![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/63/Tonal_languages.png/640px-Tonal_languages.png&w=640&q=50)
Ton (lingvistică)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În lingvistică, termenul „ton” este folosit cu mai multe sensuri. În fonetica acustică denumește gradul de înălțime a unui sunet[1]. În prozodie este folosit uneori în locul termenului „intonație”, în sensul de variație a înălțimii sunetului, care conferă o anumită linie melodică unei entități mai mari decât cuvântul (sintagmă, propoziție sau frază)[2][3][4]. Această folosire a termenului „ton” este socotită improprie[5] de către cei care îl rezervă folosirii sale în fonologie, limitându-l la nivelul cuvântului și denumind astfel nivelul de înălțime a sunetului sau variația înălțimii sale într-o silabă a acestuia, fenomene care disting și în lipsa altor trăsături sensurile lexicale sau/și gramaticale ale cuvintelor[6][7][8][9]. Se poate considera că intonația este dată de o succesiune de tonuri[9].
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/63/Tonal_languages.png/640px-Tonal_languages.png)
limbi fără tonuri (306)
limbi cu sistem de tonuri simplu sau complex (220)
Prin analogie cu termenul „fonem”, tonul cu funcție de distingere a sensurilor este numit „tonem”. Ca și fonemele, tonemele contribuie la formarea unor grupări de două cuvinte (perechi minimale), sau de mai multe cuvinte (serii minimale), diferențiate numai de natura tonurilor. Ele disting fiecare silabă de oricare altă silabă formată din aceeași succesiune de foneme[10]. Tonemele au funcție de diferențiere a sensurilor în unele limbi, dar nu cu aceeași importanță în toate acestea. Cele în care importanța lor este relativ mare sunt numite „limbi tonale”. Este cazul mai ales al limbilor în care cuvintele sunt preponderent monosilabice.