Conți de Celje

Conții de Celje sau Conții de Cilli (în slovenă Celjski grofje, în germană Grafen von Cilli; în maghiară Cillei grófok) au fost cea mai influentă dinastie nobiliară din Evul mediu târziu de pe teritoriul Sloveniei de astăzi. Vasali ai ducilor Stiriei din familia de Habsburg, la începutul secolului al XIV-lea ei au condus comitatul Celje fiind conți imperiali din 1341, ridicați la rangul de prinți imperiali ai Sfântul Imperiu Roman în 1436.

Stema contelui Ulrich al II-lea de Celje

Evoluție istorică

Castelul Sanneck

Castelul Celje

Castelul Sanneck aflat pe valea râului Savinja din Stiria Inferioară a fost menționat în 1123/1130. Strămoșii stăpânilor castelului ar fi fost rude cu Sfânta Hemma de Gurk (d. 1045), care deținea mari domenii în zonă. Cetatea a fost construită sub domnia lui Carol cel Mare ca fortăreață de apărare împotriva avarilor.

Conți

Un anume Leopold de Sanneck apare în 1278 ca susținător al regelui romano-german Rudolf I în Bătălia de pe Marchfeld. La începutul secolului al XIV-lea stăpânii din Sanneck s-au aliat cu Habsburgii în conflictul împotriva ducelui Henric al VI-lea al Carintiei privind Regatul Boemiei și au devenit vasali acestora în 1308.^[1] Frederic de Sanneck, fratele lui Leopold, a moștenit prin căsătorie, marile posesiuni ale răposaților conți de Haimburg în 1322. Domeniile Celje în sine au devenit proprietate a dinastiei în 1333,^[1] după ani de conflicte cu contele Ulrich al V-lea de Pfannberg și cu alte câteva dinastii nobiliare rivale. Frederic s-a impus în cele din urmă cu sprijinul lui Otto cel Vesel, ducele Stiriei. În 1332 el a devenit guvernator al Carniolei și al Mărcii Vindica, primind titlul de conte de Cylie sau de Cilli (derivat de la Castelul Celje) în 1341 de la împăratul Ludovic al IV-lea la München.

Comitatul Celje și teritoriile aparținătoare lui (c. 1418)

Prin căsătoriile fiicelor lor, conții de Celje au ajuns să dețină într-o scurtă perioadă de timp peste 20 de castele pe tot teritoriul Sloveniei de astăzi și nu numai. Odată cu dobândirea de mari proprietăți în ducatele învecinate Stiria și Carintia, în Marca de Carniola, precum și în teritoriile Regatului Ungariei (inclusiv Regatul Croației și Slavonia), influența conților de Celje a crescut, familia devenind una dintre cele mai puternice familii din regiune. Contele Ulrich I de Celje, un conducător de soldați mercenari, s-a alăturat regelui Ludovic I al Ungariei în campania sa din 1354 în Dalmația și, la scurt timp după aceea, l-a însoțit pe regele Carol al IV-lea la încoronarea sa la Roma. Fiul său, Wilhelm, s-a căsătorit cu Anna de Polonia, fiica regelui Cazimir al III-lea cel Mare al Poloniei. Conții de Celje erau înrudiți prin căsătorie cu conducătorii Bosniei, cu regii polonezi și cu cei maghiari.^[2] Prin Barbara de Celje, familia se înrudea cu regii Boemiei.

Prinți imperiali

Ascensiunea lor rapidă a continuat după Bătălia de la Nicopole din 1396 împotriva Imperiului Otoman, în care contele Herman al II-lea de Celje a salvat viața regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, fiul împăratului Carol al IV-lea. Drept recompensă regele a dăruit familiei (1397–1399) orașul Varaždin, comitatul Zagorje și multe alte domenii în Croația.^[3] În 1401 conții de Celje se numărau printre susținătorii lui Sigismund de Luxemburg împotriva magnaților maghiari. În 1405 alianța lor cu Casa de Luxemburg a devenit mai strânsă prin căsătoria fiicei lui Herman al II-lea, Barbara de Celje, cu regele Sigismund.^[3] În 1418 contele Herman al II-lea a moștenit domeniile din Carintia și Carniola ale conților de Ortenburg care muriseră fără a avea moștenitori.

