Biblia de la Iași

Biblia de la Iași^[1] (cunoscută uneori sub denumirea de Biblia Catolică) este o traducere a Bibliei în limba română, apărută pentru prima dată în anul 2013, la Iași (de unde numele). Traducerea a fost realizată sub patronajul Bisericii Catolice de către doi preoți: Eduard Patrașcu și Alois Bulai – fiind și prima traducere venită din partea Bisericii Romano-Catolice în limba română^[2].

Biblia de la Iași
Nume	Biblia de la Iași
Nume alternativ	Biblia Catolică
Limbă	Română
Publicată la	28 iunie 2013
Autor(i)	Eduard Patrașcu, Alois Bulai
Baza textuală	Textul critic Masoretic (pentru VT); Textul critic grec pentru deuterocanonice și NT
Revizuire	2020, 2023
Site	bibliacatolica.ro
Geneza 1:1–3 La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul. Pământul era neorânduit și pustiu, și întuneric era deasupra abisului, și duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!”. Și a fost lumină. Ioan 3:16 Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Traducerea își propune să folosească un limbaj actual, ușor de înțeles și accesibil pentru toată lumea. Simultan, ca bază textuală, au fost folosite textul ebraic critic , respectiv textul critic grec.^{[3] [4]}.

O versiune actualizată a apărut în 2020^[5], apoi o nouă revizuire ce reduce semnificativ numărul de pagini apare în 2023^[6].

Introducere

Traducerea urmează îndeaproape textele originale, edițiile critice: pentru Vechiului Testament, textul ebraic critic – și adaosurile în aramaică – al cărților acceptate și în canonul ebraic, textul grec al LXX, pentru cărțile excluse de canonul ebraic, dar folosite de diaspora de la Alexandria și creștini, considerate deuterocanonice de Biserica Catolică și apocrife, de comunitățile protestante, iar pentru Noul Testament, textul grec critic.

Textul ebraic critic poartă numele de Textul Masoretic (= TM) și este forma textuală oficială definitivă, fixată în iudaism în jurul sec. X d.C., epocă în care era înfloritoare la Tiberiáda, în familia lui Ben Așér, cea mai renumită grupare „a masoreților” (= păstrătorii textului, adică cei care transmit și fixează tradiția textuală). Cel mai vechi manuscris masoretic a fost copiat în jurul anilor 820-850 d.C., dar nu conține decât Pentateúhul. Manuscrisul complet cel mai vechi este Codicele de la Aleppo, din nefericire corupt. Bibliile ebraice moderne reproduc textul unui manuscris, B 19 A (L‚ Codex Leningradensis –, de la Sankt Petersburg), scris în anul 1008 d.C.

Pentru cărțile deuterocanonice din tradiția catolică – textul din ediția critică a lui Alfred Rahlfs, Septuaginta, Id est Vetus Testamentum græce iuxta LXX interpretes (Stuttgart 1982), în afară de Cartea lui Ben Siráh, tradusă după ediția critică a lui Josef Ziegler, Sapientia Iesu Filii Sirach, Septuaginta Vetus Testamentum Græcum Auctoritate Societas Litterarum Gottingensis editum, vol. XII/2, Göttingen 1965. Pentru Noul Testament, s-a folosit textul critic The Greek New Testament, ediția a patra revizuită, Stuttgart 2001.Traducătorii au făcut eforturi să redea – acolo unde a fost posibil – un cuvânt sau o expresie din limba originală cu același echivalent în limba română. Acolo unde nu a fost posibil acest lucru, din cauza extensiunii ariei semantice a cuvântului original sau din cauza sărăcirii expresiei în limba română, s-au căutat echivalentele cele mai apropiate, subliniindu-se în note echivalența cu originalul. Numele proprii au fost redate după textul tradus în momentul respectiv (ebraic, aramaic sau grec), cu excepția unor nume care au intrat în uz prin filiera greacă (de exemplu, Nabucodonosór). Pentru marele preot „Țadóc” s-a folosit termenul „Sadóc” pe seama dinastiei sacerdotale sadocite. ^[7]

Structură

Împărțirea în capitole și versete o urmează pe cea din textul Masoretic, pentru Vechiul Testament, și pe cea din The Greek New Testament, pentru Noul Testament. Acolo unde numerotarea din LXX sau Vg diferă, s-a semnalat acest lucru printr-o numerotare alternativă, e.g.: Ps. 71 (70) – însemnând psalmul 71 după numeratoarer masoretică, respectiv psalmul 70, după cea greacă . În situațiile unde există această numerotare dublă a versetelor, motivația acestui lucru poate fi găsită în notele din ediția completă a acestei traduceri, publicată în 2013 sau în cele publicate, în mai multe volume, la Editura Sapientia. Tot la aceste ediții complete, chiar dacă precedente, trebuie făcută referința și în cazul în care se dorește înțelegerea mai profundă a textului biblic însuși și a alegerilor de traducere, lucru mediat de notele de subsol și de materialele auxiliare prezente în ediția amintită. Însă, în privința textului biblic, ediția de față revizuiește textul publicat în 2013 și volumele separate, fapt pentru care, odată publicată această ediție, ea trebuie considerată drept ediție de referință, cea din 2013 sau celelalte volume parțiale trebuind luate ca atare.

Bibliografie

1. „Biblia de la Iași, eveniment istoric pentru cultura și spiritualitatea românească”. www.archivioradiovaticana.va. Accesat în 22 decembrie 2024.
2. „Prezentarea la Cluj a Bibliei traduse la Iași”. ercis.ro. Accesat în 22 decembrie 2024.
3. „Biblia Catolică”. Accesat în 22 decembrie 2024.
4. Ciprian Dumea, „Universul Credinței” – TVR1
5. Editor (12 februarie 2021). „Biblia în limba română, în traducere catolică, revizuită în 2020 | Catholica.ro”. Accesat în 25 decembrie 2024.
6. „Biblia Catolică”. Editura Serafica. Accesat în 25 decembrie 2024.
7. Patrașcu E., Prezentare