As (în latină as, assis, nominativ plural: asses, iar la genitiv plural: assium)[1] era o monedă de bronz sau de cupru din Roma antică. Greutatea și aspectul acestei monede au evoluat în mod considerabil de-a lungul secolelor.
Cuvântul din latină as provine din cuvântul din latină aes: „aramă”, „bronz”.[1]
În Istoria sa[2] despre începuturile Republicii Romane, în secolul al IV-lea î.Hr., Titus Livius face referință la as ca unitate de cont, de exemplu pentru evaluarea censului[3] sau în suma totală a amenzilor[4].
La începutul secolului al III-lea, lumea romană se servea de lingouri mari de bronz (până la 5 livre romane, adică cca 1,6 kg) turnate sub formă dreptunghiulară, având gravată imaginea unui bou sau a unei oi, aceste ligouri au fost denumite « aes signatum ». Greu de mânuit, aes signatum încetează să mai fie fabricat la mijlocul secolului al III-lea î.Hr.
În aceeași epocă, apare « aes grave » sau « aes libralis », adică « bronz de o livră », turnat în formă rotundă, având teoretic greutatea normalizată (în teorie, întrucât variațiile de turnare, de la un tipar la altul, conduceau la intervale mari de greutate). Destul de greu la origine (o livră romană cântărea 320 de grame), acest as este subdivizat în monede mai mici, care se distingeau prin marcajele de pe fețe. Un exemplu este seria de monede emise între 290 î.Hr. și 240 î.Hr.[5]
Aes rude
Aes rude sau Aes infectum[1] (bronz brut sau neprelucrat) este un tip de premonedă romană constituit din bucăți neregulate de bronz.
Tehnic, nu putem vorbi de o monedă întrucât acestui « aes rude » îi lipsesc forma unei monede, semnele de identificare, valoarea și autoritatea emitentă.
Populațiile Italiei Centrale, inclusiv de la Roma, foloseau în principiu pentru schimburi, ca metale, doar cuprul și bronzul.
La început, au fost utilizate bucăți de metal cu forme neregulate, de diverse dimensiuni, direct ieșite de la turnare, în stare brută și fără nicio finisare. Valoarea lor era determinată de greutate, care nu era, nici ea, uniformă și varia de la 3 kg la 0,5 kg. Având în vedere greutatea lor considerabilă, aceste lingouri trebuie să fie înțelese mai degrabă drept ca fiind rezervate tezaurizării decât comerțului zilnic. Aceste lingouri circulau în centrul Italiei, deși au fost descoperite câteva lingouri la Parma și la Bologna.
Văzută fiind varietatea de lingouri, cu greutate și formă diferite, putem presupune că erau fabricate în funcție de nevoi. Începând cu secolul al VII-lea î.Hr., « tipuri » sau « amprente », între care cea mai cunoscută este « rămurica », sunt aplicate pe lingouri, cu siguranță pentru diferențierea de alte piese analoage sau pentru a ușura decuparea lor. Lingouri care prezintă astfel de « amprente » au fost descoperite în diferite puncte ale Italiei: Bologna, Parma, Marzabotto[6], Mantova, în Umbria și în Toscana. Un astfel de lingou a fost descoperit într-un puț pentru ofrande alături de templul zeiței Demeter la Bitalemi, în apropiere de Gela, în Sicilia, iar după studiile stratigrafice, este datat din 560 –540 î.Hr.[7]. Alte amprente adoptate sunt « osul de pește » sau « o stea cu opt colțuri ».
În faza următoare, pentru reducerea operațiilor cântărire, au fost utilizate lingouri având forme mai regulate cu un semn care indica valoarea, numite aes signatum. În general, este vorba despre bucăți de bronz de forme aproximativ paralelipipedice sau ovoidale, cu «amprente», pe una sau pe cele două fețe, fabricate de particulari și nu de stat.
Mai târziu, spre secolul al III-lea î.Hr., a început emiterea de aes grave.
Aes signatum
Aes signatum, (în latină, bronz, cupru contrasemnat), este termenul pe care numismații moderni îl utilizează pentru a desemna lingourile de bronz turnate care erau utilizate în Italia centrală înaintea emiterii de Aes grave[8].
