Tabelul periodic al elementelor (standard)
From Wikipedia, the free encyclopedia
Tabelul periodic al elementelor este o clasificare tabelară a elementelor chimice, inclusiv unele elemente ipotetice, pe baza proprietăților lor chimice și fizice, care la rândul lor derivă din configurația electronică a atomilor respectivi. În forma standard, tabelul reprezintă 7 perioade și 18 grupe de elemente prin tot atâtea linii, respectiv coloane; fiecare element ocupă o „căsuță” aflată la intersecția unei anumite linii cu o anumită coloană. Fac excepție două categorii de elemente care, datorită proprietăților lor similare, sunt clasificate fiecare într-o singură căsuță: lantanidele (perioada 6, grupa 3) și actinidele (perioada 7, grupa 3). În tabelul periodic lărgit, grupa 3 este reprezentată pe 15 coloane, astfel că fiecare element, fără excepție, ocupă singur o căsuță.