Erudiție

Erudiția, cuvânt originar din latinescul eruditio („instrucție, cunoaștere, știință, învățare”), desemnează o cunoaștere temeinică și aprofundată a unui subiect vast rezultată mai degrabă din citirea și studierea documentelor consacrate lui decât studiilor școlare.

Un cercetător erudit.

Definiție

Conform Centre national de ressources textuelles et lexicales (CNRTL), erudiția poate fi definită drept: „practicarea unei metode de adunare a unor documentelor numeroase și deseori exhaustive în scopul cercetării lor”.^[1]

Prestigioasa enciclopedie generală franceză Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers dă următoarea definiție a termenului:

Erudiția, considerată în raport cu starea actuală a literelor, conține trei ramuri principale: cunoașterea istoriei, cea a limbilor și cea a cărților. [...] Cunoașterea cărților presupune, cel puțin până la un anumit punct, cunoașterea subiectelor pe care le tratează și a autorilor; dar ea constă în principal în cunoașterea ideilor pe care savanții le-au dobândit din aceste lucrări, a utilității care se poate extrage din citirea lor, a anecdotelor referitoare la autori și la cărți, a diferitelor ediții și a alegerii care trebuie făcute între ele.^[2]

Note

1. Definiții lexicografice și etimologice ale cuvântului « érudition » din Trésor de la langue française informatisé, pe site-ul Centre national de ressources textuelles et lexicales
2. Articolul „Érudition” din Encyclopédie, vol. 5, p. 914.

Lectură suplimentară

• Blandine Kriegel, La Défaite de l’érudition, Paris, Presses universitaires de France, 1988. ISBN: 9782130418429
• Jean-Pierre Chaline, Sociabilité et érudition : les sociétés savantes en France, XIXe – XXe siècles, Paris, éditions du C.T.H.S., 1995. ISBN: 9782735503100