Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundată cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care are sediul la Luxembourg și este însărcinată cu soluționarea problemelor referitoare la dreptul Uniunii Europene.^[1]

Acest articol se referă la Organism European. Pentru alte sensuri, vedeți Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Semnatarii Convenției Europene a Drepturilor Omului
Fondat	1959 (inițial) 1998 (permanent)
Țara	46 de state membre ale Consiliul Europei
Localizare	Strasbourg, Franța
Coordonate	48.596389°N 7.774167°E ({{PAGENAME}})
Autorizat de	Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Deciziile sunt contestate	Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului
Nr. de poziții	46 de judecători, unul din fiecare din cele 46 de state membre ale Consiliul Europei
Website	www.echr.coe.int
Președintele
În prezent	Linos-Alexandre Sicilianos
Din	2011 (judecător), 2019 (Președintele)

Clădirea proiectată de Richard Rogers a Curții Europene în timpul iernii

În interiorul Curții Europene.

Sala de judecată

O piesă din Zidul Berlinului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului

Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție ^[2].

Judecători[3]

Nume	Țară	Poziție	Ales ca judecător
Linos-Alexandre Sicilianos	Grecia	Președinte	2011
Jon Fridrik Kjølbro	Danemarca	Vicepreședinte	2014
Róbert R. Spanó	Islanda	Vicepreședinte	2013
Ksenija Turković	Croația	Președinte de Secție	2012
Paul Lemmens	Belgia	Președinte de Secție	2012
Síofra O'Leary	Irlanda	Președinte de Secție	2015
Ganna Yudkivska	Ucraina	Judecător	2010
Helen Keller	Elveția	Judecător	2011
André Potocki	Franța	Judecător	2011
Aleš Pejchal	Cehia	Judecător	2012
Krzysztof Wojtyczek	Polonia	Judecător	2012
Diana Scobioală	Moldova	Judecător	2021
Faris Vehabović	Bosnia și Herțegovina	Judecător	2012
Egidijus Kūris	Lituania	Judecător	2013
Iulia Motoc	România	Judecător	2013
Branko Lubarda	Serbia	Judecător	2015
Yonko Grozev	Bulgaria	Judecător	2015
Carlo Ranzoni	Liechtenstein	Judecător	2015
Mārtiņš Mits	Letonia	Judecător	2015
Armen Harutyunyan	Armenia	Judecător	2015
Stéphanie Mourou-Vikström	Monaco	Judecător	2015
Georges Ravarani	Luxemburg	Judecător	2015
Gabriele Kucsko-Stadlmayer	Austria	Judecător	2015
Pere Pastor Vilanova	Andorra	Judecător	2015
Alena Poláčková	Slovacia	Judecător	2015
Pauliine Koskelo	Finlanda	Judecător	2016
Georgios Serghides	Cipru	Judecător	2016
Marko Bošnjak	Slovenia	Judecător	2016
Tim Eicke	Marea Britanie	Judecător	2016
Latif Huseynov	Azerbaijan	Judecător	2017
Jovan Ilievski	Macedonia	Judecător	2017
Jolien Schukking	Țările de Jos	Judecător	2017
Péter Paczolay	Ungaria	Judecător	2017
Lado Chanturia	Georgia	Judecător	2018
María Elósegui Itxaso	Spania	Judecător	2018
Ivana Jelić	Muntenegru	Judecător	2018
Gilberto Felici	San Marino	Judecător	2018
Arnfinn Bårdsen	Norvegia	Judecător	2019
Darian Pavli	Albania	Judecător	2019
Erik Wennerström	Suedia	Judecător	2019
Raffaele Sabato	Italia	Judecător	2019
Saadet Yüksel	Turcia	Judecător	2019
Lorraine Schembri Orland	Malta	Judecător	2019
Anja Seibert-Fohr	Germania	Judecător	2019
Peter Roosma	Estonia	Judecator	2019
Ana Maria Guerra Martins	Portugalia	Judecător	2020

Secții

Curtea este împărțită din punct de vedere administrativ în cinci secții. Camerele, care sunt formațiuni judiciare, sunt create în cadrul acestor secții. Următorul tabel prezintă membrii fiecărei secții la data de 1 aprilie 2020.^[4]