În 1410 Sigismund a fost ales rege romano-german, fiind încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1433. În 1436 conții de Celje au fost ridicați la rangul de prinți imperiali, dar aceștia și-au păstrat titlul de Graf (în slovenă grof). Habsburgii, ai căror rivali deveniseră, le-au declarat război. Acest război a durat până în 1443 când a fost semnat un acord de moștenire reciprocă.^[4]

Conții de Celje în structura Sfântului Imperiu Roman (rândul de jos, al doilea dreapta - Cronica de la Nürnberg, Hartmann Schedel, 1493)

Contele Ulrich al II-lea a fost cel mai puternic membru al familiei Celje. În 1432 el s-a căsătorit cu Caterina, fiica despotului sârb Gheorge Brancovici. Ulrich a exercitat o puternică influență la multe curți regale datorită relațiilor stabilite de familia sa în trecut. La moartea regelui Albert al II-lea de Habsburg în 1439, Ulrich a încercat să obțină regența Ungariei, Boemiei și Austriei prin preluarea tutelei lui Ladislau Postumul, fiul minor al regelui. Ambițiile sale i-au creat mulți adversari, cum ar fi familia Huniade (în maghiară Hunyadi). După o revendicare nereușită a coroanei Bosniei, familia Celje a obținut unele teritorii în Croația și Slavonia. În 1452 Ulrich a reușit în cele din urmă să-l forțeze pe împăratul Frederic al III-lea să-l predea pe Ladislau Postumul în grija sa. Astfel Ulrich al II-lea a devenit de facto regent al Ungariei.

Declinul

În 1456, după moartea rivalului său Ioan de Hunedoara, Ulrich al II-lea i-a succedat în funcția de căpitan general al Ungariei. Aceasta a generat un complot al familiei Huniade împotriva lui Ulrich. Pe 8 noiembrie la Belgrad acesta a fost asasinat de oamenii lui Ladislau, fiul lui Ioan de Hunedoara.

Odată cu moartea lui Ulrich al II-lea, linia masculină a conților de Celje s-a stins, și după un război de succesiune toate domeniile și posesiunile lor au fost preluate de Habsburgi pe baza acordului de moștenire încheiat anterior de cele două familii.

Moștenirea

O parte din stema familiei - cele trei stele aurite pe fundal albastru pe care, ca stăpâni ai cetății Sanneck, le moșteniseră de la foștii conții de Heunburg ai Carintiei în 1322 - a fost încorporată în Stema Iugoslaviei în anii 1920 și în cea a Sloveniei în 1991, fiind astăzi stema orașului Celje.

1. Frederic I (n.c. 1300 – d. 1359/1360), căsătorit cu Diemut de Walsee (d. 1353/1357)

1. Ulrich I (n.c. 1331 – d. 1368), conte de Celje și căpitan al Carniolei, căsătorit cu Adelaida de Ortenburg (d. 1391)
   1. Wilhelm (n. 1361/1362 – d. 1392), căsătorit în 1380 cu Anna de Polonia (n. 1366 – d. 1425), fiica regelui Cazimir al III-lea al Poloniei
      1. Anna (n. 1380 – d. 1416), căsătorită cu 1401 regele Vladislav al II-lea Jagiello (n.c. 1351 – d. 1434)
2. Herman I (n. 1332/1334 – d. 1385), căsătorit cu Caterina Kotromanić/Tvartko (n.c. 1336 – d.c. 1396), fiica regelui Ștefan al II-lea al Bosniei
   1. Hans (n.c.1363 – d .1372), căsătorit cu Margareta de Pfannberg
   2. Herman al II-lea (n.c. 1365 – d. 1435), ban al Croației și Dalmației, căsătorit cu contesa Anna (d. înainte de 1396), fiica lui Henric al VI-lea de Schaunberg
      1. Frederic al II-lea (d. 1454), conte de Celje și Ortenburg, din 1436 prinț imperial și ban al Slavoniei, căsătorit în 1401 cu Elisabeta de Modrusch-Veglia din familia Frangepan (d. 1422) și apoi cu Veronica de Teschnitz (d. 1425)
         1. Ulrich al II-lea (n. 1406 – d. 9 noiembrie 1456), conte de Celje și Ortenburg, din 1436 prinț imperial și ban al Slavoniei, căsătorit cu Caterina Brankovici de Serbia (d. 1490/1492)
            1. Herman al IV-lea (d. 1452)
            2. Georg (d. 1443)
            3. Elisabeta (n. 1441 – d. 1455), căsătorită cu Ladislau Huniade
         2. Frederic al III-lea (d. în copilarie)
         3. Ioan (d. 1447)
      2. Elisabeta (d. 1424/1426), căsătorită cu contele Henric al VI-lea de Gorizia și apoi cu Erlinger de Schwarzenberg
      3. Anna (d. după 23 iunie 1438), căsătorită cu 1405 Miklos Garai (n.c. 1367 – d. 1433), conte palatin al Ungariei
      4. Herman al III-lea (d. 1426), căsătorit cu Elisabeta de Abensberg (d. înainte de 1423) și apoi cu Beatrix de Bavaria (1403–1447), fiica lui Ernst al Bavariei
         1. (I.) Margareta (d. 1480), căsătorită cu Herman de Montfort-Pfannberg (d. 1434/1435) și apoi în 1444 cu Vladislav de Teschen-Glogau (d. 1420 – d. 1460)
      5. Ludovic (d. 1414/1420)
      6. Barbara (d. 1451), căsătorită cu împăratul Sigismund de Luxembrug (n. 1368 – d. 1437)
      7. Herman (n. 1383 – d. 1421), copil ilegitim, episcop de Freising
3. Caterina, căsătorită cu contele Albert al IV-lea de Gorizia și apoi cu Hans Truchsess de Waldburg
4. Anna (d. după 1354), căsătorită cu contele Otto al IV-lea de Ortenburg și regină a Ungariei.

