CSU UV Timișoara (handbal feminin)
echipă de handbal feminin From Wikipedia, the free encyclopedia
CSU Universitatea de Vest Timișoara (Clubul Sportiv Universitar Universitatea de Vest Timișoara, prescurtat CSU UVT) este o echipă de handbal feminin din Timișoara, România, care evoluează în Divizia A. Echipa, care s-a numit inițial Știința Timișoara, respectiv Universitatea Timișoara[1], își desfășoară meciurile de pe teren propriu în sala Sala Sporturilor „Constantin Jude”, situată pe Aleea FC Ripensia nr.7.[2][3]
CSU Universitatea de Vest Timișoara | |
Informații generale | |
---|---|
Nume complet | Clubul Sportiv Universitar Universitatea de Vest Timișoara |
Poreclă | CSU UVT |
Nume precedent(e) | Știința Timișoara Universitatea Timișoara |
Data fondării | 1949 |
Culori | |
Sală | Sala „Constantin Jude” |
Campionat | Divizia A |
Antrenor | ![]() |
Prezență online | Site oficial |
Palmares | |
Național | Campionatul Național (10) Cupa României (1) |
Sezon actual | |
![]() Divizia A de handbal feminin 2021-2022 | |
Modifică date / text ![]() |
Istoric
Universitatea Timișoara a fost înființată în 1949, iar în 1953 a câștigat campionatul național, care se desfășura la acea vreme pe terenuri de sport, cu echipe alcătuite din 11 jucătoare.[1][4] Primul titlu național la handbal în 7 jucătoare a venit în 1964, când echipa era antrenată de Victor Chița.[1][5] A urmat un nou titlu național, în 1966[1], dar perioada cea mai fastă a echipei a fost între 1967 și 1982, când a fost condusă de profesorul Constantin Lache și a câștigat de 8 ori Campionatul Republican.[6][7] Recordul de titluri naționale câștigate de Universitatea Timișoara nu a fost depășit decât circa 20 de ani mai târziu, de către CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.[8][9]
În 1973, echipa timișoreană a jucat finala Cupei Campionilor Europeni, fiind întrecută de Spartak Kiev cu scorul de 17–8.[5][6] În 1978, Universitatea a câștigat Cupa României.[7]
Constantin Lache a rămas la conducerea Universității Timișoara până în anul 1982, când Facultatea de Educație Fizică și Sport, sub egida căreia evolua echipa, a fost desființată.[10] Antrenorul și o parte din handbaliste s-au transferat la o altă echipă locală, AEM Timișoara, cu care s-au clasat pe locul al 3-lea în ediția 1982–1983 a Cupei României.[8] AEM a continuat să evolueze în anii următori în subsolul clasamentului campionatului național sau în Divizia B.[11] În 1990, Facultatea de Educație Fizică din oraș a fost reînființată, iar echipa timișoreană, redenumită Universitatea AEM, a mai evoluat câteva sezoane în primul eșalon, avându-l ca antrenor pe Sorinel Voicu, ajutat de Constantin Lache.[11][12] La începutul sezonului 1997–1998, Universitatea AEM și nou-promovata ILSA Timișoara au fuzionat sub denumirea ILSA Universitatea Timișoara.[11][12]
În 1999, echipa ILSA Universitatea Timișoara a retrogradat în liga secundă.[9] În 2001, titulatura ILSA a dispărut din denumirea echipei, odată cu desființarea fabricii ILSA.[12] Echipa a continuat să evolueze în Divizia A sub titulatura CS Universitatea Timișoara, cu excepția unor scurte episoade când a promovat în Liga Națională, în sezoanele 2004–2005 și 2006–2007.[9][11]
Palmares
Competiții interne
Competiții europene
- Cupa Campionilor Europeni:[5]
- Finalistă: 1973
- Locul III: 1967
Handbaliste notabile
Christine Petrovici
Doina Cojocaru
Elisabeta Ionescu
Edeltraut Franz-Sauer
Gerlinde Reip-Oprea
Nadire Ibadula-Luțaș
Irene Günther
Hilda Hrivnak
Terezia Popa
Lidia Stan
Niculina Iordache-Sasu
Zoranca Ștefanovici
Foști antrenori
Perioadă | Antrenor principal | Disciplină |
---|---|---|
1952–1953 | ![]() | handbal în 11 |
1953–1954 | ![]() | handbal în 11 |
1959–1960 | ![]() | handbal în 11 |
1959–1961 | ![]() | handbal în 7 |
1962–1967 | ![]() | handbal în 7 |
1967–1982 | ![]() | handbal în 7 |
Vezi și
Referințe
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.