Compunerea secțiilor

Funcție	Secția I	Secția a II-a	Secția a III-a	Secția a IV-a	Secția a V-a
Președintele secției	Ksenija Turković	Robert Spano	Paul Lemmens	Jon Fridrik Kjølbro	Síofra O’Leary
Vicepreședintele secției	Krzysztof Wojtyczek	Marko Bošnjak	Georgios Serghides	Faris Vehabović	Gabriele Kucsko-Stadlmayer
Judecător	Linos-Alexandre Sicilianos	Valeriu Grițco	Helen Keller	Iulia Antoanella Motoc	Ganna Yudkivska
Judecător	Aleš Pejchal	Egidius Kūris	Dmitry Dedov	Branko Lubarda	André Potocki
Judecător	Armen Harutyunyan	Ivana Jelić	Alena Poláčková	Carlo Ranzoni	Yonko Grozev
Judecător	Pere Pastor Vilanova	Egidijus Kūris	María Elósegui	Stéphanie Mourou-Vikström	Mārtiņš Mits
Judecător	Pauliine Koskelo	Arnfinn Bårdsen	Gilberto Felici	Georges Ravarani	Lәtif Hüseynov
Judecător	Tim Eicke	Darian Pavli	Erik Wennerström	Jolien Schukking	Lado Chanturia
Judecător	Jovan Ilievski	Saadet Yüksel	Lorraine Schembri Orland	Péter Paczolay	Anja Seibert-Fohr
Judecător	Raffaele Sabato	Peeter Roosma	Ana Maria Guerra Martins	Poziție vacantă	Poziție vacantă
Grefier de secție	Abel Campos	S. Naismith	Milan Blasko	Andrea Tamietti	C. Westerdiek
Grefier de secție adjunct	Renata Degener	Hasan Bakırcı	Olga Chernishova	Ilse Freiwirth	M. Blasko

Președinți

Președinții Curții Europene a Drepturilor Omului[5]
#	Nume	Începutul mandatului	Sfârșitul mandatului	Cetățenia
1	Baron Arnold Duncan McNair (1885-1975)	21 ianuarie 1959	3 mai 1965	Regatul Unit
2	René Cassin (1887-1976)	20 mai 1965	15 iunie 1968	Franța
3	Henri Rolin (1891-1973)	27 septembrie 1968	5 mai 1971	Belgia
4	Sir Humphrey Waldock (1904-1981)	5 mai 1971	21 ianuarie 1974	Regatul Unit
5	Giorgio Balladore Pallieri (1905-1980)	8 mai 1974	9 decembrie 1980	Italia
6	Gérard Wiarda (1906-1988)	30 ianuarie 1981	30 mai 1985	Țările de Jos
7	Rolv Ryssdal (1914-1998)	30 mai 1985	18 februarie 1998	Norvegia
8	Rudolf Bernhardt (*1925)	24 martie 1998	31 octombrie 1998	Germania
9	Luzius Wildhaber (*1937)	1 noiembrie 1998	18 ianuarie 2007	Elveția
10	Jean-Paul Costa (*1941)	19 ianuarie 2007	31 octombrie 2012	Franța
11	Dean Spielmann (*1962)	1 noiembrie 2012	31 octombrie 2015	Luxemburg
12	Guido Raimondi (*1953)	1 noiembrie 2015	4 mai 2019	Italia
13	Linos-Alexandre Sicilianos (*1960)	5 mai 2019		Grecia

Statele membre ale Curții Europene a Drepturilor Omului

Următoarele state sunt membre ale Curții Europene a Drepturilor Omului:

Albania  Andora  Armenia  Austria  Azerbaidjan  Belgia  Bosnia-Herzegovina  Bulgaria  Cipru  Croația  Danemarca  Estonia

Elveția  Finlanda  Franța  Georgia  Germania  Grecia  Irlanda  Islanda  Italia  Letonia  Liechtenstein  Lituania

Luxemburg  Macedonia  Malta  Moldova  Monaco  Muntenegru  Norvegia  Polonia  Portugalia  Regatul Unit  Republica Cehă  România

San Marino  Serbia  Slovacia  Slovenia  Spania  Suedia  Turcia  Țara Bascilor  Ucraina  Ungaria

Cine poate apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Categoria potențialilor reclamanți este imensă: pe lângă cele opt sute de milioane de locuitori ai Europei Mari și cetățenii din țări terțe care își au reședința sau tranzitează pe teritoriul acesteia, trebuie să avem în vedere milioane de asociații, de fundații, de partide politice, de întreprinderi etc. De asemenea persoanele care, în urma unor acte extrateritoriale ale statelor părți la Convenție, săvârșite în afara teritoriilor lor respective, intră sub jurisdicția lor și deci pot să apeleze la Curtea de la Strasbourg. La data de la 31 august 2010 erau încă nerezolvate peste 130.000 dintre cererile depuse. Majoritatea acestor cereri (peste 95%) sunt respinse, fără să fie examinate pe fond, pentru că nu au îndeplinit unul din criteriile de admisibilitate prevăzute de convenție.^[2]

Materiale video de popularizare

• Film de documentar^{[nefuncțională]} (în limba română, aproximativ 15 minute)
• Clipul Convenției (în engleză)
• 60 de ani de convenție^{[nefuncțională]} (în engleză)
• Canalul YouTube al CEDO (în variate limbi)

