Adam și Eva

Adam și Eva au fost, conform miturilor creației ale religiilor avraamice (iudaismul, creștinismul și islamul)^{[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10]} primii oameni și părinții omenirii.

Acest articol se referă la Adam și Eva. Pentru alte sensuri, vedeți Adam și Eva (dezambiguizare).

Albrecht Dürer - Adam și Eva

Facerea lor este descrisă în Biblia creștină și cea ebraică. Conform lor, în urma păcatului și neascultării lui Dumnezeu, Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Raiului (ebraică Gan Eden).

Biografia lui Adam

În Biblie scrie de două ori :„Dumnezeu a creat omul și femeia după chipul și asemănarea Sa.” Au existat oameni înaintea lui Adam, ori Adam a avut două soții? Din modul de prezentare biblic reiese ca Adam a fost creat întâi, iar Eva, mai târziu, dintr-o coastă a lui Adam. Această dublă creație a omului, bărbat și femeie, este istorisită în două capitole diferite ale Genezei, fapt ce i-a condus pe unii cercetători să presupună că este vorba de două istorii și două creații diferite. O legendă evreiască din Cabala, povestește că după ce Adam a fost creat din lut, tot din lut a creat Dumnezeu o femeie, ce se numea Lilith. Aceștia se iubeau, până când un conflict a făcut-o pe Lilith să se certe cu Adam, să-l părăsească pe el și Grădina Raiului și să se unească cu diavolul. Mai târziu, probabil că ea a ademenit-o pe Eva (a doua soție a lui Adam) cu fructul interzis, răzbunându-se. După ce a fost părăsit de Lilith, Adam se simțea singur, iar Dumnezeu l-a adormit, creând o nouă nevastă, pe care o chema Eva.

Sensul cuvintelor

Facerea Evei din coasta lui Adam

Michelangelo - Facerea lui Adam, Capela Sixtină

Numele de Adam (ebraică אָדָם), așa cum apare în Gen 2, 7 - „Domnul Dumnezeu a plămădit pe om/Adam din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață și s-a făcut omul/Adam ființă vie" - provine, de la „țărână", „pământ" (ebraică adama, אֲדָמָה). Dumnezeu l-a plămădit pe Adam din „adama" deci, „cel pământesc”. Numele de «adam» este folosit în Biblie pentru om în general și ca nume colectiv pentru tot neamul omenesc.

„Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindcă este mama tuturor celor vii" (Gen 3, 20). Numele de Eva, (ebraică חַוָּה Hava), înseamnă „cea vie”, provenind din rădăcina חיה ("a fi viu").

Valoarea istorică a relatării biblice a creației

Lorenzo Ghiberti Adam și Eva, Basorelief de bronz aurit, din „Porțile Paradisului” ale Baptisteriului din Florența

Primele 3 capitole din Cartea Genezei au, din punct de vedere analitic-literar, diferite surse și au fost redactate relativ târziu. Totuși, ele sunt plasate la începutul Bibliei, pentru că exprimă, potrivit concepției teologice, adevăruri fundamentale despre lume și om: creația, originea și împlinirea ei în Dumnezeu, omul, drama păcatului și speranța mântuirii. Universitarii privesc această poveste drept unul dintre multele mituri antice ale originii.^[11][12]

Este vorba de mituri, alegorii sau simboluri ale unor adevăruri religioase sau legende^[7][8][13]. Aceste evenimente mitice sunt: crearea tuturor lucrurilor și a omului de către Dumnezeu și, de asemenea, păcatul omului, care ar fi avut loc la un moment dat în timp, conform mitului.

Mesajul care se desprinde din primele 3 capitole ale Genezei, privește, în primul rând, originea omului și unitatea neamului omenesc. Primul om ar fi fost creat de Dumnezeu, iar întregul neam omenesc s-ar trage dintr-un singur cuplu uman.

