From Wikipedia, the free encyclopedia
Conții de Celje sau Conții de Cilli (în slovenă Celjski grofje, în germană Grafen von Cilli; în maghiară Cillei grófok) au fost cea mai influentă dinastie nobiliară din Evul mediu târziu de pe teritoriul Sloveniei de astăzi. Vasali ai ducilor Stiriei din familia de Habsburg, la începutul secolului al XIV-lea ei au condus comitatul Celje fiind conți imperiali din 1341, ridicați la rangul de prinți imperiali ai Sfântul Imperiu Roman în 1436.
.svg)
Castelul Sanneck aflat pe valea râului Savinja din Stiria Inferioară a fost menționat în 1123/1130. Strămoșii stăpânilor castelului ar fi fost rude cu Sfânta Hemma de Gurk (d. 1045), care deținea mari domenii în zonă. Cetatea a fost construită sub domnia lui Carol cel Mare ca fortăreață de apărare împotriva avarilor.
Un anume Leopold de Sanneck apare în 1278 ca susținător al regelui romano-german Rudolf I în Bătălia de pe Marchfeld. La începutul secolului al XIV-lea stăpânii din Sanneck s-au aliat cu Habsburgii în conflictul împotriva ducelui Henric al VI-lea al Carintiei privind Regatul Boemiei și au devenit vasali acestora în 1308.[1] Frederic de Sanneck, fratele lui Leopold, a moștenit prin căsătorie, marile posesiuni ale răposaților conți de Haimburg în 1322. Domeniile Celje în sine au devenit proprietate a dinastiei în 1333,[1] după ani de conflicte cu contele Ulrich al V-lea de Pfannberg și cu alte câteva dinastii nobiliare rivale. Frederic s-a impus în cele din urmă cu sprijinul lui Otto cel Vesel, ducele Stiriei. În 1332 el a devenit guvernator al Carniolei și al Mărcii Vindica, primind titlul de conte de Cylie sau de Cilli (derivat de la Castelul Celje) în 1341 de la împăratul Ludovic al IV-lea la München.
Prin căsătoriile fiicelor lor, conții de Celje au ajuns să dețină într-o scurtă perioadă de timp peste 20 de castele pe tot teritoriul Sloveniei de astăzi și nu numai. Odată cu dobândirea de mari proprietăți în ducatele învecinate Stiria și Carintia, în Marca de Carniola, precum și în teritoriile Regatului Ungariei (inclusiv Regatul Croației și Slavonia), influența conților de Celje a crescut, familia devenind una dintre cele mai puternice familii din regiune. Contele Ulrich I de Celje, un conducător de soldați mercenari, s-a alăturat regelui Ludovic I al Ungariei în campania sa din 1354 în Dalmația și, la scurt timp după aceea, l-a însoțit pe regele Carol al IV-lea la încoronarea sa la Roma. Fiul său, Wilhelm, s-a căsătorit cu Anna de Polonia, fiica regelui Cazimir al III-lea cel Mare al Poloniei. Conții de Celje erau înrudiți prin căsătorie cu conducătorii Bosniei, cu regii polonezi și cu cei maghiari.[2] Prin Barbara de Celje, familia se înrudea cu regii Boemiei.
Ascensiunea lor rapidă a continuat după Bătălia de la Nicopole din 1396 împotriva Imperiului Otoman, în care contele Herman al II-lea de Celje a salvat viața regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, fiul împăratului Carol al IV-lea. Drept recompensă regele a dăruit familiei (1397–1399) orașul Varaždin, comitatul Zagorje și multe alte domenii în Croația.[3] În 1401 conții de Celje se numărau printre susținătorii lui Sigismund de Luxemburg împotriva magnaților maghiari. În 1405 alianța lor cu Casa de Luxemburg a devenit mai strânsă prin căsătoria fiicei lui Herman al II-lea, Barbara de Celje, cu regele Sigismund.[3] În 1418 contele Herman al II-lea a moștenit domeniile din Carintia și Carniola ale conților de Ortenburg care muriseră fără a avea moștenitori.
În 1410 Sigismund a fost ales rege romano-german, fiind încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1433. În 1436 conții de Celje au fost ridicați la rangul de prinți imperiali, dar aceștia și-au păstrat titlul de Graf (în slovenă grof). Habsburgii, ai căror rivali deveniseră, le-au declarat război. Acest război a durat până în 1443 când a fost semnat un acord de moștenire reciprocă.[4]
.jpg)
Contele Ulrich al II-lea a fost cel mai puternic membru al familiei Celje. În 1432 el s-a căsătorit cu Caterina, fiica despotului sârb Gheorge Brancovici. Ulrich a exercitat o puternică influență la multe curți regale datorită relațiilor stabilite de familia sa în trecut. La moartea regelui Albert al II-lea de Habsburg în 1439, Ulrich a încercat să obțină regența Ungariei, Boemiei și Austriei prin preluarea tutelei lui Ladislau Postumul, fiul minor al regelui. Ambițiile sale i-au creat mulți adversari, cum ar fi familia Huniade (în maghiară Hunyadi). După o revendicare nereușită a coroanei Bosniei, familia Celje a obținut unele teritorii în Croația și Slavonia. În 1452 Ulrich a reușit în cele din urmă să-l forțeze pe împăratul Frederic al III-lea să-l predea pe Ladislau Postumul în grija sa. Astfel Ulrich al II-lea a devenit de facto regent al Ungariei.
În 1456, după moartea rivalului său Ioan de Hunedoara, Ulrich al II-lea i-a succedat în funcția de căpitan general al Ungariei. Aceasta a generat un complot al familiei Huniade împotriva lui Ulrich. Pe 8 noiembrie la Belgrad acesta a fost asasinat de oamenii lui Ladislau, fiul lui Ioan de Hunedoara.
Odată cu moartea lui Ulrich al II-lea, linia masculină a conților de Celje s-a stins, și după un război de succesiune toate domeniile și posesiunile lor au fost preluate de Habsburgi pe baza acordului de moștenire încheiat anterior de cele două familii.
O parte din stema familiei - cele trei stele aurite pe fundal albastru pe care, ca stăpâni ai cetății Sanneck, le moșteniseră de la foștii conții de Heunburg ai Carintiei în 1322 - a fost încorporată în Stema Iugoslaviei în anii 1920 și în cea a Sloveniei în 1991, fiind astăzi stema orașului Celje.
1. Frederic I (n.c. 1300 – d. 1359/1360), căsătorit cu Diemut de Walsee (d. 1353/1357)
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
