Dializă (biochimie)

Dializa reprezintă procesul de trecere a substanțelor lichide de o parte și de alta a unei membrane semipermeabile. Astfel componentele celor două amestecuri vor trece prin membrană in sensul gradientului de concentrație până la egalizarea concentrației pe ambele fețe ale membranei. Termenul de dializă a fost introdus de către chimistul scoțian Thomas Graham în anul 1861 care este și fondatorul chimiei coloidale.^[1]

Acest articol se referă la utilizarea dializei într-un laborator, cercetare, producție sau cadru educațional. Pentru informații privind utilizarea dializei ca tratament pentru insuficiență renală sau hepatică, vezi dializă renală sau dializă hepatică. Pentru informații privind utilizarea dializei sau a osmozei inverse în tratarea apei, a se vedea osmoza inversă.

Dializă cu molecule mici cu ajutorul tuburilor de dializă

Dializa este o tehnică comună de laborator care funcționează pe același principiu ca și dializa medicală. În contextul cercetării științei vieții, cea mai frecventă aplicare a dializei este pentru îndepărtarea moleculelor mici nedorite, ar fi sărurile, agenții de reducere sau coloranții din macromolecule mai mari, ar fi proteinele, ADN-ul sau polizaharidele.^[2] Dializa este, de asemenea, frecvent utilizată pentru schimbul de tampon și studii de identificare de droguri.

Descriere cantitativă

Fenomenul de dializă se explică prin mărimea particulelor aflate în soluție. Substanțele coloide, care sunt macromolecule, nu pot străbate prin porii membranei, în timp ce particulele cristaloide (ioni, atomi sau molecule) fiind mici, pot trece cu ușurință.

Aplicații

Dializa este folosită ca mijloc de separare a soluțiilor de electroliți și neelectroliți^[3], purificarea soluților coloidale^[4] (de exemplu plasma sanguină). Purificarea soluților coloidale prin dializă se face folosind aparatele numite dializoare și are aplicații biochimice și medicale.

Vezi și

• Coloid

Note

1. en Reed, R (2007). Practical Skills in Biomolecular Sciences, 3rd ed. Essex: Pearson Education Limited. p. 379. ISBN 978-0-13-239115-3.
2. Berg, JM (2007). Biochemistry, 6th ed. New York: W.H. Freeman and Company. p. 69. ISBN 978-0-7167-8724-2.
3. R. Dima V. Pleșu C.L. Gîjiu Ingineria separărilor cu membrane Editura Bren București 1999
4. • M. Nicola T. Vișan Electrochimie Teoretică și Aplicații Editura Bren București 1999

Bibliografie

• M. Nicola T. Vișan Electrochimie Teoretică și Aplicații Editura Bren București 1999
• R. Dima V. Pleșu C.L. Gîjiu Ingineria separărilor cu membrane Editura Bren București 1999