Legături externe

• Pagina web a C.E.D.O. pe site-ul oficial al Consiliului Europei
• International Child Abduction Database (Baza de date internațională cu privire la problematica răpirii de minori)
• Judecătorii Curții, decizii și studii de caz (baza de date)
• Regulile Curții (PDF)
• Jurisprudența CEDO cu privire la încredințarea minorilor și discriminarea între părinți Arhivat în 1 noiembrie 2011, la Wayback Machine. (wikimanuals)
• Hotărâri CEDO disponibile ca articole în Wikipedia
• INDEX DE CAZURI ale Curții europene a drepturilor omului invocate în motivarea deciziilor Curții Constituționale Arhivat în 15 aprilie 2011, la Wayback Machine. (pe situl web al CCR)
• Alte cauze CEDO (traduse în limba română) din baza de date ARPCC pot fi găsite aici^[nefuncțională]
• explicații ale articolelor Convenției asupra Drepturilor Omului pot fi găsite aici^{[nefuncțională]}
• referințe la hotărâri CEDO pot fi găsite aici^{[nefuncțională]}
• Povestea primilor români care au învins statul la CEDO, 4 iulie 2010, Adevărul

Depunerea unei petiții la CEDO

Depunerea unei petiții la CEDO se face în mai multe etape, prima etapă este de verificare a criteriilor de admisibilitate^[2]. Pentru a se pute adresa Curții trebuie ca:

• reclamantul să fi epuizat toate căile de atac ordinare oferite de către instanțele naționale
• să nu fi trecut mai mult de patru luni^[6] de la epuizarea ultimei căi de atac ordinare (de la data hotărârii irevocabile la nivel național)
• trebuie să fie capabil să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de convenție i-a fost încălcat și că acest drept i-a fost încălcat de către unul dintre statele semnatare ale convenției
• evenimentele supuse examinării trebuie să fi avut loc după data semnării convenției de către statul împotriva căruia se depune plângere

Căile extraordinare de atac nu sunt luate în seamă la verificarea plângerii.

Verificarea admisibilității unei petiții se face în complete de unul, trei, șapte sau șaptesprezece judecători.

Informații relevante pot fi găsite aici:

• Ghid practic - articol de popularizare pe 9am.ro
• Discuție pe avocat.net

Curtea pronunță hotărâri doar în cauze declarate admisibile. Ea deliberează cu privire la existența sau inexistența vreunei încălcări a drepturilor omului și poate acorda daune, după caz. Hotărârile curții sunt obligatorii pentru statele semnatare ale convenției în sensul că statul penalizat trebuie să plătească orice daune decise de instanță, să trateze aspectele semnalate de către reclamanți și să ia măsuri necesare pentru ca o situație similară să nu se repete. Măsurile disponibile statului includ adoptarea unei noi legi sau modificarea unei proceduri judiciare.

• Criteriile de admisibilitate
• Documentație pentru adresarea unei plângeri la CEDO
• Test Admisibilitate

Relația cu alte instituții

Consiliul de miniștri, organul executiv al Consiliului Europei este organismul însărcinat să supravegheze respectarea hotărârilor Curții și adoptarea remediilor necesare. Acesta este compus din Miniștrii afacerilor externe ale statelor membre ale Consiliului Europei sau din reprezentanții lor permanenți. Consiliul de miniștri se întâlnește în mod regulat pentru a verifica executarea hotărârilor Curții. Cauzele sunt înscrise în ordinea de zi până când membrii sunt convinși că o hotărâre a fost executată și că măsurile corespunzătoare decise au fost implementate pentru ca probleme similare să nu mai apară. Prezența reprezentanților tuturor statelor membre ale Consiliului asigură presiune politică asupra tuturor țărilor care își exercită obligațiile cu întârziere.

Efectele juridice

Hotărârile Curții au dus la un număr impresionant de schimbări în legislațiile naționale și, printre altele, au deschis drumul către: rejudecarea celor condamnați în urma unui proces inechitabil, restituirea imobilelor expropriate către proprietari sau plata unor indemnizații adecvate, acordarea unor permise de rezidență către persoanele amenințate cu deportarea sau eliminarea discriminărilor dintre cetățenii germani și cei străini în ceea ce privește alocațiile familiale.

Note

1. European Court of Human Rights, Council of Europe. „Curtea pe scurt” (PDF). Accesat în 7 mai 2020.
2. A se vedea ghidul practic cu privire la admisibilitate de la bibliografie
3. European Court of Human Rights, Council of Europe. „Composition of the Court”. Accesat în 7 mai 2020.
4. „Composition of the Court”. European Court of Human Rights. Accesat în 7 mai 2020.
5. European Court of Human Rights, Council of Europe. „Former Presidents of the Court”. Accesat în 7 mai 2020.
6. „Applicants Romanian”. www.echr.coe.int. Accesat în 14 mai 2022.

Bibliografie

• Criteriile de admisibilitate în limba engleză și în limba română

Legături externe

• situl web oficial al Curții (disponibil în limbile engleză și franceză)