De remarcat că în Geneza cap. 1 bărbatul și femeia sunt creați după animale, în timp ce în cap. 2, întâi e creat bărbatul, pe urmă plantele și animalele, iar femeia este creată după animale.^[14][15] Ordinea creației din Geneza cap. 1: plante, animale, oameni (bărbat și femeie). Ordinea creației din Geneza cap. 2: bărbat, animale, femeie.^[15][16]

Biblia afirmă că Adam și Eva au fost creați bărbat și femeie, după modelul diferențelor sexuale dintre elohimi.^[17]

Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, fostă lector principal la Universitatea din Exeter, actualmente profesor universitar deplin, specializată în studii biblice ebraice considera că Adam îl reprezintă pe regele iudeu Zedechia a cărui decizie de neplată a tributului către Nabucodonosor al II-lea a dus la distrugerea Templului lui Solomon de la Ierusalim de către armata babiloniană.^[18] Astfel, templul era de fapt grădina Edenului, iar regele a fost alungat din această grădină.^[18] Șarpele reprezintă cultul șarpelui din acest templu, iudeii închinându-se la șarpele Nehuștan până la atacul babilonian, acest cult sfârșind odată cu distrugerea templului.^[18] Înainte de acest eveniment, Biblia nu descrie șarpele ca simbol negativ.^[18]

Păcatul strămoșesc

Masaccio - Izgonirea din Eden - Capella Brancacci, Florența

Adam și Eva (protopărinții) au păcătuit în paradis, încălcând porunca Divină. Narațiunea biblică privind păcatul protopărinților este cuprinsă în Gn 2, 17 și 3, 1 și urm. Ideile care se desprind de aici sunt:

• Dumnezeu i-a dat primului om o poruncă, pentru a-i pune la încercare obediența;
• Eva a încălcat porunca, lăsându-se ispitită de șarpe și i-a dat să mănânce din fructul oprit și lui Adam;
• Adam și Eva au fost excluși din Rai, din starea originară de nevinovăție.

Ca încadrare morală, primul păcat a fost unul de neascultare, săvârșit din trufie (cf. Tob 4, 14: „din mândrie izvorăște pieire“; Sir 10, 15: „Începutul păcatului este trufia“). Textul biblic nu menționează o greșeală sexuală (de ex., porunca de a se înmulți, Gn 1, 28 și ideea că bărbatul va fi un singur trup cu femeia, Gn 2, 24, apar înainte de păcat).

Urmările păcatului strămoșesc sunt pierderea harului sfințitor și atragerea asupra lor a mâniei lui Dumnezeu. Conform teologiei creștine, Adam și Eva au ajuns pradă domniei diavolului, spre deosebire de iudaism, care nu acordă mare pondere sfințitor și diavolului.

Apoi, păcatul lui Adam a trecut asupra tuturor urmașilor lui, asupra tuturor oamenilor, nu prin imitare, ci în mod ereditar.

Rămâne echivocă problema fructului „pomului cunoașterii binelui și răului", care nu a fost specificat în Biblie. În contradicție cu varianta mărului, acceptată unanim în creștinismul european, este mai plauzibil că Adam și Eva nu au mâncat un măr - atunci^[când?] nu creșteau mere în Orient - ci alt fruct, posibil smochine (Adam și Eva și-au înfășurat «rușinea» în frunze de smochin). Mărul a rămas totuși, fructul preferat în artă și în mentalitatea ubicuitară, cu aluzii la păcatul trupesc:

„...Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă

din merele oprite să facă marmeladă” (Topîrceanu)

Conform lui Leibniz, anticii numeau păcatul lui Adam drept felix culpa, adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui Isus Hristos.^[19] El argumentează acest punct de vedere citând tezele Sfântului Augustin, care sublinia în repetate rânduri că Dumnezeu a permis răul doar pentru a produce un bine cât mai mare^[19] și ale Sfântului Toma, care arăta că permiterea răului lucrează spre binele universului.^[20][19]

Iudaismul mainstream și islamul nu recunosc conceptul de păcat originar.^[21][22][23]

Hristos, Noul Adam

Conform catehismului bisericilor creștine, Iisus Hristos este „Noul Adam", inaugurând noua creație: "Primul om ieșit din pământ este pământesc, însă cel de-al doilea om vine din cer" (1 Cor 15, 47). „Noua naștere" inaugurată de Hristos este viața dumnezeiască dată celor care cred în Hristos. La Botezul lui Iisus, „s-au deschis cerurile" (Mt 3, 16), pe care le închisese păcatul lui Adam.

