Bufniță

Bufnița este o denumire comună pentru păsările răpitoare de noapte din ordinul strigiforme (Strigiformes), care cuprinde buhele, cucuvelele, huhurezii, strigile și alte păsări răpitoare de noapte. Au un zbor silențios și un colorit protector, de obicei brun, ceea ce le ajută la prinderea insectelor, a păsărilor și a mamiferelor mici. În repaus corpul lor are o poziție verticală. Bufnițele au ochi globuloși așezați frontal, cioc puternic, încovoiat, văz și auz foarte bine dezvoltate. Degetele sunt scurte, prevăzute cu gheare lungi, ascuțite și încovoiate. Au o lungime de 13-70 cm, în funcție de specie. Penele formează discuri faciale sau smocuri în jurul urechilor, fapt care le ajută să localizeze prada cu mare precizie prin reflectarea sunetului spre urechi. Ochii nu sunt mobili, ci fixați în orbite, în schimb își pot roti capul cu 180° (unele specii chiar cu 270°). Se hrănesc cu rozătoare sau insecte, pe care le vânează noaptea sau în crepuscul și pe care le înghit de obicei întregi. Cele mai mari atacă păsări și iepuri. Resturile de la hrană sunt eliminate sub formă de cocoloașe, ingluviile. Cuibăresc în scorburi, cuiburi vechi ale altor păsări, vizuini, găuri în maluri, fisuri în stânci, iar unele în mediul antropic, în preajma hambarelor, silozurilor, în cimitire etc. Ponta constă din 2-10 ouă albe și rotunde. Puii sunt nidicoli, acoperiți de regulă la ieșirea din ou cu un puf des. Sunt păsări folositoare, deoarece consumă rozătoare și insecte dăunătoare. Bufnițele sunt răspândite pe întreaga suprafață a pământului, mai puțin în Antarctica. În România au fost semnalate 12 specii de bufnițe, iar în Republica Moldova 8 specii. În dicționarele generale ale limbii române termenul de „bufniță” se referă numai la o singură specie - buhă (Bubo bubo), însă în literatura ornitologică românească termenul de „bufniță” este sinonim cu strigidă, adică este o denumire comună pentru toate speciile din ordinul strigiforme (Strigiformes)^[1][2].

Bufniță
Ciuf de pădure
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Încrengătură:	Chordata
Clasă:	Aves
Ordin:	Strigiformes Wagler, 1830
Familii
Strigidae Tytonidae Ogygoptyngidae (fosilă) Palaeoglaucidae (fosilă) Protostrigidae (fosilă) Sophiornithidae (fosilă)
Modifică text

Caractere generale

Capul ciufului de pădure(Asio otus)

Bufnița are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Bufnița este cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, ajungând la înălțimea cuprinsă între 15 și 61 cm. Este o pasăre impresionantă, care a dat naștere la numeroase povestiri și legende. Corpul bufniței este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarcă 2 ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupă jumătate din mărimea capului. Bufnița este singura pasăre care are ochii situați pe partea anterioara a capului. Spre deosebire de ai oamenilor, aceștia sunt ficși. Din această cauză are un gât scurt, dar foarte flexibil, pe care îl poate întoarce în aproape toate părțile.

Hrana

Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanțe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătrați. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca și populațiile de vulpi și pisici sălbatice și populația de bufnițe depinde direct de populațiile de rozătoare (șoareci, șobolani, iepuri, bizami etc). La nevoie se hrănește și cu insecte. Se hrănește cu șoareci, crabi, broaște, lilieci mici, insecte, șerpi, șopârle sau chiar iepuri. Nu are mulți dușmani, pentru că iese noaptea și este bine camuflată de culorile penelor.

Importanța

Deși această pasăre și-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vânând într-un an aproximativ 10 000 de șoareci care, înmulțindu-se, ar consuma cantități uriașe de hrană și ar duce la răspândirea multor boli.

Reproducerea

Trăiește singură în cuiburi construite în crengile sau scorburile copacilor și pe pământ, în regiuni stâncoase.

Răspândirea

Datorită capacității de adaptare atât la clima caldă cât și la cea rece, bufnița poate fi întâlnită pe întreg globul pământesc, excepție făcând Antarctica.Bufnița este răspândită în Eurasia și nordul Africii, buha se găsește la noi mai ales în Lunca Dunării și zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare.

