From Wikipedia, the free encyclopedia
Codul penal este o lege în care sunt cuprinse condițiile de tragere la răspundere penală, pedepsele precum și o mare parte a infracțiunilor incriminate în legislația din România.
Actualul Cod Penal a fost adoptat în 2009 (Legea 286/2009) și a intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Acesta conține 446 de articole fiind divizat în două părți: Partea Generală articolele (1-187) și Partea Specială articolele (188-446).
Codul penal al României a fost emis pentru prima dată în anul 1865 în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, acesta evoluând în timp.
Codul penal de la 1865 (denumit și „Codul Cuza”)[1] realizează unificarea legislativă penală și marchează începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a Moldovei cu Țara Românească. Pentru elaborarea acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul penal francez (1810) și Codul penal prusian (1851).
Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, egalitatea în fața legii penale, umanizarea pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață. Infracțiunile erau clasificate în trei categorii: crime, delicte și contravenții.
Codul penal de la 1936 (denumit și „Codul penal Carol al II-lea”) avea un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, intrând în vigoare la data de 18.03.1936.[2] Astfel, se introduc pentru prima dată alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative (pentru minori), pedepsele complementare și alte accesorii. Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, pedepsei atribuindu-se rolul educativ și introducându-se instituția individualizării pedepsei.
Documentul era structurat în trei părți: dispoziții generale, dispoziții privitoare la crime și delicte și dispoziții privind contravențiile. Asemeni codului penal anterior, pedepsele erau de trei feluri: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții. Fiind considerată una dintre cele mai evoluate legi ale acelor timpuri, rămâne în vigoare până în 1969.
Acest cod a fost modificat pe 2 februarie 1948[3] de către comuniștii ajunși la putere imediat după abdicarea forțată a Regelui Mihai.
Codul penal din 1969 a fost elaborat de Vintilă Dongoroz profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității din București
Cu toate că a fost elaborat sub influența ideologiei marxiste,[4] Codul penal de la 1969 a consacrat principiul legalității incriminării și a sancțiunilor de drept penal, precum și principiul individualizării pedepselor, rămânând în vigoare până la data de 1 februarie 2014.[5]
Acest cod a fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale, mai ales după revoluția din anul 1989. Până la 8 decembrie 2008 au intrat în vigoare următoarele modificări:
|
|
|
Deși ar fi trebuit să intre în vigoare în iulie 2010, acest moment a fost amânat de către autorități. Modul în care Codul penal și Codul civil au fost aprobate de autorități a fost contestat de către o serie de organizații neguvernamentale din România care au pornit o inițiativă numită Opriți Codurile!. În 13 aprilie 2009, coaliția a depus la Curtea de Apel București o acțiune împotriva Guvernului României și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, acuzând cele două instituții publice de încălcarea unui întreg set de acte normative aflate în vigoare,[6] parte dintre acestea fiind enunțate și explicate ulterior în cadrul analizei preliminare.[7]
În final, noul cod penal, cuprins în Legea nr. 286/2009, a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, odată cu Legea de aplicare nr. 187/2012 și cu o serie de modificări aduse la versiunea inițială publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 510 din 24 iulie 2009.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.