Teologia morții lui Dumnezeu
From Wikipedia, the free encyclopedia
Teologia morții lui Dumnezeu se referă la o serie de idei ale unor diverși teologi și filosofi care încearcă să explice creșterea secularismului și abandonarea credinței tradiționale în Dumnezeu. Ei susțin că Dumnezeu a încetat să existe și răspândesc această ipoteză. Deși teologii au folosit ocazional expresia „Dumnezeu este mort” a lui Friedrich Nietzsche pentru a evidenția reducerea credinței în Dumnezeu, acest concept a dobândit o popularitate tot mai mare în anii 1950 și 1960, după care a început din nou să fie uitat.[1] Curentul teologic care propovăduiește moartea lui Dumnezeu este menționat, uneori, sub denumirea de teotanatologie, care derivă din cuvintele grecești theos (Dumnezeu) și thanatos (moarte). Principalii susținători ai acestei teologii radicale au fost teologii creștini Gabriel Vahanian, Paul van Buren, William Hamilton, John Robinson, Thomas J. J. Altizer, Mark C. Taylor, John D. Caputo și Peter Rollins, precum și rabinul Richard L. Rubenstein.