Istoria textului

Istoria Primară formează capitolele de la începutul Torei, cele cinci cărți care discută despre istoria și originile poporului Israel. Aceasta a primit ceva similar cu forma ei actuală în secolul V î.Hr.,^[24] dar Geneza 1-11 prezintă prea puține legături cu restul Bibliei:^[25] de exemplu, numele personajelor sale și geografia sa - Adam (om) și Eva (viață), Țara lui Nod („Plimbare”) ș.a.m.d. - sunt simbolice mai degrabă decât reale,^[26] și aproape niciunul din persoanele, locurile și poveștile menționate acolo nu apar în alte părți.^[26] Aceasta a făcut ca cercetătorii să presupună că Istoria Primară este o compunere târzie care a fost atașată la Geneză și la Pentateuh pentru a servi drept introducere.^[27] Cât de târzie era este subiect de dezbateri: la o extremă sunt cei care o văd drept produs al perioadei elenistice, caz în care nu poate fi mai recentă decât primele decenii ale secolului IV î.Hr.;^[28] iar la cealaltă sursă iahvistă a fost datată de unii cercetători, în mod notabil de John Van Seters, la perioada exilică pre-persană (secolul VI î.Hr.) tocmai din cauză că Istoria Primară conține atât de multe influențe babiloniene sub formă de mituri.^[29][30] Istoria Primară se bazează pe două „surse” distincte, sursa preoțească și ceea ce este uneori numită „ne-preoțească”; cu privire la Adam și Eva din Cartea Genezei termenii „ne-preoțească” și „iahvistă” pot fi priviți drept sinonime.^[31]

Istoricitate

Estimate raportate recent ale ratei mutațiilor pe întreg genomul, la om. Rata mutațiilor de transmitere a liniei de germeni la om este de aproximativ 0.5×10⁻⁹ pe pereche de baze pe an.^[32]

Povestea lui Adam și a Evei este literalism biblic, fiind în conflict cu concluziile științei moderne. Cea mai notabilă este contradicția bazată pe evoluția oamenilor de la o specie mai primitivă, hominizii. ^[33] Este de asemenea în conflict cu înțelegerile geneticii umane. Dacă toți oamenii ar fi descendenții a două persoane de acum câteva mii de ani, ar trebui ca rata mutațiilor în prezent să fie foarte ridicată.^[34].

Numele de Adam și Eva sunt folosite metaforic într-un context științific pentru a descrie cei mai recenți strămoși comuni Adam cu cromozomul Y și Eva mitocondrială. Aceștia nu au trăit în același loc și nu există niciun motiv pentru care să se creadă ca au trăit în aceeași perioadă, sau că s-au întâlnit și au format un cuplu^[35][36]. Un studiu recent a estimat faptul că Adam cu cromozomul Y a trăit în urmă cu 120 - 156 de mii de ani și Eva mitocondrială în urmă cu 99 - 148 de mii de ani.^[37][38]

