vicepreședinte), omul de afaceri Václav Němec, abatele Metodiu Zavoral, maiorul Vecchi, prof. Karel Kadlec, prof. Gheorghe Staca și ing. Jan Weidenhoffer (membri).^[120] Primele demersuri efective au avut loc în ultima lună a anului 1919, după cum menționează însuși Jarník în corespondența sa.^[16] Cu toate acestea, pr.prof.dr. Valerian Șesan menționa în presa epocii că Societatea era încă în proces de înființare în aprilie 1920 și că o adunare generală, care avusese loc în 2 martie 1920, a ales un comitet provizoriu condus de profesorul Jarník ca președinte și alcătuit din abatele Metodiu Zavoral, prof.dr. Karel Kadlec, prof.dr. George Staca și omul de afaceri Václav Němec (președintele Camerei de Comerț din Praga).^[25] Societatea Ceho-Română a fost înființată la Praga în 23 decembrie 1920,^[121] imediat după încheierea Primului Război Mondial,^[24][26] cu scopul stabilirii unor relații culturale și economice mai strânse între poporul cehoslovac și poporul român și informării reciproce a celor două popoare asupra vieții culturale a celuilalt popor^[25][121] și a lansat în martie 1923 un apel către publicul cehoslovac, care a fost semnat de numeroase personalități cehoslovace și a fost publicat în ziarele din Praga, în care a solicitat înscrierea cât mai multor membri care să contribuie la apropierea celor două popoare și la întărirea raporturilor cultu­rale, economice și politice intre cele două state.^{[122][123][124]} Activitățile Societății au fost sprijinite financiar de Legația României la Praga,^[121] iar trimisul ex­traordinar și ministru plenipoten­țiar­ al Regatului României la Pra­­ga, Constantin Hiott, a fost președinte de onoare al Societății.^{[122][123][124]}

Profesorii Jarník și Staca au fondat apoi în octombrie 1921 un club ceho-român la Praga.^[125] Staca a trimis în ziua de 20 aprilie 1922 o scrisoare către Asociația pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania în care ruga, în numele abatelui Metodej Zavoral, înscrierea înaltului prelat ca membru fondator al Asociației și expedia, în numele acestuia, suma de 300 de coroane cehoslovace.^[126] Tot el i-a servit drept călăuză profesorului Nicolae Iorga, onorându-l cu „neobosita prietenie”, cu ocazia vizitei acestuia din anul 1923 la castelele Karlstejn și Konopiště din Boemia.^[127] Profesorul Staca a devenit în anul 1925 membru al Comitetului Cehoslovac al Micii Antante a Presei și a predat un curs special de limba română pentru gazetarii cehoslovaci cu scopul de contribui la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre ziariștii cehoslovaci și ziariștii români.^[128]

În anul 1927, după moartea profesorului Jarník, vechea societate ceho-română a fost transformată, cu sprijinul Ministerului Instrucțiunii din Cehoslovacia, în Institutul Cehoslovaco-Român.^{[24][26][32][119][121]} Adunarea constitutivă, care a avut loc în 8 noiembrie 1927 la Praga,^{[32][121][129]} a ales un comitet de conducere condus de abatele Metodiu Zavoral ca președinte^{[24][26][32][129]} și alcătuit din prof. dr. George Staca (consulul onorific al României la Praga), prof. František Bous (consilier tehnic la Ministerul Instrucțiunii din Cehoslovacia), prof.dr. Karel Kadlec, dr. František Samek (deputat și secretar general al Camerei de Comerț din Praga),^[32][129] dr. Jaroslav Müller (profesor și publicist), Kohout,^[32] prof.dr. Vladimír Buben, ing. Jan Weidenhoffer, Jan Votruba (președintele Târgului internațional din Prag­a), dr. Jan Jirásek (fost consul al Cehoslovaciei la Cluj) și redactorul Anton Hromada.^[129] Staca a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Institutului Cehoslovaco-Român^{[27][28][29][30][31]} și a continuat să sprijine activitatea Institutului și a filialelor sale de la Brno și Bratislava.^[79][130] A fost ales apoi prim-vicepreședinte al Institutului Cehoslovaco-Român la adunarea generală din 23 februarie 1937.^[131]

Staca a promovat imaginea României în Cehoslovacia prin intermediul unor conferințe de informare^{[28][33][79][132]} – care au fost organizate, începând de prin 1925,^[133] la invitația unor organizații și societăți culturale cehoslovace,^{[132][134][135]} în capitala Praga și în mai multe orașe din provincie^{[28][33][136][137][138][139]} (Beroun,^[140] Bratislava,^[141][142] Brno,^[141] České Budějovice,^{[132][134][135]} Chrudim,^[143][144] Jičín,^{[132][134][135]} Jihlava, Kladno,^[141] Kolín,^[145] Kostelec nad Černými lesy,^{[132][134][135]} Kutná Hora, Mladá Boleslav,^[141] Moravská Ostrava,^[132][134] Pardubice,^[143] Olomouc,^{[144][146][147]} Písek,^{[132][134][135]} Plzeň,^[141] Rakovník,^[31][148] Slaný,^[145] Turnov^{[132][134][135]} etc.) și au prezentat publicului cehoslovac istoria poporului român, viața culturală și economică a României și obiectivele turistice ale țării –,^{[149][150][151][152][153][154]} prin articolele și studiile publicate în ziarele și revistele din Cehoslovacia^[33][136] și prin organizarea unor manifestări culturale românești (serate de muzică românească etc.),^[155] contribuind astfel la promovarea culturii și literaturii române în Cehoslovacia,^[156] la cunoașterea reciprocă a popoarelor român și cehoslovac și la strângerea legăturilor dintre cele două state aliate.^{[31][136][157][158][159]} Conferințele sale, ținute în limba cehă, au fost audiate de un public numeros provenit din toate păturile societății cehoslovace^{[141][144][160]} (reprezentanți ai autorităților de stat, politicieni, oameni de afaceri, oameni de cultură, funcționari, profesori, gazetari, muncitori etc.),^[141] ceea ce l-a făcut pe Staca să-i declare corespondentului agenției Ceps că se simțea satisfăcut observând că interesul cehoslovacilor pentru România era tot mai ridicat.^[160] Într-una din conferințe, pe care a ținut-o în martie 1932 la Praga, în cadrul festivităților de sărbătorire a zilei de naștere a președintelui Masaryk, profesorul Staca a vorbit despre făuritorii României Mari și reprezentanții culturali ai României și a evidențiat meritele naționale, sociale și politice ale profesorului Nicolae Iorga, prim-ministru al României în acea vreme, pe care l-a comparat din acest punct de vedere cu președintele Cehoslovaciei.^[161][162] Urmarea acestei serii de conferințe a fost creșterea interesului poporului cehoslovac pentru România și cultura română^{[132][134][135]} și organizarea unor excursii în România (precum cele ale membrilor „Clubului Social“ al Partidului Socialist-Național Cehoslovac, care asistaseră anterior la o astfel de conferință).^{[163][164][165]}

Eforturile profesorului Staca de promovare a României și culturii române au fost remarcate de fostul său profesor Nicolae Batzaria, care a scris că George Staca a muncit „cu tot devotamentul și cu tot folosul pentru cauza românismului” pe tot parcursul perioadei interbelice^[43] și, prin activitatea „dusă în mod inteligent și susținut”, a adus poporului român și României „servicii din cele mai apreciabile și mai meritorii”.^[33] Profesorul de istorie Virgiliu P. Arbore (1900–1986) a evidențiat, de asemenea, importanța acestei activități de propagandă într-un articol publicat la 20 noiembrie 1930 în ziarul Cuvântul, în care a scris următoarele:

“

Noi avem nevoie mai mult decât oricând și de banii străinătății și de prietenii puternice. Dar dacă condiția primă a propagandei — fonduri largi — în actuala criză prin care trecem, nu o putem avea, în schimb bunăvoința oamenilor puși în serviciul neamului cu devotament și dragoste fiiască, nu ne lipsește. De aceea îmi permit să divulg publicului românesc pe cei doi agenți culturali ai noștri atât de cunoscuți și apreciați în Cehoslovacia, desinteresați și plini de iubire față de opera pe care o înfâptuesc zi de zi. Cu mijloace materiale pe cari o biată leafă le pune la dispoziție și nimic mai mult, în schimb cu prietenii în lumea largă pe cari au știut să le câștige datorită calităților lor personale, d. dr. Gh. Staca, consulul nostru honorar pentru Cehoslovacia, și profesor la Academia Comercială din Praga și d. R. Anastasiu, harnicul atașat de presă al Legației de aci, muncesc zi de zi prin conferințe publice, prin articole privitoare la țara noastră sub diverse aspecte în diferite reviste și ziare, cu prezentarea de teatru românesc tradus și jucat în diversele părți ale Republicii, prin fel de fel de traduceri din limba noastră, a lucrărilor de literatură și artă dramatică și prin organizarea diverselor concerte filarmonice fie cu muzică românească, fie dirijate de maeștrii scenelor noastre. De aceia trebuesc din toată inima felicitați pentru rodnica lor activitate pe care o desfășoară pe un ogor atât de întins și cu rezultate atât de prețioase. Valorificarea posibilităților noastre spirituale în fața străinătății, sunt singurele mijloace cari mâine vor topi granițele politice, vorbindu-i omului de la suflet la suflet și vor risipi atmosfera unei simple curtoazii diplomatice, creind mediul prielnic unor prietenii rodnice. Și este cu atât mai lăudabilă activitatea acestor doi pioneri culturali ai noștri ce și-au înțeles cu adevărat greaua și înalta lor misiune, cu cât aceasta o fac fără nici un folos material, punând des chiar din punga lor anemică.[166]

”

Activitatea diplomatică

În afara activității didactice și activității de promovare a României și a culturii române, profesorul de origine aromână a desfășurat, de asemenea, o amplă activitate diplomatică ca reprezentant oficial al intereselor politice ale Regatului României.^[167][168] Astfel, George Staca a fost numit prin decret regal, începând din 15 noiembrie 1922, în funcția de consul onorar (onorific) al României la Praga,^{[34][35][36][74]} pe care a îndeplinit-o multă vreme.^{[4][5][8][169][170][171][172]} Potrivit Anuarului Republicii Cehoslovace din anul 1929, sediul consulatului onorific era „U Divadla” 1207.^[171] Activitatea diplomatică a profesorului a fost meritorie, iar, în urma raportului nr. 78.614 din 1929 al ministrului de externe G. G. Mironescu,^[173] George Staca a fost înaintat începând din data de 1 ianuarie 1930^[173][174] la gradul de consul ge­neral onorar pe lângă Legațiunea României din Praga.^{[173][174][175]}

Rangul de consul general pe care-l deținea i-a permis să-l reprezinte pe ministrul României la Praga la diferite evenimente cehoslovaco-române (precum serbarea populară cehoslovaco-română de la Trenčianske Teplice din 31 iulie – 1 august 1937),^{[176][177][178][179]} l-a determinat să se implice în activități precum selectarea tinerilor cehoslovaci care solicitau burse de studii din partea statului român^[180] și l-a făcut să fie invitat la diferite activități organizate de Legația României de la Praga,^{[181][182][183][184]} de unele instituții românești (precum Oficiul Național de Turism)^[185] sau de unele instituții cehoslovace^{[186][187][188][189]} (precum Comitetul executiv al Presei Micii Înțelegeri).^{[190][191][192]} A fost unul din fondatorii Camerei de Comerț Cehoslovaco-Române, care avea ca scop intensificarea comerțului dintre Cehoslovacia și România, iar la adunarea generală de constituire din iunie 1931 a fost ales membru al Comitetului de conducere și membru al Comisiei financiare.^[193] În noiembrie 1937 a subscris, alături de ceilalți membri ai Legației României de la Praga, suma de 400 de lei pentru construcția bricului „Mircea”, noul vas-școală al Marinei Militare Române.^[194]

