festival brașovean de muzică From Wikipedia, the free encyclopedia
Festivalul „Cerbul de Aur” este un eveniment devenit tradiție ce are loc în Piața Sfatului din Brașov în lunile august-septembrie. Desfășurat pentru prima dată în 1968, festivalul a lansat de-a lungul timpului vedete care s-au bucurat de mare succes în țară și în străinătate. „Cerbul de Aur” este un spectacol-concurs de interpretare ce urmărește promovarea talentelor din România și de peste hotare.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Printre artiștii străini ce s-au aflat pe scena festivalului se numără: Josephine Baker, Pia Colombo, Dalida, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Enrico Macias, Connie Francis, Rika Zarai, Rita Pavone, Bobby Solo, Hugues Aufray, Sergio Endrigo, Leny Escudero, Alain Barrière, Massiel, Charles Trenet, Tereza Kesovija, Gigliola Cinquetti, Juliette Gréco, Udo Jürgens, Lola Novakovici, Gilbert Becaud, Caterina Caselli, Caterina Valente, Radmila Karaklaici, Sheryl Crow, Edith Pieha, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Jerry Lee Lewis și Patricia Kaas. Au fost prezenți și artiști precum caricaturistul Ștefan Popa-Popas, etc.
Până în prezent au avut loc 19 ediții, festivalul fiind întrerupt și reluat de mai multe ori de-a lungul anilor.
„Cerbul de Aur... de la alb-negru la color” a fost organizat de Televiziunea Română în studiourile sale din București, pe 1 martie 2008, pentru a celebra 40 de ani de la debutul festivalului în 1968. Numeroase personalități au fost prezente în studioul 3 al TVR pentru a trasa, pentru telespectatori, istoria Cerbului de Aur de la alb-negru la color, amintindu-și cu drag și emoție de întâmplările prin care au trecut de-a lungul celor cincisprezece ediții ale Cerbului de Aur. Constantin Drăghici (cel care a deschis cu un recital Festivalul în 1968), Margareta Pâslaru, Stela Popescu și Iurie Darie (primii prezentatori ai Cerbului, în 1968), Valeriu Lazarov (regizorul artistic al primei ediții a Cerbului), Mihaela Mihai (interpretă prezentă la primele trei ediții ale Cerbului, premiată cu mențiune), Sanda Țăranu (prezentatoare a celei de-a doua ediții, alături de actorul Silviu Stănculescu), Luminița Dobrescu (câștigătoarea Cerbului în 1969), Doina Spătaru (premiată cu mențiune la a treia ediție), Corina Chiriac (deținătoare a Cerbului de bronz în 1971), Teodora Dinulescu (scenografa primei ediții a Cerbului), Carmen Dumitrescu (reporter al TVR), Dumitru Moroșanu și Octavian Iordăchescu (cei care au reluat Cerbul de Aur în 1992), Doru Tufiș (câștigătorul locului I la secțiunea videoclip în 1993), Ricky Dandel (prezentatorul edițiilor 1992, 1993, 1994, 1996 și 2001), interpretă Silvia Dumitrescu, realizatoarea Florentina Satmari (de al cărei nume se leagă primele ediții ale serilor de folclor ale Festivalului), Narcisa Suciu (deținătoarea premiului al III-lea la interpretare în 1997), Mălina Olinescu (premiul I la interpretare în 1997), Luminița Anghel (premiul I la interpretare în 2001), Irina Radu (director al festivalului 2002-2005), Paula Seling (câștigătoarea trofeului în 2002), Ovidiu Drugă (director de imagine la mai multe ediții de Cerb), Iuliana Tudor (prezentatoare a serilor de folclor la ultimele ediții ale Cerbului), Berti Barbera (responsabilul cu Nopțile Cerbului), Doina Anastasiu (realizator și regizor artistic la edițiile 1992-2001 ale Cerbului), Gheorghe Scripcaru (primarul orașului Brașov), Dan Manoliu (regizorul artistic al festivalului în 2005), Cosmin Cernat (prezentatorul ediției din 2005) au fost invitații speciali ai spectacolului aniversar Cerbul de Aur, de la alb-negru la color.
"Cerbul de Aur a fost o adevărată școală pentru mine, așa cum, de altfel, a fost și Televiziunea Română. Muncind la Cerb am învățat să fac televiziune", a spus realizatorul Valeriu Lazarov, realizatorul multor programe de televiziune de succes de pe piață. Irina Radu a declarat că se simte la TVR ca acasă și că îi este dor de TVR, unde și-a făcut prieteni pe viață. „Pentru mine, Festivalul Cerbul de Aur a fost o adevărată școală de viață, dar și de management" (Irina Radu). Actrița Stela Popescu a povestit telespectatorilor cum a devenit prezentatoarea Cerbului în 1968, amintindu-și că Octavian Paller era cel care le scria, ei și lui Iurie Darie, textele de prezentare.
Spectacolul aniversar Cerbul de Aur 40 a mai cuprins și un concurs în urma căruia, telespectatorii din țară, dar și românii din diaspora, au desemnat, prin televoting, cel mai îndrăgit cântec românesc în interpretarea unui concurent străin la Cerb. Melodia Să nu-mi iei niciodată dragostea (din repertoriul trupei Holograf), interpretată de Mike Peterson din Țările de Jos, a fost desemnată câștigătoare, adunând 35,84% din totalul voturilor telefonice ale telespectatorilor. Pe locurile următoare s-au clasat:
Luminița Dobrescu, Doina Spătaru, Angela Similea, (doar prin înregistrare), Corina Chiriac au reaminitit telespectatorilor melodii ca Trurli, Of, inimioară, Cântecul inimii, Poarta sărutului, După noapte vine zi, cântece cu care au participat la Cerbul de Aur. Scurte intervenții muzicale au avut și Paula Seling, Monica Anghel, Luminița Anghel, Narcisa Suciu, Mălina Olinescu, Silvia Dumitrescu și Andra, și ele premiate de-a lungul timpului la Cerbul de Aur.
Ricky Dandel a recunoscut că festivalul îi este cel mai aproape de suflet dintre toate evenimentele muzicale pe care le-a prezentat. Corina Chiriac a vorbit telespectatorilor despre prezentatorii Valeria Gagealov și Andrei Magheru, cei care s-au cunoscut acum 40 de ani la Cerbul de Aur și aniversează, la rândul lor, 40 de ani de căsătorie. Berti Barbera a sintetizat: „Vă mulțumesc că m-ați invitat la această lecție de istorie!"(Berti Barbera).
Realizatoarea tv Florentina Satmari a povestit telespectatorilor că ideea serilor de folclor ale Cerbului a apărut în 1992 și aparține lui Dumitru Moroșanu. „Totul a pornit de la intenția de a le prezenta străinilor care veneau la festival tradițiile românilor, însă spectacolele de folclor de la Brașov au fost de fiecare dată foarte bine primite și de brașoveni" (Florentina Satmari).
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.