solist From Wikipedia, the free encyclopedia
Gabriel Dorobanțu (n. , București, România) este un cântăreț român de muzică ușoară. Este cunoscut publicului pentru șlagărul Hai,vino iar în gara noastră mică!.[2]
A absolvit Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din București, Secția umanistă, și Școala Populară de Artă, Secția Canto, clasa profesoarei Florica Orăscu[3] . A fost membru al corului de copii la Palatul Copiilor, timp de 7 ani, și a studiat în particular pianul cu Fromi Moreno și arta actoriei cu Tamara Scarlatos.
În anul 1980 a participat la concursul „București 80” și a obținut Premiul al III-lea la secțiunea muzică ușoară, iar în anul 1981 a participat la Festivalul de interpretare „Mărțișor” de la Dorohoi, unde a obținut trofeul „Mărțișor”.[3]
A debutat ca interpret de muzică ușoară în anul 1983, la vârsta de 30 de ani, în cadrul Festivalului Concurs de la Mamaia, unde obține Mențiune la Secțiunea "Interpretare", cu melodia Ochii tăi (compozitor Vasile Veselovschi, versuri Mihai Maximilian), melodie devenită ulterior șlagăr.[3]
A lucrat timp de cinci ani în calitate de proiectant într-un atelier de proiectare.
Deși ajuns la vârsta senectuții, Gabriel Dorobanțu își continuă activitatea artistică, întotdeauna cu mare succes de public. De-a lungul timpului, Gabriel Dorobanțu a interpretat zeci de melodii sensibile, romantice (multe fiind cântece de dragoste), creații ale compozitorilor români sau cover-uri după șlagăre internaționale. Câteva cântece interpretate de Gabriel Dorobanțu sunt compuse/aranjate de el. Cel mai mare și cunoscut succes al său este șlagărul ,,Hai, vino iar în gara noastră mică!" de Dumitru Lupu.
De-a lungul carierei a efectuat turnee de succes în: Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Belgia, Anglia, Republica Moldova, Israel, Spania, Kuweit, etc[3].
Gabriel Dorobanțu a înregistrat aproximativ 400 de piese, care se regăsesc pe cele patru discuri vinil și opt CD-uri.
Trupa de show, 2008; Dramaticus, 2009; Tabăra lui Dorobel, regia Dumitru Cucu, (2011); Peștele verde, regia Dumitru Cucu, (2017).
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.