Cultura populară

Superstițiile occidentale au atribuit bufniței și celorlalți reprezentanți ai ordinului Strigiformes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populațiile de coloniști apuseni și la români, unele din aceste superstiții au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniței rolul de mesager sau vestitor al pădurii. Deși culorile variază în funcție de specie, culoarea cea mai des întâlnită este maro închis și deschis, în partea anterioară fiind vizibile dungi în nuanțe de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada și picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăța bine pe crengile copacilor și pentru a vâna.

În cultura populară, în Africa, America, Orientul Mijlociu și Europa, inclusiv în spațiul cultural românesc există unele superstiții despre bufnițe, cum ar fi:^[3][4]

• se spune că aduce ghinion să vezi o bufniță la lumina zilei;
• dacă visezi o bufniță, se pare că te așteaptă o situație foarte grea din care vei ieși cu mari sacrificii;
• cântecul bufniței prevestește nenorocirile, prin vaierul său lugubru;
• când cântă bufnița pe casă, va muri cineva din familie.

Romanii, dădeau o semnificație funerară prezenței acestor păsări de noapte, probabil lor datorându-li-se superstițiile fobice față de bufnițe, păstrate până în prezent.^[3]

Pe de altă parte, în hinduism, bufnița este asociată zeiței Lakshmi, divinitate a prosperității, norocului, fertilității și generozității, iar grecii antici asociau cucuveaua cu înțelepciunea, considerând-o pasărea Atenei (zeița înțelepciunii, în panteonul grec). Urmele acestei concepții mai supraviețuiesc în bufnița-personaj înțelept, care dă lămuriri și sfaturi bune, o imagine ce apare mai ales în poveștile și desenele animate pentru copii.

Lista speciilor de bufnițe din România

Denumirea științifică latină	Denumirea română	Subspecii	Categorie fenologică	Populația estimată din România[5]	Statutul IUCN	Imaginea
Ordinul: Strigiformes
Familia: Strigidae
Aegolius funereus (Linnaeus, 1758)[6][7]	Minuniță, Cucuvaie încălțată	Aegolius funereus funereus (Linnaeus, 1758)	Sedentară	600 -1.000 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[8]
Asio flammeus (Pontoppidan, 1763)[9][10]	Ciuf de câmp, Ciuf de baltă	Asio flammeus flammeus (Pontoppidan, 1763)	Sedentară și în pasaj	20-40 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[11]
Asio otus (Linnaeus, 1758) [12][13]	Ciuf de pădure	Asio otus otus (Linnaeus, 1758)	Sedentară	8.000-30.000 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[14]
Athene noctua (Scopoli, 1769)[15][16]	Cucuvea, Cucuvaie, Cucuvaie balcanică	Athene noctua noctua (Scopoli, 1769) Athene noctua indigena C. L. Brehm, 1855	Sedentară	15.000 - 40.000 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[17]
Bubo bubo (Linnaeus, 1758)[18][19]	Buhă, Buhă mare, Bufnă, Buhnă, Bufniță, Bufniță mare	Bubo bubo bubo (Linnaeus, 1758) Bubo bubo interpositus Rothschild & E. J. O. Hartert, 1910[20]	Sedentară	200-700 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[21]
Bubo scandiacus (Linnaeus, 1758) (sin. Strix scandiaca, Nyctea scandiaca)[22]	Bufniță de zăpadă, Bufniță polară		Apariție accidentală	Specie cu prezența incertă, semnalată numai înainte de 1949[23][24]	Neamenințată cu dispariția[25]
Glaucidium passerinum (Linnaeus, 1758)[26][27]	Ciuvică, Cucuvea pitică	Glaucidium passerinum passerinum (Linnaeus, 1758)	Sedentară	2.000-3.800 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[28]
Otus scops (Linnaeus, 1758)[29][30]	Ciuș, Ciuf pitic	Otus scops scops (Linnaeus, 1758)	Migratoare. Oaspete de vară	8.000-20.000 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[31]
Strix aluco Linnaeus, 1758[32][33]	Huhurez mic, Huhurez de pădure	Strix aluco aluco Linnaeus, 1758	Sedentară	20.000-60.000 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[34]
Strix uralensis Pallas, 1771[35][36]	Huhurez mare	Strix uralensis uralensis Pallas, 1771 Strix uralensis macroura Wolf, 1810[37]	Preponderent sedentară	6.000-12.000 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[38]
Surnia ulula (Linnaeus, 1758)[39][40]	Ciuhurez, Ciuhurez porumbac, Ciuhurez undulat	Surnia ulula ulula (Linnaeus, 1758)	Accidentală în pasaj, oaspete de iarnă	Se cunoaște o singură captură de iarnă[41]	Neamenințată cu dispariția[42]
Familia: Tytonidae
Tyto alba (Scopoli, 1769)[43][44]	Strigă	Tyto alba guttata (C. L. Brehm, 1831)	Sedentară	500-1.500 de perechi cuibăritoare	Neamenințată cu dispariția[45]