A luat cuvântul în perioada interbelică pentru apărarea unității și integrității teritoriale a României, rostind un discurs la marea întrunire publică de la Praga, care a fost convocată în aprilie 1933 de organizația națională „Omladina” și la care au participat reprezentanți ai Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Poloniei și României.^[195] Reprezentanții celor patru țări au descris luptele purtate timp de mai multe secole de popoarele lor pentru obținerea libertății și independenței naționale, au susținut necesitatea respectării tratatelor de pace, și-au exprimat hotărârea de a-și apăra libertatea și independența și au condamnat mișcarea revizionistă, pe care au considerat-o un pericol la adresa păcii europene prin încercarea de reînviere a unei epoci de asuprire.^[195] În cuvântarea rostită cu acest prilej, profesorul Staca a prezentat un istoric al formării statului român, arătând eforturile poporului român pentru obținerea independenței și realizarea unității naționale, a susținut că poporul român nu râvnește la ocuparea unor teritorii ce aparțin altor țări și că populația minoritară se bucură de toate drepturile politice, sociale și culturale și a declarat că pacea și progresul nu pot fi asigurate decât prin respectarea tratatelor care au pus capăt Primului Război Mondial.^[195] Diplomatul român s-a asociat reprezentanților celorlalte trei țări în condamnarea revizionismului și a susținut că încălcarea tratatelor ar putea provoca un nou război mondial.^[195]

George Staca a continuat să îndeplinească atribuțiile de consul general onorific al României la Praga inclusiv după ocuparea Cehoslovaciei de către Germania Nazistă și constituirea unui protectorat german al Boemiei și Moraviei și a unui stat slovac independent în anul 1939.^[196] A asistat, printre altele, la serviciul religios oficiat în 28 septembrie 1939 la Consulatul General al României de la Praga pentru pomenirea prim-ministrului Armand Călinescu (care fusese asasinat de un comando legionar), în prezența consulului general Dan Geblescu, a personalului Consulatului și a membrilor misiunei militare române aflate în Protectorat.^[197][198] Institutul Cehoslovaco-Român din Praga a fost reorganizat după destrămarea Cehoslovaciei în Institutul Român din Praga, condus în continuare de abatele Zavoral.^[196] În urma retragerii abatelui Zavoral din funcția de președinte al Institutului din cauza vârstei înaintate și a bolilor de care suferea, precum și a persecuțiilor la care era supus de autoritățile germane, a fost organizată la 5 iunie 1941 o ședință a Adunării generale, care l-a ales ca nou președinte pe profesorul George Staca.^[196] Institutul Român din Praga a hotărât cu acel prilej să intensifice relațiile ceho-române în domeniile cultural, social și economic.^[196] După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, profesorul Staca a fost numit din nou începând din 1 ianuarie 1947 în funcția de consul general onorific al României la Praga.^{[199][200][201][202]}

Ultimii ani

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Jiří Staca s-a implicat, împreună cu un grup de membri ai Societății pentru relații culturale și economice româno-cehoslovace (Společnost pro kulturní a hospodářske styky s Rumunskem, în publicarea revistei slavo-române Românoslavica. Revue des études slavoroumaines,^[203][204] al cărei comitet de redacție avea sediul la Praga.^[204][205] Comitetul de redacție al revistei era format din Vladimír Buben (redactor responsabil),^{[203][204][205]} Tr. Ionescu-Nișcov (redactor șef), Pandele Olteanu (coredactor), Bohuslav Havránek, Karel Krejčí, Gh. Staca, Josef Macůrek, J. Š. Kvapil, Ján Stanislav, I.C. Chițimia,^[203][204] Damian Bogdan, Frank Wollman^[203] și Josef Vašica (membri).^[204] Revista, care urma să publice studii istorice, etnografice, lingvistice și arheologice, în limbile franceză și română,^[204] cu privire la relațiile româno-slave și îndeosebi româno-cehoslovace, a apărut într-un singur număr, în 1948.^[203]

A continuat să predea cursuri de română, italiană și spaniolă la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Praga^[14][19] și, în paralel, a fost cooptat în anul universitar 1950–1951, alături de Marie Kavková (literatura română),^[20][21] Josef Dvořák (istoria limbii sau gramatică istorică)^[20][22] și Antonín Křečan (gramatică normativă și cursurile practice),^[20][21][22] în primul colectiv de profesori ai noii secții de limba română, care fusese înființată în cadrul Catedrei de Limbi Romanice de la Facultatea de Filosofie^⁠(d) a Universității Caroline din Praga.^[20][21] În această perioadă l-a avut ca student pe viitorul lingvist Jirí Felix.^[21] În anul 1954, cu prilejul aniversării vârstei de 70 de ani, a fost omagiat în revista Časopis pro moderní filologii printr-un articol aniversar scris de profesorul Vladimír Buben.^[14] Aniversarea acestei vârste rotunde a fost menționată, de asemenea, în ziarul Romînia liberă, care a consemnat că profesorul Staca era un „cunoscut activist în domeniul relațiilor romîno-cehoslovace”, ce „și-a consacrat 50 de ani din viață întăririi colaborării culturale dintre popoarele cehoslovac și romîn”.^[206]

Jiří Staca a decedat în 14 iunie 1958,^{[8][9][19][108]} la vârsta de 74 de ani.^[19]

Activitatea publicistică

Ghiduri de conversație

În perioada interbelică profesorul Jiří Staca a publicat câteva manuale pentru studiul limbii române^[14] printre care un manual ceh de gramatică a limbii române intitulat Učebnice jazyka rumunského : mluvnice, praktické rozhovory a korespondence („Manual de limba română: vocabular, conversații practice și corespondență”), pe care l-a redactat în colaborare cu dr. Gustav Žďárský (1867–1925) și l-a publicat în anul 1925,^[7] și un ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938).^[9] Cele două lucrări sus-menționate conțin însă doar o prezentare generală a gramaticii și un vocabular tematic și nu permit, prin urmare, studiul sistematic al limbii române.^[207]

Učebnice jazyka rumunského a fost elaborat de Gustav Žďárský și a fost publicat în anul 1925, după moartea autorului, de Jiří Staca, care a organizat materialul.^{[208][N 6]} Această lucrare are 161 de pagini și este considerată „cel mai vechi ghid de conversație ceh-român”,^[209] neîndeplinind însă criteriile necesare pentru a fi clasificată ca manual.^[208] Ea conține o schiță generală a gramaticii limbii române (100 de pagini), o secțiune de conversație ceho-română (33 de pagini) și un ghid de corespondență în limba română (24 de pagini).^[208] Celălalt ghid de conversație, Čech mezi Rumuny (rumunsky), a fost publicat în anul 1938 în cadrul colecției de manuale pentru învățarea limbilor străine „Brána jazyků” („Poarta limbilor”), conduse de prof. dr. Hugo Siebenschein.^[13][210] El are 148 de pagini^[210] și o structură asemănătoare,^[208] fiind format dintr-o notă introductivă a redactorului („Úvodní poznámka redaktora”), un cuvânt înainte („Slovo ke čtenáři”), în care autorul prezintă scopul urmărit, aspectele descrise și sistemul folosit,^[13][210] o schiță generală a gramaticii limbii române,^{[13][208][210]} axată pe comparații,^[13][210] care ocupă o pondere de aproximativ o treime din volum (pp. 9–43),^[208][210] câteva capitole de expresii uzuale^[210] și o secțiune de conversație^[208] – compusă din vocabular și frazeologie – cu privire la viața socială și culturală românească,^[13][210] care ocupă ambele restul de două treimi.^[208] Această lucrare este, potrivit lui I.C. Cazan, „un instructiv manual, nu numai de limbă ci chiar de orientare generală, o călăuză, pentru Cehul care călătorește în România”, care încearcă să trezească interesul pentru limba română „prin identități de vocabular și printr’o nimerită interpretare a particularităților fonetice”.^[210]

Câteva zeci de ani mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial, Jiří Staca a colaborat, de asemenea, alături de profesorul Antonín Křečan la elaborarea ghidului de conversație ceho-român Česko-rumunská konversace („Conversație ceho-română”, 1958),^[211][212] care conține numeroase capitole,^[211] un vocabular de bază organizat tematic, o schiță de 35 de pagini^[212] cu elementele gramaticale de bază ale limbii române^[211][212] și instrucțiuni de bază despre pronunția românească^[212] și redă expresii și fraze uzuale din diverse domenii de activitate^[211][212] (precum industria, agricultura^[212] sau sectorul militar),^[213] fiind util nu doar turiștilor veniți în România, ci și persoanelor care urmează să rămână în România pentru o perioadă mai lungă de timp.^[212] Prima ediție a acestui ghid a servit ca model unui ghid similar slovaco-român^[214] intitulat Konverzačná příručka rumunčiny („Ghid de conversație în limba română”, 1961), care a fost elaborat de Jindra Hušková și Vladimír Halenár^[214][215] și conține, în plus, un dicționar ordonat alfabetic.^[214]

Dicționarul româno-ceh

Filologul dr. Zdeněk Wittoch, redactorul dicționarului româno-ceh.

Staca a început să lucreze din anul 1928^[17][216] la redactarea primului dicționar româno-ceh,^[10][217] împreună cu un grup de colaboratori, printre care și Božena Hudíková,^[17] și a adunat o mare cantitate de material, dedicând acestei activități zece ani de muncă grea.^[14] Dicționarul, care a devenit opera vieții sale,^[14][218] a fost tipărit pe fragmente de editura Státní grafická unie din Praga începând din 1938, dar tipărirea a fost întreruptă în 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.^[17][216]

Redactarea dicționarului a continuat până în 1948, când Jiří Staca și-a dat seama că dicționarul trebuie îmbunătățit și adaptat la cerințele actuale, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al conținutului.^[17][216] Forțele politice comuniste preluaseră puterea în Cehoslovacia și România, iar ambele state intraseră în zona de influență a Uniunii Sovietice și încheiaseră la 21 iulie 1948 un tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală.^[219] În acest context politic se simțea nevoia unui dicționar româno-ceh, cu un vocabular și o frazeologie bogată.^[14] Activitatea de redactate a dicționarului a fost preluată în anul 1949, cu asentimentul și colaborarea bătrânului profesor,^[17][217] de dr. Zdeněk Wittoch, specialist în limbile slave și romanice la Academia Cehoslovacă de Științe,^{[17][216][217][220]} care a creat până în anul 1951^[17] un colectiv, din care au mai făcut parte alți doi cercetători: dr. Vladimír Hořejší (1925–1992)^[216][220] și Ioan Săcăreanu (1887–1959).^{[17][216][217]} Redactor științific a fost numit prof. dr. Vladimír Buben (1888–1956),^[17] iar consultant expert prof. Antonín Křečan (1887–1972).^[17][221]

Cei trei redactori au rescris și completat dicționarul până în anul 1954, folosind aproape toate dicționarele de limba română și unele dicționare bilingve româno-străine, și au reușit să intre în contact în primăvara anului 1953 cu Academia RPR^[17] și în special cu Institutul de Lingvistică de la București.^[17][218] Wittoch și Hořejší s-au deplasat la București, iar un colectiv condus de acad. Emil Petrovici a verificat această lucrare în anul 1955.^[17] Textul a fost cercetat de profesorii Maria Iliescu și Mihai Isbășescu, care au fost înlocuiți înspre final de Valeria Popa,^[222] și a fost revizuit și definitivat în același an la Institutul de Ling­vistică din București.^[10][223] Un rol activ la rescrierea și editarea finală a manuscrisului pentru tipărire l-a avut tânărul lingvist ceh Jirí Felix.^[21][224] Manuscrisul Dicționarului româno-ceh (Rumunsko-český slovník), care a fost elaborat în cadrul Institutului de Studii Slave al Academiei Cehoslovace de Științe,^[21] a fost depus la Editura Pedagogică de Stat (Státní pedagogické nakladatelství) din Praga în 13 iunie 1957.^[224] Dicționarul, care are 1033 de pagini^[9][225] și conține circa 40.000 de cuvinte^[217][225] (după altă sursă, 35.600 de cuvinte), o listă de abrevieri în cehă și română și o explicație detaliată a pronunției românești,^[216] a fost publicat la Praga abia în anul 1961, după moartea prof. Staca,^{[21][216][218][225][226]} și continua să fie folosit inclusiv în anul 2018,^[9] fiind considerat o lucrare esențială în domeniul românisticii.^[227]