Note

1. Enciclopedia Sloveniei (Enciklopedija Slovenije) vol. II, 1988, p. 13.
2. Enciclopedia Sloveniei, vol. II, 1988, p. 14.
3. Enciclopedia Sloveniei, vol. II, 1988, p. 13.
4. Enciclopedia Sloveniei, vol. II, 1988, p. 14.

Bibliografie

• Heinz Dopsch: Die Herkunft der Freien von Sannegg und Grafen von Cilli, în: Südostdeutsches Archiv 14, 1971, ISSN 0081-9085, pp. 258–261.
• Heinz Dopsch: Cilli, în: Biographisches Lexikon zur Geschichte Südosteuropas, vol. 1, Editura R. Oldenburg, München 1974, ISBN 9783486479614, pp. 314–316.
• Rolanda Fugger Germadnik (ed.): Die Grafen von Cilli. Regionalmuseum, Celje 2001, ISBN 961-6411-00-4, (catalog al expoziției, Muzeul Regional Celje, 12 aprilie – 30 noiembrie 1999).
• Bogo Grafenauer: Zgodovina slovenskega naroda (Die Geschichte des slowenischen Volkes), vol. 2: Doba zrele fevdalne družbe od uveljavljenja reda do začetka kmečkih uporov, Editura Kmečka knjiga, Ljubljana 1955, pp. 208–214.
• Johann Matthäus Klimesch: Die Besitzungen der Grafen von Cilli in Krain, manuscris Viena 1918.
• Milko Kos: Grofje Celjski (Die Grafen von Cilli). In: Srednjeveška kulturna, družbena in politična zgodovina Slovencev. Izbrane razprave, Editura Slovenska matica, Ljubljana 1985, pp. 258–270, (Die Geschichte der Kultur, der Gesellschaft und der Politik der Slowenen im Mittelalter. Ausgewählte Abhandlungen).
• Franz Xavier Krones Ritter von Marchland: Die Freien von Saneck und ihre Chronik als Grafen von Cilli. Leuschner & Lubensky, Graz 1883.
• Franz von Krones: Cilli. In: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB), vol. 4, Editura Duncker & Humblot, Leipzig 1876, pp. 257–266.
• Ignac Orožen: Celska Kronika - Cillier Chronik. Nachdruck der Ausgabe V Celi Natisnil Julius Jeretin 1854 (In Cilli gedruckt von J.J.), Ljubljana 1997, ISBN 961-91139-0-X.
• Hans Pirchegger: Die Grafen von Cilli, ihre Grafschaft und ihre untersteirischen Herrschaften. In: Ostdeutsche Wissenschaft 2, 1955, ISSN 0078-6853, pp. 158–200.
• Rudolf Reichel: Abriß der steirischen Landesgeschichte für die Schüler höherer Lehranstalten und für die Freunde der Geschichte, Editura Leuschner & Lubensky, Graz 1884.
• Carl Schmutz: Historisch-Topographisches Lexicon der Steyermark, partea 1: A - G. Kienreich, Graz 1822.
• Majda Smole: Graščine na nekdanjem Kranjskem (Herrschaften und Gülte im einstigen Krain), Državna založba Slovenije, Ljubljana 1982.
• Peter Štih: Die Grafen von Cilli, die Frage ihrer landesfürstlichen Hoheit und des Landes Cilli, în: Mitteilungen des Instituts für Österreichische Geschichtsforschung 110, 2002, ISSN 0073-8484, pp. 67–98.
• Aleš Stopar: Stari Grad Celje, Muzeul Regional Celje 2006, ISBN 978-961-6411-09-7.
• Franz Theuer: Der Raub der Stephanskrone: der Kampf der Luxemburger, Habsburger, Jagiellonen, Cillier und Hunyaden um die Vorherrschaft im pannonischen Raum, Editura Roetzer, Eisenstadt 1994, ISBN 3-85374-242-4.
• Ignacij Voje: Slovenci pod pritiskom turškega nasilja (Die Slowenen unter dem Druck der türkischen Gewalt), Fac. Filozofie, Ljubljana 1996, ISBN 86-7207-083-6.
• Hans Wagner: Cilli, Grafen von, în: Neue Deutsche Biographie (NDB), vol. 3, Editura Duncker & Humblot, Berlin 1957, ISBN 3-428-00184-2, pp. 254-255. (Digitalisat).
• Katja Zvanut: Pečati Grovof Celjskih / Seals of The Counts of Celje, Muzeul Național al Sloveniei, Ljubljana 2001, ISBN 961-6169-16-5.