Aes signatum a fost produs în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr., și a urmat după Aes rude.
Greutatea barelor era de circa 1,5 kg și avea o valoare de 5 ași. Aes signatum nu aveau valoare facială și deci nu aveau amprente fixe, aceste lingouri, ca și aes rude, valorau cât cântăreau și pentru aceasta, ele erau « tăiate », după nevoi. Lingourile prezentau figuri, una pe fiecare față, aproape amprente primitive. De exemplu, cuplurile Ahile ținând un fulger, pe o față și Pegas pe revers, sau: o spadă și teacă, un elefant și un porc. Acest din urmă tip a permis datarea lingoului din 275 î.Hr., anul bătăliei de la Beneventum, în care a fost învins Pyrrhus I și al ducerii de către acesta, pentru prima oară la Roma, a elefanților de luptă care au impresionat poporul. Explicația prezenței imaginii porcului pe reversul monedei o găsim într-un text redactat de Claudius Aelianus[9], potrivit căruia, aceste animale (porcii) au fost folosite pentru a înspăimânta elefanții: porcii au fost unși cu smoală și incendiați, iar grohăiturile scoase de aceștia au înspăimântat pahidermele[10].
Aes grave sau aes libralis
Cu termenul aes grave (bronz greu) scriitorii romani indicau monedele grele din bronz de la începuturile Republicii Romane.
În numismatică, se desemnează astfel monedele romane turnate din bronz din secolul al IV-lea î.Hr. și din secolul al III-lea î.Hr. emise în Italia centrală de diferite populații, și caracterizate printr-un semn care indică valoarea.
În primele serii, un as cântărea cca 320 g, adică o livră romană sau 12 uncii, de unde și denumirea sa aes libralis (din latină libra: « livră »), iar greutatea submultiplilor era direct proporțională cu valoarea sa, un « semis » (care valora ½ As), și așa mai departe până la uncie, cu valoarea de 1/12 As. În această serie, toate monedele erau turnate și erau diferențiate prin motivul de pe față și de pe revers. Tabelul de mai jos oferă seria derivată a asului libralis de circa 320 g, emisă în perioada 290 î.Hr. – 250 î.Hr. [8].
Greutatea Asului trece, spre anul 250 î.Hr., de la 12 la 10 uncii, adică la cca 260 grame, iar submultiplii săi cunosc o micșorare proporțională, în timp ce valorile nominale rămân neschimbate. Motive diferite gravate pe assess permit distingerea noilor serii.
As grave (cca 240-225 î.Hr.)
Ianus cu două feţe / Proră de galeră
Semis
Pegas pe cele două feţe ale monedei
Asul bătut
Baterea asului își are debutul la începutul secolului al III-lea î.Hr., în timpul războiului contra lui Pyrrhus I. Al Doilea Război Punic vede apariția monedei romane de argint, denarul care valora 10 asses, iar sesterțul valora 2 asses și jumătate, și provoacă mai multe devalorizări ale asului.[11].
Odată cu trecerea de la turnarea la baterea monedelor cu ciocanul, asul a devenit o monedă fiduciară, a cărei valoare nu mai era legată de conținutul de metal, de valoarea sa intrinsecă.
Greutatea teoretică a asului a evoluat astfel în timpul Republicii Romane[12][13]:
| Evoluția greutății Asului republican | ||||
| Data | Tipul | Greutatea în uncii | Greutatea în grame | |
|---|---|---|---|---|
| spre 300 î.Hr. | as libralis | 12 uncii | 320 g | |
| spre 250 î.Hr. | as libralis | 10 uncii | 270 g | |
| 217 î.Hr. | as semilibralis | 6 uncii | 164 g | |
| 214 î.Hr. | as quadrantalis | 3 uncii | 82 g | |
| 211 î.Hr. | as sextantalis | 2 uncii | 55 g | |
| 178-170 î.Hr. | as uncialis | 1 uncie | 27 g | |
| 91 î.Hr. | as semiuncialis | 1/2 uncie | 14 g | |
Datele sunt aproximative înainte de Hristos, iar cronologia perioadei instabile a asului din timpul războiului punic nu se regăsește, de la un autor la altul. Tabelul îl urmează mai ales pe Georges Depeyrot, specializat în probleme numismatice, în timp ce Marcel Le Glay situează asul de 4 uncii în 217 î.Hr. și de o uncie în 211 î.Hr. [14]
Motivele gravate pe față permiteau distingerea asului și a submultiplilor săi, în timp ce toate reversurile prezentau o proră de navă.
