În 1963 a fost ales membru al Academiei de Științe Morale și Politice (Académie des Sciences Morales et Politiques). A murit în 1983, lăsând o operă bogată în care a respins cu fermitate ideologiile totalitare și a căutat explicații pentru atracția maladivă pe care comunismul a exercitat-o asupra intelectualității franceze.
Spre deosebire de Sartre (care credea că „anticomunistul este un câine”,[necesităcitare] sau că nu poate denunța crimele din epoca lui Stalin din Uniunea Sovietică pentru că „nu trebuie să îi facem să dispere pe locuitorii cartierului Billancourt”,[necesităcitare] populat in majoritate de muncitorii de la regiile naționale Renault), care a alunecat spre extrema-stângă (Aron îl numea „mon frère ennemi“), Raymond Aron a fost un conservator prudent și un analist critic al societății liberale, poate cel mai lucid politolog al Franței și al întregii Europe din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Cel mai important sociolog francez al secolului XX, și unul dintre cei mai importanți filosofi ai istoriei acestui secol, poate fi descris cel mai bine prin propria sa caracterizare: un spectator angajat. El nu s-a temut să se implice în lumea din jurul său, o lume pe care o resimțea tot mai vulnerabilă; de aici, și necesitatea ca toți aceia care au curajul să își asume o gândire proprie, originală, să se implice în viața socială și politică a lumii în care viețuiesc.
Aron nu s-a temut să meargă împotriva curentului, chiar atunci când „son petit camarade“ de la École Normale Supérieure, Jean-Paul Sartre, născut și el tot în 1905, a decis să meargă pe "direcția aplaudării statuii idolului de la Kremlin"[12]
A avut o fiică, Dominique (căsătorită Schnapper), sociolog, membră a Consiliului Constituțional al Franței (2001-2010).
Un autor prolific, el „a scris câteva mii de editoriale și câteva sute de articole academice, eseuri, și comentarii, precum și despre 40 cărți",[13] care includ:
La Sociologie allemande contemporaine, Paris: Alcan, 1935; German Sociology, London: Heinemann, 1957
Introduction à la philosophie de l'histoire. Essai sur les limites de l'objectivité historique, Paris: Gallimard, 1938; Introduction to the Philosophy of History: An Essay on the Limits of Historical Objectivity, London: Weidenfeld & Nicolson, 1948
Essai sur la théorie de l'histoire dans l'Allemagne contemporaine. La philosophie critique de l'histoire, Paris: Vrin, 1938
L'Homme contre les tyrans, New York, Editions de la Maison française, 1944
De l'armistice à l'insurrection nationale, Paris: Gallimard, 1945
L'Âge des empires et l'Avenir de la France, Paris: Défense de la France, 1945
Le Grand Schisme, Paris: Gallimard, 1948
Les Guerres en Chaîne, Paris: Gallimard, 1951; The Century of Total War, London: Derek Verschayle, 1954
La Coexistence pacifique. Essai d'analyse, Paris: Editions Monde nouveau, 1953 (under the pseudonym François Houtisse, with Boris Souvarine)
L'Opium des intellectuels, Paris: Calmann-Lévy, 1955; The Opium of the Intellectuals, London: Secker & Warburg, 1957
Polémiques, Paris: Gallimard, 1955
La Tragédie algérienne, Paris: Plon, 1957
Espoir et peur du siècle. Essais non partisans, Paris: Calmann-Lévy, 1957
L'Algérie et la République, Paris: Plon, 1958
La Société industrielle et la Guerre, suivi d'un Tableau de la diplomatie mondiale en 1958, Paris: Plon, 1959
Immuable et changeante. De la IVe à la Ve République, Paris: Calmann-Lévy, 1959
Introduction. Classes et conflits de classes dans la société industrielle (Ralph Dahrendorf), Paris: Mouton Éditeur, 1959
Dimensions de la conscience historique, Paris: Plon, 1961
Paix et guerre entre les nations, Paris: Calmann-Lévy, 1962; Peace and War, London: Weidenfeld & Nicolson, 1966
Le Grand Débat. Initiation à la stratégie atomique, Paris: Calmann-Lévy, 1963
Dix-huit leçons sur la société industrielle, Paris: Gallimard, 1963; Eighteen Lectures on Industrial Society, London: Weidenfeld & Nicolson, 1967
La Lutte des classes, Paris: Gallimard, 1964
Essai sur les libertés, Paris: Calmann-Lévy, 1965
Démocratie et totalitarisme, 1965
Trois essais sur l'âge industriel, Paris: Plon, 1966; The Industrial Society. Three Essays on Ideology and Development, London: Weidenfeld & Nicolson, 1967
Les Étapes de la pensée sociologique, Paris: Gallimard, 1967; Main Currents in Sociological Thought, London: Weidenfeld & Nicolson, 1965
La Révolution introuvable. Réflexions sur les événements de mai, Paris: Fayard, 1968
Les Désillusions du progrès, Paris: Calmann-Lévy, 1969; Progress and Disillusion: The Dialectics of Modern Society, Pall Mall Press, 1968
D'une sainte famille à l'autre. Essai sur le marxisme imaginaire, Paris: Gallimard, 1969
De la condition historique du sociologue, Paris: Gallimard, 1971
Études politiques, Paris: Gallimard, 1972
République impériale. Les États-unis dans le monde (1945–1972), Paris: Calmann-Lévy, 1973; The Imperial Republic: The United States and the World 19451973, Little Brown & Company 1974
Histoire et dialectique de la violence, Paris: Gallimard, 1973; History and the Dialectic of Violence: Analysis of Sartre's Critique de la raison dialectique, Oxford: Blackwell, 1979
Penser la guerre, Clausewitz, Paris: Gallimard, 1976; Clausewitz: Philosopher of War, London: Routledge, 1983
Plaidoyer pour l'Europe décadente, Paris: Laffont, 1977; In Defense of Decadent Europe, South Bend IN: Regnery, 1977
with Andre Glucksman and Benny Levy. "Sartre's Errors: A Discussion". TELOS 44 (Summer 1980). New York: Telos Press
Le Spectateur engagé, Paris: Julliard, 1981 (interviews)
Mémoires, Paris: Julliard, 1983
Les dernières années du siècle, Paris: Julliard, 1984
Ueber Deutschland und den Nationalsozialismus. Fruehe politische Schriften 1930–1939, Joachim Stark, ed. and pref., Opladen: Leske & Budrich, 1993
Le Marxisme de Marx, Paris: Éditions de Fallois, 2002
De Giscard à Mitterrand: 1977–1983 (editorials from L'Express), with preface by Jean-Claude Casanova, Paris: Éditions de Fallois, 2005
Raymond Aron, spectateur engagé. Entretiens avec Raymond Aron. (Duration: 160 mins.), DVD, Éditions Montparnasse, 2005
Mémoires. 50 ans de réflexion politique[*][[Mémoires. 50 ans de réflexion politique (Republication of the essay of Raymond Aron in 2010)|]], p.102 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
Expresia îi aparține lui Vladimir Tismăneanu în conferința "Mărirea și decăderea religiilor seculare. Cazul comunismului", și a fost reprodusă în revista "Orizont", din 19 septembrie 2005.
.jpg)
.svg){kind=small}
Franța[7][8] 
_by_Erling_Mandelmann.jpg)