Traduceri

În afara activității științifice, George Staca a desfășurat o vastă activitate de traducător în limba cehă a literaturii române,^{[7][14][23][228][229]} fiind interesat mai întâi de proza scurtă^[7] și ulterior de teatru.^[23][218] A tradus mai întâi, în colaborare cu Antonín Křečan^[7] (menționat sub peudonimul K. Hora)^[230] trei nuvele ale lui Nicolae Gane: „Privighetoarea Socolei”, „Piatra lui Osman” și „Fluierul lui Ștefan”,^{[7][230][231][232]} care au fost publicate în anul 1911^[7] în volumul Rumunské novelly („Nuvele românești”) din colecția „Světová knihovna”.^{[7][230][233][234]} Alte traduceri vechi ale lui Staca au apărut în paginile câtorva ziare și reviste din Praga, după cum urmează: nuvela „Hagi Tudose” de Barbu Delavrancea – într-un număr din 1913 al ziarului Venkov,^[7] poeziile „Sămănătorii” și „Rodica” de Vasile Alecsandri^{[7][235][236]} și „Noi vrem pământ!” de George Coșbuc,^[7] povestirile „Un cal și un om” de Mihail Sadoveanu și „Blana lui Isaia” de I.Al. Brătescu-Voinești, împreună cu notițele biografice ale acestor autori^{[7][235][236]} – în numărul festiv din 13 mai 1923 al ziarului Venkov,^[235][236] poezia „Noi” de Octavian Goga, povestirile „Milogul” de Barbu Delavrancea, „De-a baba oarba” de Al. Vlahuță și „Norocul culegătorului” de I.L. Caragiale, poemul în proză „Cântarea României” de Alecu Russo, împreună cu notițele biografice ale acestor autori – în numărul special și festiv dedicat României din 1923 al ziarului Československá republika din Praga, nuvela „Nicușor” de I.Al. Brătescu-Voinești – în suplimentul de Crăciun din anul 1924 al ziarului Gazette de Prague^[7] și nuvela „Trandafirii” de Gala Galaction – în suplimentul literar din 31 august 1930 al ziarului Československá republika.^{[237][238][239][240]}

Profesorul Staca a devenit ulterior mai interesat de dramaturgie și a început să traducă piese de teatru. Prima mențiune a traducerii unei piese de teatru românești realizată de el provine dintr-o scrisoare trimisă în 8/21 aprilie 1914 lui Constantin Mille, directorul ziarului Dimineața.^[241] Acea scrisoare, publicată integral la cererea expeditorului, în numărul din 14/27 aprilie 1914 al ziarului Dimineața, conține informația cu privire la reprezentarea în ziua de luni 7/20 aprilie 1914 la Teatrul Național din Praga a dramei istorice în 4 acte Zile mari a lui Emil Alemanu Dragoe (care locuia în acel moment în Boemia),^{[N 7]} tradusă în limba cehă de prof. Staca.^[241] Piesa, care era inspirată din Războaiele Daco-Romane și a cărei acțiune avea loc la curtea regelui Decebal de la Sarmizegetusa, a fost pusă în scenă de Jaroslav Kvapil, directorul teatrelor cehe, și a avut, potrivit traducătorului, „un succes destul de frumos”, autorul fiind întâmpinat cu „ovațiuni entuziaste” și primind o jerbă de flori cu panglici tricolore române din partea primarului orașului Praga, Karel Groš.^[241] În aceeași scrisoare prof. Staca anunța că o nouă reprezentație a piesei urma să aibă loc în ziua de joi.^[241]

Activitatea sa de traducere din dramaturgia românească a continuat în perioada interbelică, când Staca a tradus în limba cehă câteva piese de teatru românești: drama Năpasta (1929) și comediile O scrisoare pierdută (1931)^{[5][242][243][244]} și Conu Leonida față cu reacțiunea (1931) ale lui Ion Luca Caragiale^{[245][246][247][248][N 8]} și comediile Omul cu mârțoaga (1930) a lui Gheorghe Ciprian,^{[4][5][242][243][244]} Omul care a văzut moartea (1934) a lui Victor Eftimiu^{[23][43][249]} și Patima roșie (1937) a lui Mihail Sorbul,^{[249][250][251]} care au fost publicate de editura Česká grafická unie din Praga^[242][243] și au fost jucate ulterior pe scenele teatrelor cehoslovace.^{[4][243][252]} Piesele caragialiene Năpasta și O scrisoare pierdută au fost traduse în colaborare cu profesorul Otakar Hink^[7][253] și s-au bucurat de o primire bună din partea publicului cehoslovac.^[156] Prima piesă de teatru românească reprezentată pe scena cehoslovacă a fost drama Năpasta, care s-a jucat în premieră^[5] în ziua de 9 noiembrie 1929, în prezența traducătorilor George Staca și Otakar Hink,^{[170][254][255][256]} la Teatrul Național Slovac din Bratislava^{[5][257][258][259]} și a fost înscrisă în repertoriul acelei stagiuni pentru a mai fi reprezentată;^{[260][261][262][263][264]} ea a fost pusă în scenă de mai multe ori la Bratislava.^[265][266] Aceeași piesă a prilejuit, de asemenea, prima reprezentație teatrală românească din capitala Cehoslovaciei, care a avut loc în 10 mai 1930, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, pe scena Conservatorului din Praga.^{[150][151][267][268]}

Drama Năpasta s-a jucat ulterior cu mare succes, sub titlul Muž zo tmy („Omul din întuneric”), la Teatrul de Cameră din Praga (Komorní divadlo)^{[269][270][271]} și la Teatrul Național din Brno, după care a intrat în programul unei trupe de tineri artiști, care au cutreierat Cehoslovacia sub supravegherea profesorului dr. Milan Svoboda^[269] și au susținut spectacole în orașele Kostelec nad Černými lesy, Pardubice, Choceň, Jičín etc.^{[269][270][271]} Comedia Omul cu mârțoaga a fost reprezentată în premieră în 10 mai 1931,^{[272][273][274][275]} sub auspiciile Institutului Cehoslovaco-Român din Praga,^[276] pe scena Teatrului Stărilor Cehe (Stavovské divadlo),^{[275][277][278][279][280]} apoi în aprilie 1932 la Teatrul Național din Praga, unde a avut parte de numeroase spectacole,^[242][244] și ulterior în iunie 1934 la Teatrul Comunal din Olomouc, în prezența prof. Staca, care a fost ovaționat îndelung cu prilejul premierei,^[281] iar piesa într-un singur act Conu Leonida față cu reacțiunea a fost jucată pentru prima oară în traducere cehă de artiști ai Teatrului Național din Praga, în cadrul unei serate culturale românești organizate în 18 noiembrie 1931 de postul Radio Praga,^{[245][246][247][248]} și apoi în seara zilei de 18 noiembrie 1933 la Slaný, în cadrul unui festival artistic dedicat poeziei, cântecelor populare și muzicii moderne românești și organizat de Asociația studenților din Slaný, sub patronajul prim-ministrului Jan Malypetr și al ministrului României la Praga, Theodor Emandi.^{[282][283][284][285][286]} Câțiva ani mai târziu, comedia de moravuri Omul care a văzut moartea s-a jucat în premieră într-un spectacol difuzat în seara zilei de 10 mai 1933 la postul Radio Praga^{[287][288][289][290]} și a fost reprezentată mai întâi pe 24 octombrie 1935 la Teatrul orășenesc din Kladno^[291] și apoi cu mare succes în ianuarie 1936 pe scena Teatrului de Cameră din Praga,^{[292][293][294]} în regia lui Gabriel Hart,^[292][293] ocazie cu care un critic ceh și-a manifestat satisfacția spunând: „în sfârșit, iată o piesă balcanică fără iatagane”, ca urmare a faptului că majoritatea pieselor teatrale din Europa de Sud-Est care se jucaseră până atunci pe scenele teatrelor cehe aveau o acțiune violentă.^[295][296] O scrisoare pierdută, capodopera lui Caragiale, a fost pusă în scenă la Teatrul Național din Praga^{[295][297][298][299]} și a avut premiera la 22 aprilie 1937,^{[297][298][299]} fiind bine primită de spectatorii cehoslovaci^{[250][298][299][300]} și având parte de recenzii critice destul de favorabile;^{[295][296][298][299][300]} comedia caragialiană s-a jucat un timp îndelungat la Praga, după care trupa de artiști a pornit într-un turneu pe la mai multe teatre din întreaga Cehoslovacie.^[250]

George Staca a tradus, de asemenea, poeziile „La noi” de Octavian Goga și „Dorobanțul” de Ioan S. Nenițescu, care au fost recitate în versiunea cehă la serata festivă organizată în seara zilei de 8 mai 1937 la Litoměřice, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României;^{[154][301][302]} poezia „Dorobanțul” a fost recitată din nou, împreună cu „Rodica” de Vasile Alecsandri și cu fragmente din „Cântarea României” de Alecu Russo, la serbarea organizată de Institutul Cehoslovaco-Român, corpul ofițeresc al Garnizoanei I Praga și Camera de Comerț româno-cehoslovacă în seara zilei de 10 mai 1937 în sala „Smetana” din Praga.^{[301][302][303]} Poeziile traduse de Staca au fost recitate adesea cu prilejul serbărilor româno-cehoslovace: astfel, „Noi vrem pământ” a fost recitată în seara zilei de 18 noiembrie 1933 la Slaný.^{[283][304][305]}

Opinii culturale

Cu privire la poporul ceh

Traiul îndelungat în Boemia l-a făcut pe profesorul Staca să cunoască poporul ceh și să-i aprecieze calitățile, despre care a scris următoarele:

“

[...] cehii sunt­­ foarte harnici, perseverenți, cru­­țători, modești și doritori de­­ carte. Cred că în nici o țară nu se citește mai mult, nu se frec­­ventează mai mult teatrele, con­certele și sălile de prelegeri instructive, ca în Cehoslovacia. În nicio țară, poate, cartea nu e­­ așa de răspândită în popor ca­­ în Cehoslovacia. Căci care e țara oare în care țăranca chiar­­ din creierul munților paște vi­tele cu Trebizsky (Gane), Ira­­sek (Delavrancea), Jablonsky sau cu Neruda (Eminescu) în mâini? Care e țara oare unde funcționarii mărunți de ambele sexe și muncitorii ori meseria­șii, după 8 ore de muncă grea, în loc să-și petreacă vremea li­beră prin cârciumi, frecventea­ză cursurile de muzică, de lite­ratură, de istorie, de geografie ș. a. m. d., organizate de «Liga Culturală», de «Universitatea populară» ori de alte institu­­țiuni culturale? Care e țara în care muncitorii, după munca grea în fabricile și uzinele po­somorâte, umblă seara pe la gimnaziul muncitoresc, trecând la sfârșitul anului chiar exa­mene cu mare succes? Nu voi uita nici odată cum,­­ într’o noapte viscoloasă de iarnă, rătăcind cu ski-urile prin munții Cârconoșe, — și căutând adăpost în coliba unui muntean,­­ tânărul țesător, aflând cine suntem, a început să ne vorbească, cu ochi scânteetori și­­ bucuroși, de origina poporului­­ român, de bogățiile și frumu­sețile țării românești. Le citise din cărți, — și era mândru că le știe. Dacă poporul cehoslovac, asu­prit de către guvernele vitrege austriace, a reușit să-și menți­nă trează și întărită conștiința lui națională, timp de 3 secole, recâș­tigându-și neatârnarea la 28.X.918, aceasta se datorește tocmai dragostei sale de cultu­ră. Ai carte, ai parte! — zice românul; cehoslovacii au avut într’adevăr parte. Tot acestei mari răspândiri a culturii în popor, se datorește simțimântul social, — simțimân­­tul democratic de dreptate și conștiință pentru împlinirea datoriei, — așa de mult desvol­­tată la cehi. Dacă într’o zi, în­­tr’un dicționar al civilizației o­­menești s'ar introduce termenul de «imperialism cultural», cred că el nicăeri n’ar fi mai potri­vit aplicat decât la cehi. Dacă Cehoslovacia de după război a reușit în scurtă vreme să se consolideze în toate terenurile,­­ aceasta se datorește tocmai culturii așa de mult răspândită în popor. Nu însemnează oare cultura: creștere, disciplină, or­dine și voință de muncă?[7]

”

Onoruri

Jiří Staca a fost decorat în perioada interbelică cu mai multe ordine românești și străine:

