From Wikipedia, the free encyclopedia
Termenul anaforă (cf. fr anaphore, la anaphora) provine din cuvântul din greaca veche ἀναφορά (anaforá), format din ἀνά (aná) „în sus” + φέρω (féro) „(eu) duc”. Inițial este folosit în retorică, în care denumește o figură de stil constând în folosirea identică a unui cuvânt sau grup de cuvinte în fruntea a cel puțin două unități sintactice sau metrice (membre ale propoziției, frazei, versului sau strofei), ex. „În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei, de pier fără județ, fără vină și fără samă” (Grigore Ureche)[1]. Elementul ἀνά (aná) „în sus” este motivat de scrierea în Antichitate pe suluri, referindu-se la poziția entității repetate[2].
În sensul din lingvistică, anafora este un fenomen sintactico-semantic ce constă în reluarea unei entități lingvistice (cuvânt, grup de cuvinte, propoziție, frază) exprimate anterior, printr-o altă entitate lingvistică, substitut al primei, ex. Am văzut un film dur; acesta m-a impresionat puternic. Entitatea reluată, numită antecedent, reprezintă o entitate extralingvistică, numită referent, iar substitutul, numit element anaforic, reprezintă la rândul său antecedentul, deci de regulă indirect referentul[3][4][5][6][7]. Referința anaforică este un mijloc de a marca identitatea, numită coreferință, dintre ceea ce se exprimă și ceea ce a fost deja exprimat[5].
Anafora se opune altor două fenomene de referire. Unul este tot foric, catafora, care se deosebește de anaforă prin faptul că este o anticipare, adică referire la ceva ce urmează a fi exprimat, ex. El o știa de mult: boala lui era avansată[8]. Celălalt este deixisul, referirea directă, în situația de comunicare, la un element din contextul extralingvistic, ex. Dă-mi-l pe acesta! spus arătând un obiect cerut[3].
Elementele anaforice sunt în general cuvinte aparținând mai multor părți de vorbire. Unele sunt numai anaforice, altele pot fi și cataforice și/sau deictice. Cazurile lor de folosire pot fi diferite în funcție de limba dată. Antecedentele anaforicelor sunt cel mai adesea substantive, dar pot fi și alte părți de vorbire cu diverse funcții sintactice, precum și propoziții, fraze sau entități și mai mari.
Unul din elementele anaforice este articolul hotărât. Exemple:
Gramaticile tradiționale ale limbii române iau în seamă și alte două articole, care aduc de asemenea o determinare hotărâtă și sunt anaforice[11]:
Pronumele în general sunt anaforice sau/și deictice prin natura lor, dat fiind că înlocuiesc, reprezintă alte entități.
Pronumele personale sunt folosite ca anaforice în stare accentuată sau neaccentuată (clitică), în funcție de limba dată și de situație.
Exemple de folosire în stare accentuată sunt:
Cu statut de clitice, pronumele personale anaforice se folosesc cu funcție de subiect în limbi preponderent analitice, precum franceza sau engleza, în care verbul exprimă într-o măsură insuficientă persoana:
În limba franceză, pronumele personal clitic anaforic se mai folosește și pentru dublarea subiectului:
În alte limbi, ca româna, maghiara sau BCMS, forma verbului, prin desinență sau prin întregul verb neregulat exprimă și singure subiectul, dacă acesta nu este scos în evidență:
În limbi ca româna, franceza sau BCMS, pronumele personale clitice sunt frecvent folosite ca anaforice pentru complementul direct (CD) și cel indirect (CI) de atribuire (în română cel în cazul dativ).
Unul din cazurile lor de folosire este într-o propoziție care o urmează pe alta:
În română, în afară de aceasta, este frecventă folosirea anaforică obligatorie a pronumelui personal în cazul acuzativ și în cazul dativ în construcția de scoatere în evidență a CD prin aducerea acestuia la începutul propoziției, respectiv în construcția cu antepunere a CI:
În franceză există de asemenea această folosire a pronumelor personale clitice în cazul CD și al CI:
În franceză mai sunt două pronume clitice anaforice, fără corespondente exacte în română, și pentru unele complemente circumstanțiale de loc[31]:
Pronumele personal clitic masculin singular având în această situație valoare neutră ca gen gramatical, este anaforic și pentru numele predicativ: – Es-tu courageux ? – Oui, je le suis „– Ești curajos? – Da, sunt”[32].