Vezi și

• Huhurez
• Cucuvea
• Bufniță polară

Note

1. Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 3, B-C. Editura Litera, București 2010
2. Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Ed. Albatros. București, 1983
3. Bufnițe, cucuvele & Co. - o reputație nemeritată, 23 august 2011, Mihaela Stănescu, Descoperă
4. Bufnița, pasãrea binelui și rãului Arhivat în 5 mai 2013, la Wayback Machine., 21 Iun 2012, Irina-Maria Manea, Historia
5. Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Ministerul mediului, apelor și pădurilor – direcția Biodiversitate, 2015
6. „Minuniță Aegolius funereus. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 12 septembrie 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
7. Boreal Owl (Aegolius funereus). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
8. Aegolius funereus. The IUCN Red List of Threatened Species
9. „Ciuf de câmp Asio flammeus. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 17 august 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
10. Short-eared Owl (Asio flammeus). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
11. Asio flammeus. The IUCN Red List of Threatened Species
12. „Ciuf de pădure Asio otus. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 17 august 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
13. Northern Long-eared Owl (Asio otus). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
14. Asio otus. The IUCN Red List of Threatened Species
15. „Cucuvea Athene noctua. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 12 august 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
16. Little Owl (Athene noctua). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
17. Athene noctua. The IUCN Red List of Threatened Species
18. „Buhă Bubo bubo. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 23 mai 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
19. Eurasian Eagle-owl (Bubo bubo). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
20. Friedhelm Weick. Owls (Strigiformes). Annotated and Illustrated Checklist. Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2006
21. Bubo bubo. The IUCN Red List of Threatened Species
22. Snowy Owl (Bubo scandiacus). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
23. Lista speciilor de păsări din România / A Romániában megfigyelt madárfajok listája. Milvus Group, 2008
24. László Szabó-Szeley, Zoltán Baczó. Lista oficială al păsărilor din România. Comisia Romănă de Rarități Avifaunistice, Decembrie 2004
25. Bubo scandiacus. The IUCN Red List of Threatened Species
26. „Ciuvică Glaucidium passerinum. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 12 septembrie 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
27. Eurasian Pygmy-owl (Glaucidium passerinum). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
28. Glaucidium passerinum. The IUCN Red List of Threatened Species
29. „Ciuș Otus scops. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 17 august 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
30. Eurasian Scops-owl (Otus scops). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
31. Otus scops. The IUCN Red List of Threatened Species
32. „Huhurez mic Strix aluco. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 17 august 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
33. Tawny Owl (Strix aluco). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
34. Strix aluco. The IUCN Red List of Threatened Species
35. „Huhurez mare Strix uralensis. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 17 august 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
36. Ural Owl (Strix uralensis). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
37. Uitz, Markus. Potential distribution of Ural Owl Strix uralensis macroura in Central and South-East Europe. Diss. uniwien, 2011.
38. Strix uralensis. The IUCN Red List of Threatened Species
39. „Ciuhurez Surnia ulula. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 12 septembrie 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
40. Northern Hawk-owl (Surnia ulula). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
41. Dimitrie Radu. Păsările lumii. Ed. Albatros, București, 1977
42. Surnia ulula. The IUCN Red List of Threatened Species
43. „Strigă Tyto alba. Societatea Ornitologică Română”. Arhivat din original la 17 august 2017. Accesat în 27 iunie 2017.
44. Common Barn-owl (Tyto alba). Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
45. Tyto alba. The IUCN Red List of Threatened Species

Bibliografie

• Mlíkovský, Jirí (2002): Cenozoic Birds of the World, Part 1: Europe. Ninox Press, Prague. ISBN 80-901105-3-8. PDF fulltext Arhivat în 20 mai 2011, la Wayback Machine.