Note

1. Womack, Mari (2005). Symbols and meaning : a concise introduction. Walnut Creek ... [et al.]: Altamira Press. p. 81. ISBN 978-0759103221. Accesat în 16 august 2013. Creation myths are symbolic stories describing how the universe and its inhabitants came to be. Creation myths develop through oral traditions and therefore typically have multiple versions.
2. Leeming, David (2010). Creation Myths of the World: Parts I-II. ABC-CLIO. p. 303.
3. Levenson, Jon D. (2004). „Genesis: introduction and annotations”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish Study Bible. Oxford University Press. ISBN 9780195297515.
4. Graves, Robert; Patai, Raphael (1986). Hebrew Myths: The Book of Genesis. Random House. p. 315. ISBN 9780795337154.
5. Schwartz, Howard; Loebel-Fried, Caren; Ginsburg, Elliot K. (2007). Tree of Souls: The Mythology of Judaism. Oxford University Press. p. 704. ISBN 9780195358704.
6. George, Arthur; George, Elena (2014). The Mythology of Eden. Hamilton Books. p. 458. ISBN 9780761862895.
7. Davies, G.I (2007) [2001]. „3. Introduction to the Pentateuch”. În Barton, John; Muddiman, John. The Oxford Bible commentary (în engleză). Oxford, New York: Oxford University Press. p. 40. ISBN 978-0-19-875500-5. Accesat în 5 mai 2011. These chapters... they clearly cannot be based on any record of what actually occurred... What is being conveyed is how the authors or collectors of the stories imagined that it might all have begun. However, as we shall see, these stories were intended to convey a much more profound meaning than that.
8. The Times Literary Supplement; Habgood, John (18 septembrie 2008). „The creation of Creationism John Habgood TLS”. entertainment.timesonline.co.uk (în engleză). Arhivat din original la 18 septembrie 2008. Accesat în 27 decembrie 2021. The main motive for risking this potential conflict has been to uphold belief in the verbal inerrancy of the Bible, and the literal interpretation of its statements about creation, which most mainstream theologians and biblical scholars have long read as myth, or poetry, or doctrine, rather than as history.
9. Hahn, Scott; Mitch, Curtis; Walters, Dennis (1 ianuarie 2010). Ignatius Catholic Study Bible: Book of Genesis. Ignatius Press. p. 17. ISBN 978-1-58617-433-0.
10. Brettler, Marc Zvi (1 ianuarie 2010). How to Read the Bible. Jewish Publication Society. p. 49. ISBN 978-0-8276-1001-9.
11. Van Seters, John (1 ianuarie 1998). McKenzie, Steven L.; Graham, Matt Patrick, ed. The Hebrew Bible Today: An Introduction to Critical Issues. Westminster John Knox Press. p. 8. ISBN 978-0-664-25652-4. We also suggested that comparison with other bodies of ancient literature indicates that these authors made use of a body of lore (myths, legends, laws, etc.) as sources for their compositions.
12. Davies, G.I. (1998). „Introduction to the Pentateuch”. În Barton, John; Muddiman, John. Oxford Bible Commentary. Oxford University Press. p. 37. ISBN 9780198755005.
13. Levenson 2004, p. 11. "How much history lies behind the story of Genesis? Because the action of the primeval story is not represented as taking place on the plane of ordinary human history and has so many affinities with ancient mythology, it is very far-fetched to speak of its narratives as historical at all."
14. Cf. Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „Introduction: Archaeology and the Bible”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 11. ISBN 978-0-684-86913-1. The first question was whether Moses could really have been the author of the Five Books of Moses, since the last book, Deuteronomy, described in great detail the precise time and circumstances of Moses' own death. Other incongruities soon became apparent: the biblical text was filled with liter¬ary asides, explaining the ancient names of certain places and frequently noting that the evidences of famous biblical events were still visible "to this day." These factors convinced some seventeenth century scholars that the Bible's first five books, at least, had been shaped, expanded, and embel-lished by later, anonymous editors and revisers over the centuries.
    By the late eighteenth century and even more so in the nineteenth, many critical biblical scholars had begun to doubt that Moses had any hand in the writing of the Bible whatsoever; they had come to believe that the Bible was the work of later writers exclusively. These scholars pointed to what appeared to be different versions of the same stories within the books of the Pentateuch, suggesting that the biblical text was the product of several recognizable hands. A careful reading of the book of Genesis, for example, revealed two conflicting versions of the creation (1:1—2:3 and 2:4-25), two quite different genealogies of Adam's offspring (4:17-26 and 5:1-28), and two spliced and rearranged flood stories (6:5-9:17). In addi¬tion, there were dozens more doublets and sometimes even triplets of the same events in the narratives of the wanderings of the patriarchs, the Exo¬dus from Egypt, and the giving of the Law.