• Ordinul „Coroana României”^[4][15] în grad de comandor (ante 1923)^[15]
• Ordinul „Coroana Italiei” (ante 1935)^[4]
• Medalia „Meritul Comercial și Industrial” clasa I (1929) – în urma propunerii făcute prin raport de ministrul industriei și comerțului, Virgil Madgearu^[306]

El a fost ales membru de onoare al Asociației „Româno-Cehă” Jarnik–Bârseanu,^[307] care fusese constituită în 15 martie 1931 la Sibiu și avea ca scop „cultivarea legăturilor științifice, culturale, artistice, literare, sportive, etc. dintre România și Cehoslovacia, răspândind pe scară întinsă cunoștințele asupra țărilor respective”.^[308]

Scrieri

Cărți proprii

• Učebnice jazyka rumunského : mluvnice, praktické rozhovory a korespondence („Manual de limba română: vocabular, conversații practice și corespondență”), Jindřich Bačkovský, Praga, 1925, 166 p. (ed. a II-a revizuită de Jaroslav Pechman, Jindř. Bačkovský, Praga, [1938], 164 p.) – împreună cu Gustav Žďárský^{[N 9]}
• Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”), Orbis, Praga, col. „Brána jazyků. Rychlé kursy jazyků”, 1938, 156 p.
• Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství (SPN), Praga, 1961, 1033 p. – împreună cu dr. Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și dr. Zdeněk Wittoch^[218]
• Česko-rumunská konversace („Conversație ceho-română”), Státní pedagogické nakladatelství (SPN), Praga, 1958, 233 p. (ed. a II-a, SPN, Praga, 1961, 281 p.) – împreună cu Antonín Křečan
• Konverzačná príručka rumunčiny : rumunsko-slovenský slovník („Ghid de conversație în limba română”), Slovenské pedagogické nakladateľstvo, Bratislava, 1961, 358 p. – împreună cu Antonín Křečan și Jindra Hušková; conține, în plus, un dicționar româno-slovac (Rumunsko-slovenský slovník) alcătuit de Vladimír Halenár

Articole

• „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, pp. 5–6.

Traduceri

• Ion Luca Caragiale, Pan Leonida proti reakci (Conu Leonida față cu reacțiunea), spectacol în limba cehă, susținut în noiembrie 1931 de artiști ai Teatrului Național din Praga în cadrul unei serate culturale românești organizate de postul Radio Praga^{[245][246][247][248]} și apoi în noiembrie 1933 la Slaný, în cadrul unui festival artistic dedicat poeziei, cântecelor populare și muzicii moderne românești^{[282][284][285][286]} – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca^{[248][282][284][285][286]}
• Ion Luca Caragiale, Křivé obvinění (Năpasta), spectacol în limba cehă, prezentat în anul 1929 sub titlul Muž zo tmy („Omul din întuneric”) la Teatrul Național din Bratislava, în regia lui Janko Borodáč^[253][259] și în anul 1930 pe scena teatrului Komorné Divadlo din Praga^[253][309] – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca și Otakar Hink^{[253][259][309]}
• Ion Luca Caragiale, Ztracený dopis (O scrisoare pierdută), comedie în patru acte, Česká grafická Unie, Praga, 1931, 89 p. – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca și Otakar Hink,^{[7][253][310][311][312]} prefață scrisă de dr. Čeněk Šofferle (fost consilier de secție la Ministerul Instrucției din Cehoslovacia)^[311][312]
• Gheorghe Ciprian, Muž s kobylou (Omul cu mârțoaga), comedie în patru acte, Česká grafická Unie, Praga, 1930, 87 p. – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca,^{[313][314][315][316]} postfață scrisă de dr. Čeněk Šofferle^[313][314]
• Victor Eftimiu, Muž, který zahlédl smrt (Omul care a văzut moartea), comedie în trei acte, Československá grafická Unie, Praga, 1934, 67 p. – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca,^[313][317] introducere scrisă de Jaroslav Petr^[313]
• Nicolae Gane, Rumunské novelly („Nuvele românești”), J. Otto, Praga, col. „Světová knihovna” nr. 999, 1911, 85 p.^{[7][230][318]} (ed. a II-a, 1912) – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca și Antonín Křečan^[7] (sub pseudonimul K. Hora),^{[230][233][318]} editat de Jaroslav Kvapil;^{[230][233][234][319][320][321]} conține o prefață („Předmluva”, p. 3), povestirile „Eleonora” („Privighetoarea Socolei”, pp. 4–18), „Osmanova skála” („Piatra lui Osman”, pp. 19–60) și „Štěpánova šalmaj” („Fluierul lui Ștefan”, pp. 61–85)^{[7][231][232][319][322]}
• Mihail Sorbul, Temná vášeň (Patima roșie), Česká grafická Unie, Praga, 1937, 76 p. – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca, introducere scrisă de Jaroslav Petr^[251]

Note explicative

1. Într-o scrisoare trimisă ziarului Românul din Arad și publicată în numărul din 1/14 martie 1915, apoi reprodusă în numărul din 4/17 martie 1915 al Gazetei Transilvaniei, profesorul Jan Urban Jarník îl descrie pe dr. Staca cu următoarele cuvinte: „un tânăr profesor de obârșie Român din Macedonia Dr. George Staca”. Redactorii lucrării Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”) – care a început să fie elaborată în anul 1928 de profesorul Staca, a fost continuată, cu asentimentul și colaborarea sa, de dr. Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și dr. Zdeněk Wittoch și a fost publicată de Státní pedagogické nakladatelství din Praga în anul 1961, după moartea profesorului, dar cu trecerea sa ca prim autor – scriu în prefață că Jiří Staca era „původem Rumun”, adică „de origine română”. Într-o scrisoare din 28 noiembrie 1964 către Jindra Hušková, profesorul Tache Papahagi, etnograf și folclorist de origine aromână, îl descrie ca „aromânul Gh. Staca din satul Sămărina din Pind”. Filologul slavist român Traian Ionescu-Nișcov, care a fost lector de limba și literatura română la Universitatea Carolină și la Academia Superioară de Comerț din Praga în perioadele 1943–1944 și 1946–1948, scrie în nota 167 a cărții Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), publicate în anul 1981 de Editura Dacia din Cluj-Napoca, că „Gheorghe Staca (1884–1958) era la obîrșie român din Macedonia”. Într-o mărturisire făcută la bătrânețe, profesoara cehă Jindra Hušková scria că Staca era un „român din Macedonia”, pe care „l-a atras din depărtata Macedonie la Praga ecoul simpatiei față de români a profesorului Jarník, precum și o mare dorință de a cunoaște personalitatea amabilă și spontană a acestui sincer românofil”. Vezi: Dr. Ioan Urban Jarnik, „Omul muncei și al datoriei. Scrisoarea dlui prof. Dr. I. Urban Jarnik.”, în Românul, Arad, anul V, nr. 48, 1/14 martie 1915, pp. 1–2; Dr. Ioan Urban Jarnic, „Omul muncei și al datoriei.”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul LXXVIII, nr. 49, 4/17 martie 1915, pp. 2–3; Redacke rumunsko-českého slovníku, „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 5; Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 187; Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 156; Jindra Hušková-Flajšhansová, „Mărturisire”, în vol. Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 40.
2. Satisfacția profesorului Jarník reiese dintr-o scrisoare din 23 ianuarie 1906 către profesorul Ioan Bianu în care îi comunică următoarele: „Cu Staca merge bine de tot. Îl văd că nu numai știe cumsecade dialectul lui, ci c-are și alte calități trebuincioase pentru asemenea lucrări. Așa nădăjduiesc că cu ajutorul lui voi putea îndrepta mai multe greșeli în texturile macedo-românești publicate pînă acuma chiar în publicațiunile lui Weigand și Papahagi. Mai cu samă în ce privește pe Weigand, în publicațiunea lui Die Aromunen, nu sînt puține cazurile unde a comis o greșală și încă mare.”. Vezi Scrisoarea din 23 ianuarie 1906 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, pp. 110–111.
3. G. Staca este menționat în anul 1908 în evidențele Ministerului Cultelor și Instructiunii Publice din România ca bursier aromân al statului român la Facultatea de Litere din Praga. Evidențele Ministerului din acel an conțin un număr de 43 de bursieri aparținând comunităților etnice aromâne, megleno-române și istro-române printre care: Pericle Papahagi, Nuși Tulliu și Theodor Capidan la Facultatea de Litere din Leipzig, Andrei Glavina la Școala normală superioară din Triest, G. Nicolau la Facultatea de Litere din Florența, G. Tulliu la Facultatea de Farmacie din Geneva, Elena Orăscu, N. Badnaveli, G. Balodima și Anastase Zega la Facultatea de Medicină din București, Nicolae Muzaca, Marcu Beza și Constantin Noe la Facultatea de Litere din București, Maria Papagheorghe la Conservatorul din București, Munip Demirgean Efendi la Facultatea de Teologie din Constantinopol. Vezi: Arhivele Naționale Istorice Centrale, București, fond Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 2 944/1908, f. 102-103; Maria Petre, „Aromânii și relațiile culturale româno-otomane la începutul secolului al XX-lea”, în Revista istorică, Editura Academiei Române, București, tomul VIII, nr. 11–12, noiembrie – decembrie 1997, p. 742.
4. Extras din scrisoarea prof. Jarník: „Întorcându-mă la sfârșitul lui August dela țară, aflai că cu 2-3 zile înaintea sosirii mele a trimes după mine profesorul dela spitalul cel mare. Cică se găsește acolo un soldat român pe care-l chiamă Vazul, singur singurel ca cucul și că, neputând să se înțeleagă cu nime, se găsește într'o stare sufletească foarte desnădăjduită. Bănuind ca nu cumva să fie ceva ce nu sufere amânare, fiică-mea care ca învățătoare a trebuit să se întoarcă la Praga mai de grabă, s'a dus la un tânăr profesor de obârșie Român din Macedonia Dr. George Staca și găsindu-l l-a rugat să meargă d-sa, ceeace s'a și întâmplat.”. Vezi: Dr. Ioan Urban Jarnik, „Omul muncei și al datoriei. Scrisoarea dlui prof. Dr. I. Urban Jarnik.”, în Românul, Arad, anul V, nr. 48, 1/14 martie 1915, pp. 1–2.
5. Traducerea schiței „Un spital” a apărut în ziarul Venkov, Praga, nr. 169, 16 iulie 1916. Traducătorul precizează acolo că autorul schiței este Horia Petra-Petrescu. Vezi: Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 156–157.
6. Referitor la manualul Učebnice jazyka rumunského, profesorul Staca a scris următoarele: „În 1927, am publicat în colaborare cu dr. Zdarsky, cea dintâi gramatică a l. române, scrisă în cehește.”. Vezi: Gheorghe Staca (prof. dr.), „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, p. 6.
7. Profesorul Staca menționează în scrisoarea sa că Emil Alemanu Dragoe, autorul piesei Zile mari, „actualmente petrece la noi” și anunța că va trimite, cu prilejul viitoarelor reprezentanții ale piesei, alte știri, împreună cu o fotografie a dramaturgului.Vezi: Dr. Fivi Stacă (profesor la academia de înalte studii comerciale), „O dramă istorică romînească la teatrul din Praga”, în Dimineața, anul XI, nr. 3831, luni 14 aprilie 1914, p. 2.
8. Broșura ce conținea piesa O scrisoare pierdută (în traducerea prof. Staca și Hink) a ieșit de sub tipar în ianuarie 1931. Vezi Nicolae Dascălu, Propaganda externă a României Mari (1918–1940), Editura Alternative, [Iași], 1998, p. 136.
9. Autorii acestui manual sunt trecuți pe coperta primei ediții astfel: Ph. Dr. Gustav Žďárský a Dr. Jindř. Staca, în timp ce numele dr. Staca este omis pe pagina de titlu, pentru ca pe coperta ediției a II-a („Druhé vydání”) să fie omis numele dr. Staca și să fie trecuți: Dr. G. Žďárský a J. Pechman. Žďárský murise însă în anul 1925, iar Pechman era îngrijitorul ediției, cel care efectuase revizuirea ei după cum se menționa pe pagina de titlu („Druhé vydání přehlédl Jaroslav Pechman”).