Asemenea pronume servesc drept anaforice și pentru propoziții. Exemple:
Pronumele personal poate fi anaforic și cataforic în același timp, când, în funcție de subiect, pe lângă reluarea unei entități dinaintea sa, anticipă numele predicativ exprimat prin substantiv, care îl identifică:
Pronumele reflexiv este anaforic în propoziție neutră, adică fără scoatere în evidență. În unele limbi, ca româna ori franceza, unele pronume reflexive au și sens reciproc. În altele, precum engleza sau maghiara, există și pronume reciproce cu formă aparte. Exemple:
Atât pronumele, cât și adjectivul posesiv pot fi anaforice. Exemple:
Maghiara este o limbă în care nu sunt adjective posesive. Acestora le corespund sufixe posesive, ex. Mari is eljött. A barátja azonban otthon maradt „A venit și Mari. Însă prietenul ei a rămas acasă[7].
În română, la persoana a III-a singular, pronumele personale la cazul genitiv pot fi folosite în locul posesivelor, ex. Profesorul a dat studenților săi/lui o carte[28].
În română, toate pronumele și adjectivele demonstrative pot fi anaforice pentru substantive, ex. Motoarele avionului s-au oprit brusc și acesta a luat foc[47], Am primit un ceas nou; cadoul ăsta mi-a făcut mare plăcere. Pentru propoziții se folosesc cu valoare neutră formele de feminin singular ale pronumelui demonstrativ de apropiere: Am primit un ceas nou; aceasta/asta mi-a făcut mare plăcere[48].
În franceză sunt forme aparte de pronume și de adjective demonstrative pentru substituirea substantivelor, și alte forme, cu valoare neutră, de pronume pentru substituirea propozițiilor:
În alte limbi, pronumele și adjectivele demonstrative nu se deosebesc ca formă, și nici forme speciale de pronume nu au pentru propoziții. Exemple:
Demonstrativul de asemenea poate fi anaforic și cataforic în același timp, când, în funcție de subiect, anticipă numele predicativ exprimat prin substantiv:
Pronumele relative introduc o propoziție atributivă și sunt anaforice pentru un cuvânt din propoziția regentă sau pentru întreaga regentă. Exemple:
Și pronumele relativ poate fi în același timp anaforic și cataforic, tot în funcție de subiect, pentru numele predicativ exprimat prin substantiv:
Anaforice pot fi și pronumele și adjectivele nehotărâte:
Aceste adverbe servesc de asemenea drept anaforice:
Elementul anaforic și antecedentul său pot fi și aceeași parte de vorbire. Astfel:
În engleză, și particula to, marca infinitivului poate fi anaforică, ex. Jane got the job, although she didn't expect to „Jane a obținut postul, deși nu se aștepta”[80].
Într-un dialog pot exista răspunsuri anaforice date de o propoziție fragmentară: en – Do you take milk or sugar? – Both „– Vrei lapte sau zahăr? – Amândouă”[81].
Unele forme de elipsă sunt și ele considerate anaforice, ex. en Philip bought a book, Caroline [0] too „Philip a cumpărat o carte, Caroline de asemenea”[4].
Unul din rolurile pragmatice ale anaforicelor este de a evita repetarea antecedentelor. Acest rol îl îndeplinesc în primul rând în fraze cu propoziții coordonate, ex. Motoarele avionului s-au oprit brusc și acesta a luat foc[47].
Același rol îl au anaforicele și în propoziții independente care urmează propoziția care conține antecedentul, sau este ea însăși antecedentul:
Prin aceasta, rolul anaforicelor trece de la nivelul frazei la cel al discursului (textului), contribuind la coerența și la coeziunea acestuia[82][7].
În propoziție, unele anaforice au funcții sintactice:
Tot în propoziție sunt anaforice cu rol sintactic care nu se analizează ca părți de propoziție. Astfel sunt articolele (ex. Cartea elevului este nouă; a profesorului este veche[11]) sau pronumele personale care dublează diverse părți de propoziție exprimate prin substantive, ex. Pe Ion îl știu de mult[28].
În frază, pronumele și adverbele pronominale relative au rolul sintactic de a introduce propoziții subordonate în care au și funcții sintactice, ex. Lucrarea ei este foarte interesantă, ceea ce înseamnă că va fi publicată (subiect)[59].
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.