15. Hyers, Conrad (25 septembrie 2003). „Comparing Biblical and Scientific Maps of Origin”. În Miller, Keith B. Perspectives on an Evolving Creation (în engleză). Wm. B. Eerdmans Publishing. p. 22. ISBN 978-0-8028-0512-6.
16. Bar-Asher Siegal, Michal (2020). Kessler, Gwynn; Koltun-Fromm, Naomi, ed. A Companion to Late Ancient Jews and Judaism: 3rd Century BCE - 7th Century CE. Blackwell Companions to the Ancient World (în engleză). Wiley. p. 96. ISBN 978-1-119-11362-1.
17. Coogan, Michael (2010). „6. Fire in Divine Loins: God's Wives in Myth and Metaphor”. God and Sex. What the Bible Really Says (în engleză) (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 175. ISBN 978-0-446-54525-9. Accesat în 5 mai 2011. humans are modeled on elohim, specifically in their sexual differences.
18. Bible's Buried Secrets, The Real Garden of Eden, BBC, 2011.
19. en G.W. Leibniz, Theodicy.
20. Toma de Aquino in libr. II. sent. dist. 32, qu. I, art. 1.
21.  Jacobs, Joseph; Eisenstein, Judah David (1901). „SIN”. În Singer, Isidore; et al. Jewish Encyclopedia. 11. New York: Funk & Wagnalls Company.
22. „Islamic beliefs about human nature”. ReligionFacts. 20 noiembrie 2016. Accesat în 24 ianuarie 2017.
23. „Repentance - Oxford Islamic Studies Online”. www.oxfordislamicstudies.com (în engleză). Arhivat din original la 25 martie 2013. Accesat în 25 august 2018. Arabic tawbah. A major theme of the Quran, mentioned over seventy times and with an entire surah (9) titled for it. Usually described as turning toward God, asking forgiveness, and being forgiven. Islam has no concept of original sin, need for atonement, or ecclesiastical confession. Repentance and forgiveness are a direct matter between the individual and God, requiring no intercession. In cases of sin against another person, restitution is required. In cases of sin against God, repentance, remorse, and resolution to change one's behavior are considered sufficient. Although classical scholars emphasized the individual dimension of repentance, many revivalists and reformists have tied individual actions to larger issues of public morality, ethics, and social reform, arguing for reimplementation of the Islamic penal code as public expiation for sins. Sufis understand repentance as a process of spiritual conversion toward constant awareness of God's presence. Muhammad reputedly requested God's forgiveness several times daily.
24. Enns 2012, p. 5.
25. Sailhamer 2010, p. 301 and fn.35.
26. Blenkinsopp 2011, p. 2.
27. Sailhamer 2010, p. 301.
28. Gmirkin 2006, p. 240-241.
29. Gmirkin 2006, p. 6.
30. Van Seters, John (1992). Prologue to History: The Yahwist as Historian in Genesis. Presbyterian Publishing Corporation. pp. 80, 155–156. ISBN 978-0-664-22179-9. Accesat în 29 decembrie 2021.
31. Carr 2000, p. 492.
32. Scally A (decembrie 2016). „The mutation rate in human evolution and demographic inference”. Current Opinion in Genetics & Development. 41: 36–43. doi:10.1016/j.gde.2016.07.008. ISSN 0959-437X. PMID 27589081.
33. Dilley, Stephen C. (2013). Darwinian Evolution and Classical Liberalism: Theories in Tension. Lexington Books. pp. 224–225. ISBN 978-0739181065.
34. Barbara Bradley Hagerty (9 august 2011). „Evangelicals Question The Existence Of Adam And Eve”. All Things Considered. Transcript
35. Takahata, N (1993). „Allelic genealogy and human evolution”. Mol. Biol. Evol. 10 (1): 2–22. doi:10.1093/oxfordjournals.molbev.a039995. PMID 8450756.""
36. Cruciani, Fulvio; Trombetta, Beniamino; Massaia, Andrea; Destro-Bisol, Giovanni; Sellitto, Daniele; Scozzari, Rosaria (2011). „A Revised Root for the Human Y Chromosomal Phylogenetic Tree: The Origin of Patrilineal Diversity in Africa”. The American Journal of Human Genetics. Elsevier BV. 88 (6): 814–818. doi:10.1016/j.ajhg.2011.05.002. ISSN 0002-9297. PMC 3113241 . PMID 21601174.
37. Poznik, G. David; Henn, Brenna M.; Yee, Muh-Ching; Sliwerska, Elzbieta; Euskirchen, Ghia M.; Lin, Alice A.; Snyder, Michael; Quintana-Murci, Lluis; Kidd first10= Peter A., Jeffrey M.; Underhill; Bustamante, Carlos D. (2 august 2013). „Sequencing Y Chromosomes Resolves Discrepancy in Time to Common Ancestor of Males Versus Females”. Science. 341 (6145): 562–565. Bibcode:2013Sci...341..562P. doi:10.1126/science.1237619. PMC 4032117 . PMID 23908239.Mentenanță CS1: Pipe lipsă (link)
38. Francalacci, Paolo; Morelli, Laura; Angius, Andrea; Berutti, Riccardo; Reinier, Frederic; Atzeni, Rossano; Pilu, Rosella; Busonero, Fabio; Maschio, Andrea; Zara, Ilenia; Sanna, Daria; Useli, Antonella; Urru, Maria Francesca; Marcelli, Marco; Cusano, Roberto; Oppo, Manuela; Zoledziewska, Magdalena; Pitzalis, Maristella; Deidda, Francesca; Porcu, Eleonora; Poddie, Fausto; Kang, Hyun Min; Lyons, Robert; Tarrier, Brendan; Gresham, Jennifer Bragg; Li, Bingshan; Tofanelli, Sergio; Alonso, Santos; Dei, Mariano; Lai, Sandra; Mulas, Antonella; Whalen, Michael B.; Uzzau, Sergio; Jones, Chris; Schlessinger, David; Abecasis, Gonçalo R.; Sanna, Serena; Sidore, Carlo; Cucca, Francesco (2 august 2013). „Low-Pass DNA Sequencing of 1200 Sardinians Reconstructs European Y-Chromosome Phylogeny”. Science. 341 (6145): 565–569. Bibcode:2013Sci...341..565F. doi:10.1126/science.1237947. PMC 5500864 . PMID 23908240.