| Asul și submultiplii săi în secolul al II-lea î.Hr. | ||||
| Monedă | Valoare | Motiv avers | Motiv revers | |
|---|---|---|---|---|
| Dupondius | 2 as | Minerva | Proră | |
| As | as | Ianus | Proră | |
| Semis | ½ as | Saturn | Proră | |
| Triens | 1/3 as | Minerva | Proră | |
| Quadrans | ¼ as | Hercule | Proră | |
| Sextans | 1/6 as | Mercur | Proră | |
| Uncia | 1/12 as | Roma | Proră | |
| Semiuncia | 1/24 as | Mercur | Proră | |
Spre anul 145 î.Hr., raportul dintre as și monedele de argint a fost modificat[15] :
- sesterțul de argint a trecut de la 2 asses și jumătate la 4 asses;
- denarul a trecut de la 10 asses la 16 asses.
În anul 80 î.Hr., atelierul monetar din Roma și-a încetat emiterile de monede de bronz (as și submultiplii săi), din cauza penuriei de cupru. Asul înceta să mai fie unitate de cont, în profitul sesterțului. Comerțul internațional roman folosea denarul de argint, iar pentru schimburile locale, vechile ateliere din Orient și câteva ateliere regionale din Spania sau din Galia acopereau nevoile de monedă măruntă. Așii bătuți înainte de 8o î.Hr. au rămas în circulație până la Imperiu.
Războaiele civile au dus la reactivarea emiterii de monede romane de bronz, în ateliere locale, din diferite puncte ale Imperiului, în Orient, în Spania și în Galia Narbonensis, îndeosebi la Colonia Nemausa. În 19 î.Hr., Augustus a reorganizat emisiunile într-un mod coerent și a reluat baterea asului în atelierele imperiale din Roma și din Lugdunum, azi Lyon, cu cotațiile următoare[17]:
- un denar de argint = 16 as
- un sesterț de alamă de 25 de grame = 4 as
- un dupondius de alamă de 12,5 g = 2 as
- un as = 1/30 dintr-o livră romană de cupru, adică 10,8 g
- un semis de 1/60 dintr-o livră de cupru = ½ as
- un trians de 1/112 dintr-o livră de cupru = 1/3 as.
Acest sistem rămâne în vigoare până în secolul al III-lea d.Hr. Nero, în reforma sa din anul 64, alternează, pentru emiterea asului între alamă, metal dedicat de obicei sesterțului, și cupru, dar se revine la asul din cupru după moartea sa, în 68 [18].
Sesterțul și denarul iau locul, în mod progresiv, asului care dispare din compunerea tezaurelor din perioada Antoninilor[19].
Criza monetară și economică din secolul al III-lea d.Hr. a pus capăt emisiunilor de cupru și de bronz.
Asul sub Imperiul târziu
Emisiunile de bronz se reiau sub Dioclețian, dar succesorii săi nu reușesc să creeze un sistem stabil. Tipurile de monede de bronz variază, iar greutatea lor scade, fără să se cunoască denumirea lor precisă. Prin convenție, și în pofida micii asemănări cu asul din secolele precedente, numismații desemnează prin aes 2, aes 3 și aes 4 micile monede de bronz emise în timpul domniilor Valentinienilor și a lui Teodosiu I [20]. Regula denumirii este următoarea[21]:
- Aes sau AE1 : peste de 25mm diametru ;
- Aes 2 sau AE2 : între 21 mm și 25 mm diametru ;
- Aes3 sau AE3 : între 17 mm și 21 mm diametru ;
- Aes4 sau AE4 : sub 17 mm diametru.
Wikiwand in your browser!
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
