Basilica minor este titlul dat bisericilor cu o importanță deosebită pentru Biserica Catolică, aflate în comuniune cu cele patru basilicae maiores, care se găsesc la Roma.

Pentru a primi titlul de basilica minor, o biserică sau o catedrală trebuie să îndeplinească anumite criterii, cum ar fi: importanța istorică, vechimea, arhitectura și mărimea edificiului precum și importanța religioasă dată de o anumită relicvă sau de un anumit eveniment. În prezent există aproximativ 1.600 de basilicae minores în întreaga lume.

Privilegii legate de titlul de basilica minor

Distinsul titlu de basilica minor conferă bisericii toate drepturile, privilegiile, prerogativele, onorurile și preeminențele aferente acestui titlu. Astfel, credincioșii care fac o vizită evlavioasă la bazilică și participă la un rit sacru sau recită cel puțin rugăciunea Tatăl Nostru sau simbolul credinței pot, în condițiile obișnuite (confesiune, împărtășanie și rugăciune pentru intențiile Suveranului Pontif), să obțină o indulgență plenară. Emblemele bazilicii sunt tintinnabula și ombrellino-ul întredeschis. Semnul pontifical, adică cheile în saltire, poate apărea pe steagurile, mobilierul și sigiliul bazilicii. „Rectorul” bazilicii are dreptul, în exercitarea funcției sale, să poarte sutana sau îmbrăcămintea de familie religioasă și suplița / surplisul, moșeta neagră, cu împletitură, butoniere și nasturi roșii.[1]

Galerie de imagini

Basilicae minores din România

Note

Wikiwand in your browser!

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.

Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.