Bibliografie

• Catehismul Bisericii Catolice, Arhiepiscopia romano-catolică de București 1993, nr. 397-421, 504-505.
• Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, nr. 66-78.
• Blenkinsopp, Joseph (2011). Creation, Un-creation, Re-creation: A Discursive Commentary on Genesis 1-11. A&C Black. ISBN 978-0-567-37287-1.
• Carr, David M. (2000). „Genesis, Book of”. În Freedman, David Noel; Myers, Allen C. Eerdmans Dictionary of the Bible. Eerdmans. ISBN 9789053565032.
• Enns, Peter (2012). The Evolution of Adam: What the Bible Does and Doesn't Say about Human Origins. Baker Books. ISBN 978-1-58743-315-3.
• Gmirkin, Russell (15 mai 2006). Berossus and Genesis, Manetho and Exodus: Hellenistic Histories and the Date of the Pentateuch. Bloomsbury Publishing. ISBN 978-0-567-13439-4.
• M. Join-Lambert, X. Léon-Dufour, "Adam" în Vocabular de teologie biblică, ARCB, București 2001, p. 5-6.
• Levenson, Jon D. (2004). „Genesis: introduction and annotations”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish study Bible. Oxford University Press. ISBN 9780195297515.
• X. Léon-Dufour, "Femeie", ibid., p. 221-223.
• L. Ott, Grundriss der katholischen Dogmatik, Nova et Vetera, Bonn 2005.
• Sailhamer, John H. (21 decembrie 2010). Introduction to Old Testament Theology: A Canonical Approach. Zondervan Academic. ISBN 978-0-310-87721-9.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Adam și Eva

• en Bible Genealogy
• en First Human Beings (Library of Congress)
• en The Story of Lilith in The Alphabet of Ben Sira
• en Islamic view of the fall of Adam (audio)
• en 98 classical images of Adam and Eve Arhivat în 3 ianuarie 2019, la Wayback Machine.

Vezi și

• Adam
• Eva
• Listă de zile onomastice
• Preadamism