Note

1. Czech National Authority Database, accesat în 16 martie 2019
2. Students of the Universities of Prague 1882–1945
3. Czech National Authority Database, accesat în 16 ianuarie 2021
4. Stephen Taylor (ed.), Who's who in Central and East-Europe 1933/34, vol. 2, The Central European Times Publishing, Zürich, 1935, p. 922.
5. • • • , „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4.
6. Mihail-Virgiliu Cordescu (prof.) (1906), Istoricul școalelor române din Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limba română din Lipsca, Viena și Berlin (1866–1906) (PDF), București: Tipografia Curții Regale „F. Göbl Fii”, p. 195, arhivat din original (PDF) la 9 iunie 2024, accesat în 28 mai 2024
7. Gh. Staca (prof. dr.), „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, pp. 5–6.
8. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 156.
9. Libuše Valentová (7 octombrie 2016), „Studii Românești la Universitatea Carolină din Praga”, România literară (43), arhivat din original la 12 ianuarie 2018, accesat în 12 ianuarie 2018
10. Vladimír Hořejší, „«Časopis pro moderní filologii» (Revista de filologie modernă) Anul XXXVI, Praga, 1954”, în Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, Studii și cercetări lingvistice (SCL), Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, anul VII, nr. 1–2, ianuarie–iunie 1956, p. 152.
11. Nota 6 a lui Traian Ionescu-Nișcov la scrisoarea din 22 iulie 1909 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 113.
12. Neamul Românesc, anul XX, nr. 49, 1 martie 1925, p. 4.
13. I.C. Cazan, „Carte românească pentru străini”, în România, anul II, nr. 471, 20 septembrie 1939, p. 2.
14. Vladimír Buben (1954), „Sedmdesátiny prof. dr Jiřího Stacy”, Časopis pro moderní filologii, XXXVI, p. 48, accesat în 24 mai 2024
15. • • • , Vysoké, střední a odborné školství. A školské úřady republiky Československé. Ročník III (1922–1923), Nákladem Ministerstva školství a národní osvěty, Praga, 1923, p. 135.
16. Scrisoarea din 13 august 1921 a lui Jan Urban Jarník către Horia Petra-Petrescu, în vol. Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, p. 352.
17. „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 5.
18. Scrisoarea de „înainte de aprilie 1915” a lui Jan Urban Jarník către Horia Petra-Petrescu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 317.
19. Z. H. [Zdenék Hampejs] (1958), „Úmrti prof. dr. Jiřího Stacy”, Časopis pro moderní filologii, XL, p. 251, accesat în 24 mai 2024
20. Paul Magheru, „Limba și literatura română în universitățile din Cehoslovacia”, în Societatea de Științe Filologice din Republica Socialistă România, Limbă și literatură, vol. I, 1986, p. 61.
21. Teodora Alexandra, „Dr. Docent Jiři Felix, profesor Honoris Causa al Universității din București, la cei 80 de ani ai săi”, în Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, vol. XLVII (volum dedicat celei de-a 90-a aniversări a profesorului Mirco Jivcovici), nr. 3, Editura Universității din București, 2011, p. 259.
22. Jirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 155.
23. Zdeněk Bár (prof.), „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIX, nr. 144, 4 iulie 1937, p. 1.
24. Fr. Bous, „Praga–București. Legăturile culturale între cele două țări”, în Dimineața, anul XXVIII, nr. 9297, 12 noiembrie 1932, p. 7.
25. V. Șesan, „Legături culturale economice ceho-românești”, în Glasul Bucovinei, Cernăuți, anul III, nr. 398, 11 aprilie 1920, p. 1.
26. František Bous, „Relațiunile culturale cehoslovaco-române”, în Adevěrul, ediție specială, anul L, nr. 16185 (16186), 30 octombrie 1936, p. 23.
27. • • • , „Institutul cehoslovac-român”, în Adevěrul, anul XLIII, nr. 14384, 15 noiembrie 1930, p. 2.
28. • • • , „Propaganda românească în Cehoslovacia”, în Curentul, anul III, nr. 1012, 15 noiembrie 1930, p. 7.
29. • • • , „Cursuri de limba română la Praga”, în Epoca, nr. 541, 15 noiembrie 1930, p. 1.
30. • • • , „Activitatea institutului cehoslovac-român din Praga”, în Universul, anul XLVIII, nr. 285, 16 noiembrie 1930, p. 5.
31. • • • , „Conferințe despre România în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 833, 5 noiembrie 1931, p. 2.
32. *** (20 noiembrie 1927), „Legăturile culturale cehoslovace. Aportul abatelui Zavoral, marele prietin al României” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, XC (119), p. 4, accesat în 5 iunie 2024
33. N. Batzaria, „Cunoașterea României în străinătate”, în Dimineața, anul XXX, nr. 9709, 8 ianuarie 1934, p. 1.
34. Decretul Regal nr. 5410 din 5 decembrie 1922, publicat în Monitorul Oficial, nr. 203, sâmbătă 16 decembrie 1922, p. 9602. Decretul precizează că înființarea consulatului onorar (de categoria a II-a) de la Praga s-a făcut în urma raportului nr. 59.074 al ministrului secretar de Stat ad-interim al afacerilor străine, G.G. Mârzescu.
35. • • • , „Consulare”, în Argus, anul XIII, nr. 2901, luni 18 decembrie 1922, p. 1.
36. • • • , „Ultime informații”, în Adevěrul, anul XXXV, nr. 11897, duminică 17 decembrie 1922, p. 3.
37. Scrisoarea din decembrie 1905 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, pp. 108–110.
38. Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 187.
39. Scrisoarea din 22 iulie 1909 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 112-113.
40. Anastase N. Hâciu (1936), Aromânii: comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație (PDF), Focșani: Tipografia „Cartea Putnei”, p. 606, accesat în 31 mai 2024
41. Dr. Ioan Urban Jarnik (1/14 martie 1915), „Omul muncei și al datoriei. Scrisoarea dlui prof. Dr. I. Urban Jarnik.” (PDF), Românul, Arad, V (48), pp. 1–2, accesat în 26 mai 2024 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
42. Dr. Ioan Urban Jarnic (4/17 martie 1915), „Omul muncei și al datoriei.” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, LXXVIII (49), pp. 2–3, accesat în 29 mai 2024 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
43. N. Batzaria, „Românismul în străinătate”, în Dimineața, anul XXXI, nr. 10253, 13 iulie 1935, p. 1.
44. Anastase N. Hâciu (1936), Aromânii: comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație (PDF), Focșani: Tipografia „Cartea Putnei”, pp. 82–90, accesat în 31 mai 2024
45. Kateřina Bočková Loudová (2021), „Za vším hledej ženu: Charikleia Šťastná jako první překladatelka z češtiny do novořečtiny” (PDF), Neograeca Bohemica, 21, p. 86, ISBN 978-80-11-01324-0, accesat în 27 mai 2024
46. Anastase N. Hâciu (1936), Aromânii: comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație (PDF), Focșani: Tipografia „Cartea Putnei”, p. 82, accesat în 31 mai 2024
47. Scrisoarea din 6 iunie 1906 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, pp. 112–113.
48. Scrisoarea din 3 august 1908 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Micu Moldovanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 277–279.
49. Scrisoarea din 28 octombrie 1905 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, pp. 106–107.
50. Scrisoarea din 23 ianuarie 1906 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, pp. 110–111.
51. Mihail-Virgiliu Cordescu (prof.) (1906), Istoricul școalelor române din Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limba română din Lipsca, Viena și Berlin (1866–1906) (PDF), București: Tipografia Curții Regale „F. Göbl Fii”, p. 191, arhivat din original (PDF) la 9 iunie 2024, accesat în 28 mai 2024
52. Jindra Hušková-Flajšhansová, „Mărturisire”, în vol. Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 40.
53. Gallus, „O Mică Antantă culturală româno-cehoslovacă. De vorbă cu d. dr. Ferdinand Spișek, consilier ministerial din Praga”, în Dimineața, anul XXIV, nr. 7769, 28 iulie 1928, p. 3.
54. Ioan Urban Jarnic, „Spicuiri aromânești”, în Convorbiri Literare, anul XLIV, vol. 1 (volum dedicat lui Titu Maiorescu), 1 februarie 1910, p. 557.
55. Mihail-Virgiliu Cordescu (prof.) (1906), Istoricul școalelor române din Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limba română din Lipsca, Viena și Berlin (1866–1906) (PDF), București: Tipografia Curții Regale „F. Göbl Fii”, p. 201, arhivat din original (PDF) la 9 iunie 2024, accesat în 28 mai 2024
56. Mihail-Virgiliu Cordescu (prof.) (1906), Istoricul școalelor române din Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limba română din Lipsca, Viena și Berlin (1866–1906) (PDF), București: Tipografia Curții Regale „F. Göbl Fii”, pp. 69–70, arhivat din original (PDF) la 9 iunie 2024, accesat în 28 mai 2024
57. Mihail-Virgiliu Cordescu (prof.) (1906), Istoricul școalelor române din Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limba română din Lipsca, Viena și Berlin (1866–1906) (PDF), București: Tipografia Curții Regale „F. Göbl Fii”, pp. 94–95 și 294, arhivat din original (PDF) la 9 iunie 2024, accesat în 28 mai 2024
58. Jan Urban Jarník (1918), „Za jazykem rumunským”, Časopis pro moderní filologii, VI, p. 62, accesat în 24 mai 2024
59. Scrisoarea din 18 octombrie 1913 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 138–140.
60. Scrisoarea din 30 august 1907 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, pp. 115–116.
61. Paul Magheru, „Limba și literatura română în universitățile din Cehoslovacia”, în Societatea de Științe Filologice din Republica Socialistă România, Limbă și literatură, vol. I, 1986, p. 60.
62. Studenti pražských univerzit 1882–1945. Staca Jiří, Ústav dějin UK a archiv UK, accesat în 2 iunie 2024
63. Scrisoarea din 6 iulie 1906 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, pp. 113–114.
64. Maria Petre (noiembrie – decembrie 1997), „Aromânii și relațiile culturale româno-otomane la începutul secolului al XX-lea” (PDF), Revista istorică, București: Editura Academiei Române, VIII (11–12), p. 742, accesat în 28 mai 2024 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
65. Scrisoarea din 5 iunie 1908 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, p. 116.
66. Maria Petre (noiembrie – decembrie 1997), „Aromânii și relațiile culturale româno-otomane la începutul secolului al XX-lea” (PDF), Revista istorică, București: Editura Academiei Române, VIII (11–12), pp. 739–741, accesat în 28 mai 2024 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
67. Scrisoarea din 10 ianuarie 1907 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, p. 114.
68. Scrisoarea din 1910 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Bianu, în Scrisori către Ioan Bianu, vol. II, Editura Minerva, București, 1975, p. 117.
69. Matrika doktorů české Karlo-Ferdinandovy univerzity III. (1908–1916), Ústav dějin UK a archiv UK, 1910, p. 1112, accesat în 2 iunie 2024
70. Sbírka pramenu̇ a příruček k dějinám University Karlovy, Univerzita Karlova, Praga, 1961, p. 183.
71. Disertace Pražské university: Universita Karlova, 1882–1953, Univerzita Karlova, Praga, 1965, p. 62.
72. Scrisoarea din 1 ianuarie 1912 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 135–136.
73. Cenek Șofferle [Čeněk Šofferle], „Amintiri despre românii din Praga în timpul războiului mondial”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, p. 3.
74. Scrisoarea din 22 decembrie 1922 a lui Jan Urban Jarník către Horia Petra-Petrescu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 357–358.
75. Mgr. Magdalena Tayerlová (2014), „Jazyky učili poeti i soudní překladatelé” (PDF), Pražská technika (3), p. 29, accesat în 27 mai 2024
76. Kateřina Bočková Loudová (2021), „Za vším hledej ženu: Charikleia Šťastná jako první překladatelka z češtiny do novořečtiny” (PDF), Neograeca Bohemica, 21, p. 84, ISBN 978-80-11-01324-0, accesat în 27 mai 2024
77. Ioan F. Negruțiu, Onisifor Ghibu, „Raportul secției școlare”, 1/14 iulie 1913, în revista Transilvania, nr. 4–5, iulie–octombrie 1913, p. 382.
78. Traian Ionescu-Nișcov, „Jan Urban Jarník mezi Rumuny” („Jan Urban Jarník printre români”), în Acta Universitatis Carolinae: Historia Universitatis Carolinae Pragensis, tomul XVI, fasc. 1, Univerzita Karlova, Praga, 1976, p. 21.
79. • • • , „15 ani dela independența Cehoslovaciei. Frăția cehoslovaco-română. Un interview al abatelui Zavoral”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCVI, nr. 84, duminică 29 octombrie 1933, pp. 2–3.
80. Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 495.
81. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 118.
82. Nota 6 a lui Traian Ionescu-Nișcov la scrisoarea din 3 august 1908 a lui Jan Urban Jarník către Ioan Micu Moldovanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, p. 279.
83. Cronicar (3/16 ianuarie 1916), „Crăciunul românesc în Praga. — 13 Ianuarie.” (PDF), Românul, Arad, VI (2), pp. 2–4, accesat în 23 iunie 2024 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
84. Cronicar (5/18 ianuarie 1916), „Crăciunul românesc în Praga – 28 Dec. v. 1915” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, LXX (3), pp. 1–2, accesat în 1 iunie 2024 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
85. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 148–160.
86. Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 494.
87. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 116 și 148–149.
88. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 157.
89. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp. 156–157.
90. Čeněk Šofferle (7 noiembrie 1968), „«28 octombrie și Românii»” (PDF), România literară (5), p. 23, accesat în 20 aprilie 2024
91. • • • , „Amintirea regimentelor de români din Praga. Călduroase articole în presa cehoslovacă”, în Patria, anul XV, nr. 240, 3 noiembrie 1933, p. 4.
92. Kurt W. Treptow (ed.), Ioan Bolovan ș.a., Dějiny Rumunska („Istoria României”), Nakladatelství Lidové noviny (NLN), Praga, 2000, p. 411. ISBN: 80-7106-348-7
93. Corespondent, „Scrisori din republica ceho-slovacă. Câteva cuvinte drept introducere”, în Românul, Arad, anul VII, nr. 24, duminică 25 noiembrie/8 decembrie 1918, p. 2.
94. Ion I. Nistor, Cehoslovacii și Românii. Expunere istorică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1930, p. 61. Extras din Codrul Cosminului, anul VI, Buletinul „Institutului de Istorie și Limbă” de pe lângă Universitatea din Cernăuți, p. 321.
95. František Bous, „Contribuția românilor la revoluția cehoslovacă”, în Adevěrul, ediție specială, anul L, nr. 16185 (16186), 30 octombrie 1936, p. 23.
96. Mihai-Octavian Groza, „Însemnări memorialistice referitoare la activitatea Legiunii Române din Praga (1918)”, în ASTRA Salvensis, anul VII, nr. 13, 2019, p. 116.
97. Corespondent, „Scrisori din republica ceho-slovacă. II. (În parlamentul din Praga.)”, în Românul, Arad, anul VII, nr. 25, marți 27 noiembrie/10 decembrie 1918, pp. 3–4.
98. Mihai-Octavian Groza, „Însemnări memorialistice referitoare la activitatea Legiunii Române din Praga (1918)”, în ASTRA Salvensis, anul VII, nr. 13, 2019, pp. 106 și 113.
99. • • • , „Conferința d-lui profesor dr. Ion Urban Jarnik”, în Dimineața, anul XVI, nr. 4687, 19 mai 1919, p. 1.
100. Sergiu Selian (27 ianuarie 1972), „Interviu cu profesorul Jiři Felix. Preocupări cehoslovace pentru limba și literatura română” (PDF), România literară (5), p. 30, accesat în 20 aprilie 2024
101. Gheorghe Anca, „Jirí Felix, primul ceh cu doctorat la București, în filologie română”, în Viața studențească, anul XX, nr. 7, 19 februarie 1975, p. 9.
102. Ion I. Nistor, Cehoslovacii și Românii. Expunere istorică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1930, p. 37. Extras din Codrul Cosminului, anul VI, Buletinul „Institutului de Istorie și Limbă” de pe lângă Universitatea din Cernăuți, p. 297.
103. • • • , „În Universitățile din Cehoslovacia”, în Opinia, Iași, anul XXX, nr. 8176, 24 iulie 1934, p. 1.
104. Jindra Hušková, „Les traditions, l'état et les perspectives des études philologiques du roumain en République Socialiste Tchécoslovaque”, în Werner Krauss (ed.), Beiträge zur romanischen Philologie, vol. 3–4, Rütten & Loening, Berlin, 1964, p. 89.
105. Știre despre Comitetul central al Sindicatu­lui cehoslovac al presei cotidiane din Praga, în Argus, anul XVI, nr. 3740, 8 octombrie 1925, p. 5.
106. • • • , „Activitatea institutului româno-cehoslovac din Praga. Începerea cursurilor de limba română”, în Epoca, nr. 1134, 2 noiembrie 1932, p. 2.
107. • • • , „Ecouri”, în Viitorul, anul XXII, nr. 6853, 6 decembrie 1930, p. 1.
108. C.T.R., „Știri diverse”, în Romînia liberă, anul XVI, nr. 4256, 17 iunie 1958, p. 4.
109. • • • , „Știri diverse”, în Dimineața, anul XXII, nr. 7151, 24 octombrie 1926, p. 9.
110. • • • , „Burse românești pentru studenții cehoslovaci în România”, în Lupta, anul V, nr. 1469, 24 octombrie 1926, p. 2.
111. Universul, anul XLIV, nr. 248, luni 25 octombrie 1926, p. 7.
112. Zdeněk Bár (prof.), „Impresiile unui cehoslovac despre România”, în Patria, anul XIX, nr. 177, 12 august 1937, p. 1.
113. Kvapil J. Š. (Josef Šofferle), Obec překladatelů, accesat în 3 aprilie 2024
114. Red. (1939), „Obecný posudek o sbírce »Brana jazyků« a podrobný o svazečku »Čech mezi Rumuny«”, Časopis pro moderní filologii, p. 220, accesat în 20 mai 2024
115. J. Staca (1939), „Stacova odpovĕd' ke kritice P. Beneše”, Časopis pro moderní filologii, pp. 396–398, accesat în 20 mai 2024
116. M. Křepinský (1941), „Příspěvek k dějinám infinitivních vazeb v rumunštině”, Časopis pro moderní filologii (1), pp. 60–70, accesat în 20 mai 2024
117. Tr. Ionescu-Nișcov, „Profesorul Maximilian Křepinský cu prilejul împlinirii a 80 de ani”, în Studii și cercetări de lingvistică (SCL), Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, tomul VII, nr. 3–4, iulie–decembrie 1956, p. 308.
118. Vlad. Buben (1946), „Maxmilián Křepinský”, Časopis pro moderní filologii (1), p. 66, accesat în 14 iunie 2024
119. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 51.
120. Traian Ionescu-Nișcov, „Jan Urban Jarník mezi Rumuny” („Jan Urban Jarník printre români”), în Acta Universitatis Carolinae: Historia Universitatis Carolinae Pragensis, tomul XVI, fasc. 1, Univerzita Karlova, Praga, 1976, p. 34.
121. Ladislav Hladký, Vztahy Čechů s národy a zeměmi jihovýchodní Evropy, Historický ústav, Praga, col. Práce Historického ústavu AV ČR (nr. 32), 2010, p. 209.
122. • • • , „O societate ceho-română”, în Epoca, anul XLII, nr. 64, 20 martie 1923, p. 3.
123. Apel al ziarelor din Praga către publicul cehoslo­vac, publicat în Viitorul, anul XVI, nr. 4507, 20 martie 1923, p. 3.
124. Apel al ziarelor din Praga către publicul cehoslo­vac, publicat în Neamul Românesc, anul XVIII, nr. 63, 21 martie 1923, p. 1.
125. Știre publicată în Dimineața, anul XVIII, nr. 5407, 9 octombrie 1921, p. 5.
126. Maura Geraldina Giura, Lucian Giura (2015), „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar” (PDF), Transilvania, Sibiu (2), p. 49, accesat în 25 martie 2024Mentenanță CS1: Utilizează parametrul autori (link)
127. N. Iorga, „Drumuri de trecut la Boemia”, în Dimineața, anul XX, nr. 5988, 9 iulie 1923, p. 1.
128. • • • , „Mica Antantă a Presei. Comunicări din partea Comitetului Cehoslovac”, în Neamul Românesc, anul XX, nr. 282, 16 decembrie 1925, p. 3.
129. Cor., „Institutul cehoslovac-român”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XC, nr. 116, duminică 13 noiembrie 1927, p. 1.
130. Libuše Valentová (21 noiembrie 1991), „Scrisoare din Praga: Revenirea la o tradiție” (PDF), România literară (47), p. 22, accesat în 13 aprilie 2024
131. • • • , „Adunarea generală a institutului româno-ceh­oslovac din Praga”, în Universul, anul LIV, nr. 56, 26 februarie 1937, p. 1.
132. • • • , „Conferințe asupra României în Cehoslovacia. Numeroase manifestațiuni de simpatie pentru România. Strângerea legăturilor cehoslovaco-române. Conferințele consulului general G. Staca”, în Argus, anul XXII, nr. 5403, 19 aprilie 1931, p. 2.
133. Em. Vascan, „Legături culturale cu Cehoslovacia. Bilanțul unui an. «Fundația Principele Carol» și «Cântarea României» la Praga. Prieteni care ne cunosc. Proecte pentru anul ce vine”, în Cuvântul, anul I, nr. 43, 25 decembrie 1924, pp. 11–12.
134. • • • , „Un mare ciclu de conferințe asupra României”, în Epoca, nr. 667, 19 aprilie 1931, p. 2.
135. • • • , „Ciclu de conferințe asupra României în Cehoslovacia”, în Neamul românesc, anul XXVI, nr. 86, 19 aprilie 1931, p. 1.
136. • • • , „Un mare ciclu de conferințe asupra României în Cehoslovacia”, în Glasul Bucovinei, Cernăuți, anul XIV, nr. 3488, 21 aprilie 1931, p. 3.
137. • • • , „Amiciția cehoslovaco-română. Manifestațiile din Cehoslovacia”, în Curentul, anul VIII, nr. 2490, miercuri 9 ianuarie 1935, p. 7.
138. N. Mussulis, „O manifestație de prietenie româno-cehoslovacă”, în Curentul, anul VIII, nr. 2613, miercuri 15 mai 1935, p. 9.
139. • • • , „Serbarea zilei de 10 Mai în străinătate”, în Universul, anul LV, nr. 130, 14 mai 1938, p. 10.
140. • • • , „Festivitățile de la Praga în onoarea României”, în Epoca, nr. 995, 21 mai 1932, p. 3.
141. • • • , „Manifestațiuni pentru România în numeroase orașe cehoslovace. Adâncirea prieteniei dintre ambele națiuni”, în Epoca, nr. 366, 19 aprilie 1930, p. 3.
142. Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 37.
143. • • • , „Manifestația cehoslovaco-română de la Pardubice”, în Epoca, nr. 1149, 19 noiembrie 1932, p. 3.
144. • • • , „Două mari conferințe despre România în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 1180, 25 decembrie 1932, p. 6.
145. • • • , „Manifestații de simpatie cehoslovaco-române”, în Epoca, nr. 1272, 20 aprilie 1933, p. 3.
146. • • • , „O manifestație de simpatie pentru România în Cehoslovacia”, în Curentul, anul V, nr. 1765, 30 decembrie 1932, p. 2.
147. • • • , „O manifestație de simpatie pentru România în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLIX, nr. 359, 31 decembrie 1932, p. 3.
148. • • • , „Conferințe despre România în Cehoslovacia”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCIV, nr. 114, miercuri 4 noiembrie 1931, p. 4.
149. • • • , „Diverse”, în Curentul, anul III, nr. 736, vineri 7 februarie 1930, p. 6.
150. • • • , „În Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVIII, nr. 107 (ediție specială), 12 mai 1930, p. 3.
151. • • • , „În Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 1815, 13 mai 1930, p. 4.
152. • • • , „Cum au decurs festivitățile de 10 Mai. În străinătăți. La Praga”, în Dimineața, anul XXVI, nr. 8401, 14 mai 1930, p. 1.
153. • • • , „Sărbătorirea zilei de 10 Mai. În străinătate. La Praga”, în Adevěrul, anul XLIII, nr. 14226, 15 mai 1930, p. 3.
154. *** (12 mai 1937), „Ziua de 10 Mai în străinătate” (PDF), Curentul, X (3331), p. 2, accesat în 7 iunie 2024
155. • • • , „O serată de muzică românească la Praga”, în Neamul românesc, anul XXVII, nr. 50, 1 martie 1932, p. 1.
156. N. Batzaria, „Propaganda peste hotare”, în Universul, anul LVI, nr. 204, 28 iulie 1939, p. 1.
157. • • • , „Relațiile culturale dintre România și Cehoslovacia. O convorbire cu abatele Zavoral”, în Adevěrul, anul XLII, nr. 14076, 10 noiembrie 1929, p. 4.
158. *** (13 noiembrie 1929), „Relațiile culturale dintre România și Cehoslovacia” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, XCII (119), accesat în 6 iunie 2024
159. • • • , „Adâncirea raporturilor de prietenie româno-cehoslovace”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCV, nr. 7, duminică 24 ianuarie 1932, p. 1.
160. • • • , „Conferințe despre România în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 298, 30 ianuarie 1930, p. 2.
161. • • • , „Două conferințe interesante despre România în Cehoslovacia. Conferințele d-lui prof. Staca la Praga”, în Neamul românesc, anul XXVII, nr. 71, 25 martie 1932, p. 3.
162. • • • , „Două conferințe interesante despre România în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 952, 29 martie 1932, p. 2.
163. • • • , „O mare excursie cehoslovacă în România”, în Calendarul, anul II, nr. 543, 20 decembrie 1933, p. 2.
164. • • • , „O mare excursie cehoslovacă în Român­ia”, în Rampa, anul XVI, nr. 4783, 20 decembrie 1933, p. 4.
165. • • • , „Excursie cehoslova­că în România”, în Adevěrul, anul XLVII, nr. 15327, 22 decembrie 1933, p. 2.
166. Virgiliu P. Arbore, „Scrisori din Praga. Propaganda românească în Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 2006, 20 noiembrie 1930, pp. 1–2.
167. Kurt W. Treptow (ed.), Ioan Bolovan ș.a., Dějiny Rumunska („Istoria României”), Nakladatelství Lidové noviny (NLN), Praga, 2000, p. 416. ISBN: 80-7106-348-7
168. Žčk., „Komise pro studium cizích zemí”, în Vojenské rozhledy, Vědecký ústav vojenský, Praga, anul XVII, suplimentul Zprávy z vědeckého ústavu vojenského, martie 1936, p. 2. ISSN 1805-7322
169. Věstník Ministerstva vnitra, Czech Republic. Ministerstvo vnitra, Praga, 1924, p. 350.
170. • • • , „Mari manifestații pentru România în Cehoslovacia”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCII, nr. 122, joi 21 noiembrie 1929, p. 3.
171. The Year-book of the Czechoslovak Republic, Orbis, Praga, 1929, p. 278.
172. Sextil Pușcariu, Études de linguistique roumaine, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Cluj–București, 1937, p. XVIII.
173. Decretul Regal nr. 698 din 28 februarie 1930 privind înaintare în grad, publicat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 56, luni 10 martie 1930, p. 1862.
174. • • • , „Consulare”, în Argus, anul XXI, nr. 5073, 12 martie 1930, p. 2.
175. Cuvântul, anul VI, nr. 1756, 12 martie 1930, p. 3.
176. • • • , „«ASTRA» din Maramureș la Trencianske Teplice în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIX, nr. 172, vineri 6 august 1937, p. 2.
177. • • • , „«ASTRA»–Maramureș la Trencianske Teplice”, în Dimineața, anul XXXIII, nr. 11002, duminică 8 august 1937, p. 10.
178. • • • , „«ASTRA» din Sighet la serbările cehoslovace”, în Universul, anul LIV, nr. 217, luni 9 august 1937, p. 12.
179. • • • , „Astra-Maramureș la Trenciaske-Teplice”, în Curentul, anul X, nr. 3422, miercuri 11 august 1937, p. 12.
180. Matej Kubasák, „Študentstvo. Okolo rumunských štipendií”, în Národnie noviny, anul LVIII, nr. 46, 20 aprilie 1927, p. 4.
181. • • • , „D. Grigore Filipescu la Praga”, în Curentul, anul VIII, nr. 2826, duminică 15 decembrie 1935, p. 12.
182. • • • , „Masă în cinstea d-lui Grigore Filipescu la Praga”, în Adevěrul, anul XLIX, nr. 15925, duminică 15 decembrie 1935, p. 7.
183. • • • , „Conferința d-lui Gr. Filipescu la Praga”, în Universul, anul LII, nr. 346, luni 16 decembrie 1935, p. 12.
184. • • • , „Detașamentul «Straja Țării» la Praga”, în Neamul românesc, anul XXXIII, nr. 152, 15 iulie 1938, p. 3.
185. • • • , „Une exposition touristique de la Petite Entente. À Prague, le pavillon remporte un vit succès”, în Le Moment, anul VI, nr. 1007, 3 iulie 1938, p. 7.
186. • • • , „O mare manifestație de prietenie”, în Universul, anul XLVI, nr. 75, 30 martie 1928, p. 1.
187. • • • , „Manifestații pentru Mica Înțelegere la Morawska-Ostrava”, în Epoca, nr. 2167, duminică 26 aprilie 1936, p. 1.
188. N. Batzaria, „Manifestații frumoase”, în Adevěrul, anul L, nr. 16031, marți 28 aprilie 1936, p. 1.
189. • • • , „Adunarea generală a Camerei economice cehoslovaco-române din Praga”, în Curentul, anul IX, nr. 3015, joi 25 iunie 1936, p. 4.
190. • • • , „Un dineu în onoarea d-lui Filodor”, în Lupta, anul VII, nr. 1880, 28 februarie 1928, p. 4.
191. • • • , „Un d­ineu pentru­­ mi­nistrul Filodor”, în Argus, anul XIX, nr. 4461, 29 februarie 1928, p. 5.
192. • • • , „Un dineu în cinstea d-lui Filodor”, în Universul, anul XLVI, nr. 49, 29 februarie 1928, p. 1.
193. • • • , „Apropierea economică cehoslovaco-române. Înființarea unei camere de comerț româno-cehoslovacă la Praga”, în Epoca, nr. 723, 28 iunie 1931, p. 3.
194. • • • , „Pentru construcția noului vas-școală «Mircea»”, în Universul, anul LIV, nr. 314, 14 noiembrie 1937, p. 2.
195. • • • , „O mare manifestare împotriva revizionismului și pentru respectarea tratatelor de pace. Declarația făcută in numele poporului român”, în Epoca, nr. 1267, 12 aprilie 1933, p. 4.
196. Antonin Mach, „Scrisori din Praga. Noul președinte al Institutului Român din Praga”, în Universul, anul LVIII, nr. 190, 17 iulie 1941, p. 7.
197. Informație publicată în Timpul, nr. 866, 29 septembrie 1939, p. 3.
198. • • • , „Informațiuni”, în România, ediție de provincie, anul II, nr. 480, 30 septembrie 1939, p. 4.
199. Decretul Regal nr. 44 din 15 ianuarie 1947 privind o numire, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 18, miercuri 22 ianuarie 1947, p. 525. Decretul precizează că numirea profesorului Gheorghe Staca în funcția de consul general onorific al României la Praga s-a făcut în urma raportului nr. 688/1947 al ministrului secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine, Gheorghe Tătărescu.
200. • • • , „Informații”, în Adevěrul, anul LX, nr. 16770, 23 ianuarie 1947, p. 2.
201. • • • , „Interne”, în Universul, anul LXIV, nr. 18, 24 ianuarie 1947 , p. 3.
202. Timpul, nr. 3342, 24 ianuarie 1947, p. 3.
203. Dagmar Maria Anoca, „Slovacistica la Universitatea din București”, în Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, Editura Universității din București, serie nouă, vol. XLVI, 2010, nr. 1, p. 10.
204. I.P., „O revistă românească pentru studiul slavisticei la Praga”, în Adevěrul, anul LXI, nr. 17144, joi 22 aprilie 1948, p. 2.
205. • • • , „Sărbătorirea unui savant cehoslovac, prieten al țării noastre”, în Universul, anul LXV, nr. 238, 13 octombrie 1948, p. 3.
206. • • • , „În cîteva rînduri”, în Romînia liberă, anul XII, nr. 2919, 20 februarie 1954, p. 2.
207. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 5, accesat în 27 mai 2024
208. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 21, accesat în 27 mai 2024
209. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, pp. 20–21 și 61, accesat în 27 mai 2024
210. I. C. Cazan (1939), „Notițe bibliografice. 12. Culturale varia (școală, presă, relații culturale). Staca Jiří, dr., Čech mezi Rumuny (Cehul între Români), ed. Orbis, Praha XII, 1938, 148 p., 20 kč.” (PDF), Revista istorică română (IX), pp. 467–468, accesat în 30 mai 2024
211. • • • , „Noutăți cehoslovace”, în Steagul roșu, București, anul V, nr. 1486, 18 ianuarie 1959, p. 4.
212. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 14, accesat în 27 mai 2024
213. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 25, accesat în 27 mai 2024
214. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 15, accesat în 27 mai 2024
215. Vladimír Forst (red.), ed. (1993), Lexikon české literatury (PDF), 2/I H–J, Praga: Nakladatelství Academia, p. 369, accesat în 2 aprilie 2024
216. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 35, accesat în 27 mai 2024
217. V. Savin (15 februarie 1958), „Prietenii de pe malurile Vltavei” (PDF), Flacăra (7 (143)), pp. 10–11, accesat în 14 aprilie 2024
218. Jindra Hušková, „Les traditions, l'état et les perspectives des études philologiques du roumain en République Socialiste Tchécoslovaque”, în Werner Krauss (ed.), Beiträge zur romanischen Philologie, vol. 3–4, Rütten & Loening, Berlin, 1964, p. 90.
219. V.B. [Vali Brad] (30 ianuarie 2020), „Documentar: 100 de ani de relații diplomatice româno-cehe”, Agenția de Presă RADOR, accesat în 24 mai 2024
220. Jirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 157.
221. Jirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 156.
222. „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, pp. 5–6.
223. V[áclav] Polák, V[ladimír] Hořejší, „Starea actuală a lingvisticii cehoslovace”, în Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, Studii și cercetări lingvistice (SCL), Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, anul VIII, nr. 2, 1957, p. 247.
224. „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 6.
225. • • • , „Apariții”, în Contemporanul, anul XVI, nr. 1, 5 ianuarie 1962, p. 3.
226. *** (28 mai 2009), „Un ambasador al culturii române în Cehia – prof. univ. Jiri Felix”, Curentul, accesat în 21 martie 2024
227. Iva Horáková (2010), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 45, accesat în 27 mai 2024
228. • • • , „Știri și polemici”, în Viitorul, anul XXVII, nr. 8245, 13 iulie 1935, p. 3.
229. Josef Šofferle Kvapil, Přehled vývoje a směrů současného písemnictví rumunského, E. Beaufort, Praga, 1938, p. 6.
230. Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 109.
231. Literární rozhledy, vol. 4, 1911, p. 69.
232. Icu Crăciun, Izbăvirea prin cultură: publicistică literară, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2008, p. 24.
233. Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 468. ISBN: 978-973-88947-6-1
234. Jan Schmitt, Pŕiruční seznam české literatury, vydané v poslednich 25 letech českými nakladateli, vol. 1, Spolku českých knihkupců a nakladatelů, Praga, 1916, p. 98.
235. • • • , „Literatura românească în limba cehoslovacă”, în Epoca, anul XLII, nr. 115, 22 mai 1923, p. 2.
236. Informație publicată în ziarul Rampa, anul VII, nr. 1669, 24 mai 1923, p. 6
237. • • • , „Literatura română în streinătate”, în Curentul, anul III, nr. 948, 12 septembrie 1930, p. 2.
238. • • • , „Literatura română în străinătate”, în Dreptatea, anul IV, nr. 879, 13 septembrie 1930, p. 2.
239. • • • , „Galaction în presa cehă”, în Epoca, nr. 486, 13 septembrie 1930, p. 2.
240. • • • , „Literatura română în streinătate”, în Neamul românesc, anul XXV, nr. 202, 13 septembrie 1930, p. 2.
241. Dr. Fivi Stacă (profesor la academia de înalte studii comerciale), „O dramă istorică romînească la teatrul din Praga”, în Dimineața, anul XI, nr. 3631, luni 14 aprilie 1914, p. 2.
242. • • • , „Literatura românească devine din ce în ce mai cunoscută în Cehoslovacia”, în Rampa, anul XV, nr. 4267, 8 aprilie 1932, p. 1.
243. • • • , „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIV, nr. 65, 10 aprilie 1932, p. 2.
244. • • • , „Pătrunderea literaturii românești în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 969, 17 aprilie 1932, p. 2.
245. • • • , „«Conul Leonida față cu reacțiunea» la Radio din Praga”, în Rampa, anul XVI, nr. 4155, 23 noiembrie 1931, p. 8.
246. • • • , „O serată românească de muzică la radio-ul din Praga”, în Epoca, nr. 849, 24 noiembrie 1931, p. 2.
247. • • • , „Serată românească de muzică la radio-ul din Praga”, în Neamul românesc, anul XXVI, nr. 267, 26 noiembrie 1931, p. 2.
248. • • • , „Serată culturală românească la Praga”, în Patria, anul XIII, nr. 261, 1 decembrie 1931, p. 3.
249. • • • , „Reprezentații teatrale românești în Cehoslovacia”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCVII, nr. 50, joi 21 iunie 1934, p. 1.
250. • • • , „«Patima roșie» se va juca la Praga”, în Universul, anul LIV, nr. 357, 30 decembrie 1937, p. 8.
251. Libuše Valentová (1976), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 17, accesat în 23 mai 2024
252. • • • , „Relațiile culturale româno-cehoslovace”, în Universul, anul LIII, nr. 4, 5 ianuarie 1936, p. 2.
253. Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 120.
254. • • • , „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Epoca, nr. 241, 17 noiembrie 1929, p. 2.
255. • • • , „Impresii de la festivalul românesc din Bratislava”, în Rampa, anul XIV, nr. 3549, 17 noiembrie 1929, p. 3.
256. • • • , „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 255, 20 noiembrie 1929, p. 1.
257. • • • , „Institutul de cultură româno-cehoslovac”, în Viitorul, anul XXI, nr. 6520, 3 noiembrie 1929, p. 3.
258. • • • , „Un festival românesc la Praga”, în Cuvântul, anul V, nr. 1632, 5 noiembrie 1929, p. 3.
259. Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, pp. 32 și 37.
260. • • • , „«Năpasta» la Bratislava”, în Epoca, nr. 237, 13 noiembrie 1929, p. 3.
261. • • • , „«Năpasta» la Bratislava”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 249, 13 noiembrie 1929, p. 1.
262. • • • , „Caragiale reprezentat în Cehoslovacia”, în Rampa, anul XIV, nr. 3545, 13 noiembrie 1929, p. 1.
263. • • • , „Sărbătorirea României în Cehoslovacia. Reprezentarea «Năpastei» lui Caragiale la Bratislava. Înființarea «Institutului slovaco-român»”, în Dimineața, anul XXV, nr. 8230, 14 noiembrie 1929, p. 7.
264. • • • , „«Năpasta» la teatrul național din Bratislava — Un institut slovaco-român. — O serbare înnălțătoare”, în Universul, anul XLVII, nr. 264, 14 noiembrie 1929, p. 5.
265. • • • , „Legăturile de prietinie româno-cehoslovace”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCIII, nr. 10, miercuri 29 ianuarie 1930, p. 1.
266. • • • , „Legăturile de prietinie româno-cehoslovace”, în Neamul românesc, anul XXV, nr. 21, miercuri 29 ianuarie 1930, p. 1.
267. • • • , „10 Mai în streinătate”, în Viitorul, anul XXII, nr. 6675, 13 mai 1930, p. 4.
268. • • • , „Ziua de 10 Mai în Cehoslovacia. Frumoasa reprezentație românească de la Praga. Succesul extraordinar al «Năpastei»”, în Epoca, nr. 383, 15 mai 1930, p. 3.
269. Virgiliu P. Arbore, „Scrisori din Praga. Propaganda românească în Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 2007, 21 noiembrie 1930, p. 1.
270. • • • , „Călduroasă manifestație română în Cehoslovacia”, în Dreptatea, anul IV, nr. 940, 22 noiembrie 1930, p. 4.
271. • • • , „Călduroasă manifestație pentru România in Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVIII, nr. 293, 24 noiembrie 1930, p. 7.
272. • • • , „10 Mai în străinătate. În Cehoslovacia”, în Universul, anul XLIX, nr. 126, 14 mai 1931, p. 7.
273. • • • , „Activitatea institutului româno-cehoslovac”, în Cuvântul, anul VII, nr. 2179, 17 mai 1931, p. 3.
274. • • • , „Activitatea institutului româno-cehoslovac”, în Dreptatea, anul V, nr. 1081, 17 mai 1931, p. 4.
275. • • • , „«Omul cu mârțoaga» s’a reprezentat de 10 Mai, la Praga”, în Rampa, anul XVI, nr. 3998, 22 mai 1931, p. 4.
276. Ferdinand Přibyl, „O piesă de Caragiale va fi jucată la Praga”, în Rampa, anul XVI, nr. 4171, 12 decembrie 1931, p. 1.
277. • • • , „«Omul cu mârțoaga» la Praga”, în Dreptatea, anul V, nr. 1085, vineri 22 mai 1931, p. 2.
278. • • • , „Succesul «Omului cu mârțoaga» la Praga”, în Cuvântul, anul VII, nr. 2185, sâmbătă 23 mai 1931, p. 2.
279. • • • , „«Omul cu mârțoaga» la Praga”, în Epoca, nr. 693, sâmbătă 23 mai 1931, p. 2.
280. • • • , „Presa cehoslovacă despre «Omul cu mârțoaga» Dupä reprezentațiile dela Praga”, în Adevěrul, anul XLIV, nr. 14540, miercuri 27 mai 1931, p. 2.
281. • • • , „Conferințele despre România în Cehoslovacia”, în Viitorul, anul XXVI, nr. 7934, 4 iulie 1934, pp. 1–2.
282. • • • , „Mari festivități artistice ale Micei Antante la Praga”, în Calendarul, anul II, nr. 526, 16 noiembrie 1933, p. 2.
283. • • • , „O manifestare a prieteniei româno-cehoslovace”, în Curentul, anul VI, nr. 2090, sâmbătă 25 noiembrie 1933, p. 4.
284. • • • , „O manifestație de amiciție cehoslovaco-română”, în Țara Noastră, anul XI, nr. 465, sâmbătă 25 noiembrie 1933, p. 3.
285. • • • , „Festivitățile Micei Antante la Praga”, în Țara Noastră, anul XI, nr. 468, 29 noiembrie 1933, p. 2.
286. • • • , „Importante festivități artistice ale Micii Antante în Praga”, în Epoca, nr. 1461, 30 noiembrie 1933, p. 2.
287. *** (12 mai 1933), „Sărbătorirea zilei de 10 Mai. În străinătate. La Praga” (PDF), Curentul, VI (1893), p. 1, accesat în 13 iunie 2024
288. • • • , „Sărbătorirea zilei de 10 Mai. La Praga”, în Cuvântul, anul IX, nr. 2888, 12 mai 1933, p. 3.
289. • • • , „Serbarea zilei de 10 Mai. La Praga”, în Epoca, nr. 1289, 12 mai 1933, p. 3.
290. • • • , „Serbarea zilei de 10 Mai în străinătate. La Praga”, în Universul, anul L, nr. 127, 13 mai 1933, p. 3.
291. Nicolae Dascălu, Propaganda externă a României Mari (1918–1940), Editura Alternative, [Iași], 1998, p. 141.
292. • • • , „O comedie de Eftimiu la Praga”, în Opinia, anul XXXII, nr. 8620, 3 ianuarie 1936, p. 2.
293. • • • , „O comedie de Eftimiu la Praga”, în Adevěrul, anul L, nr. 15937, sâmbătă 4 ianuarie 1936, p. 2.
294. • • • , „Premiera de mâine seară: «Omul care a văzut moartea»”, în Dreptatea, anul XII, nr. 3055, 27 ianuarie 1938, p. 2.
295. Victor Eftimiu, „«Scrisoarea pierdută» la Praga”, în Adevěrul, anul LI, nr. 16348, duminică 16 mai 1937, pp. 1–2.
296. Victor Eftimiu, „Tot despre Caragiale...”, în Patria, anul XIX, nr. 256, 13 noiembrie 1937, p. 3.
297. • • • , „«Scrisoarea pierdută» la Teatrul Național din Praga”, în Universul, anul LIV, nr. 112, vineri 23 aprilie 1937, p. 13.
298. • • • , „Scrisoarea perdută la teatrul de stat din Praga. Ecouri din presa cehoslovacă”, în Epoca, nr. 2468, miercuri 28 aprilie 1937, p. 13.
299. • • • , „«Scrisoarea pierdută» s’a jucat cu remarcabil succes la Teatrul de Stat din Praga. Ce scrie presa cehoslovacă despre comedia lui I. L. Caragiale”, în Rampa, anul XX, nr. 5789, miercuri 28 aprilie 1937, p. 4.
300. • • • , „«Scrisoarea pierdută» reprezentată la Praga”, în Adevěrul, anul LI, nr. 16335, miercuri 28 aprilie 1937, p. 4.
301. • • • , „La Praga și în Cehoslovacia”, în Dimineața, anul XXXIII, nr. 10915, 13 mai 1937, pp. 10 și 12.
302. • • • , „Sărbătorirea zilei de 10 Mai în străinătate”, în Universul, anul LIV, nr. 129, 13 mai 1937, p. 6.
303. • • • , „10 Mai la Praga”, în Epoca, nr. 2476, 12 mai 1937, p. 1.
304. • • • , „O manifestare a prieteniei româno-cehoslovace”, în Epoca, nr. 1457, sâmbătă 25 noiembrie 1933, p. 2.
305. • • • , „O manifestare a prieteniei româno-cehoslovace”, în Universul, anul L, nr. 324, duminică 26 noiembrie 1933, p. 7.
306. Înaltul decret regal nr. 3.040 din 1929 privind conferiri de medalii, menționat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 142, luni 30 iunie 1930, p. 4840. Este menționat în acel decret ca „profesor dr. Georges Staea dela Academia Comercialá, consul onorific al României din Praga”.
307. • • • , „Scrisori din Sibiu. Adunarea de constituire a cercului româno-cehoslovac”, în Universul, anul XLIX, nr. 89, vineri 3 aprilie 1931, p. 10.
308. Extras nr. 3/932 din 26 ianuarie 1933 din registrul Tribunalului Sibiu, secția I pentru asociațiunile recunoscute persoane juridice, publicată în Monitorul Oficial, nr. 53, sâmbătă 4 martie 1933, Partea II-a, p. 1637.
309. • • • , Scrisori către Ovid Densușianu, vol. II, Ed. Minerva, București, 1979, p. 231.
310. Nic. N. Muntean, „La 30 ani de la moartea lui I. L. Caragiale, crainicul sufletului național peste graniță”, în Țara, anul II, nr. 358, 11 iulie 1942, p. 2.
311. Libuše Valentová (1976), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 9, accesat în 23 mai 2024
312. Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 202. ISBN: 978-973-88947-6-1
313. Libuše Valentová (1976), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 10, accesat în 23 mai 2024
314. Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 296. ISBN: 978-973-88947-6-1
315. • • • , „«Omul cu mârțoaga» la Teatrul Național din Praga”, în Cuvântul, anul VI, nr. 1957, 2 octombrie 1930, p. 2.
316. • • • , „«Omul cu Mârțoaga» la Teatrul Național din Praga”, în Lupta, anul IX, nr. 2670, 2 octombrie 1930, p. 2.
317. Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 396. ISBN: 978-973-88947-6-1
318. Libuše Valentová (1976), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 12, accesat în 23 mai 2024
319. Nicolae Gane, Scrieri, Ed. Minerva, București, 1979, p. 602.
320. „📗 Rumunské novelly – Nicolae Gane (1905, J. Otto)”, Antikvariát Avion, accesat în 15 aprilie 2024
321. „📗 Rumunské novely – Nicolae Gane (1912, J. Otto)”, Antikvariát Avion, accesat în 15 aprilie 2024
322. Philologica Pragensia, vol. 18–19, Československá akademie věd., Praga, 1975, p. 52.