Un drapel de luptă, numit și steag de război, steag militar sau steag de bătălie,[1] este o variantă a steagului național folosit de forțele militare ale unei țări pe uscat. Echivalentul său nautic este steagul marinei militare.
Un cavaler (Jan I van Brabant) purtând un steag heraldic în bătălie, pe lângă alte însemne heraldice afișate pe scut (Codex Manesse, ca. 1304)
În cel mai strict sens al termenului, puține țări au astăzi steaguri de război adecvate, majoritatea preferând să folosească în schimb steagul lor național sau stindardul în acest scop.
„Sună trâmbițe! Lăsați culorile noastre sângerii să fluture! Și ori fie victorie, ori un mormânt.”
—Edward, Prinț de Wales, în piesa lui Shakespeare Henric al VI-lea, Partea a treia, Actul al II-lea, Scena a II-a
Însemnele de câmp au fost folosite în războiul timpuriu cel puțin din epoca bronzului. Însuși cuvântul stindard provine dintr-un termen italian pe filiera francezei vechi pentru un însemn heraldic de câmp (nu neapărat un steag).
Babur și armata sa Mogulă salutând cele nouă stindarde ale lui Timur.
Utilizarea steagurilor ca însemne de câmp se pare că a debutat în Asia, în timpul epocii fierului, posibil fie în China, fie în India.[2] În Persia ahemenidă, fiecare divizie de armată avea propriul ei stindard, iar „toți ofițerii aveau steag peste corturile lor”.[3] Însemnele timpurii de câmp care includ, dar nu se limitează la un steag, sunt, de asemenea, numite vexilloide sau „sub formă de steag”, de exemplu stindardul Vultur roman sau stindardul dragon al sarmaților. Vexillumul roman în sine este, de asemenea, un fel de steag, în sensul că a fost suspendat de o bară transversală orizontală, spre deosebire de un simplu catarg.
Folosirea steagurilor simple ca însemne militare devine obișnuită în perioada medievală, dezvoltându-se în paralel cu heraldica ca o completare a dispozitivului heraldic prezentat pe scuturi. Drapelul maritim se dezvoltă și în perioada medievală. Sashimonoul japonez medieval purtat de soldații obișnuiți reprezintă o dezvoltare paralelă.
Unele orașe sau comune medievale libere nu aveau steme și foloseau drapele de luptă care nu erau derivate dintr-o stemă. Astfel, orașul Lucerna a folosit un steag alb-albastru ca însemn de câmp de la mijlocul secolului al XIII-lea, fără a-l deriva dintr-un design de scut heraldic.
Wise, Terence (1978) Military flags of the world, in color. New York: Arco Publishing. 184p. ISBN: 0668044721ISBN0668044721 . Steaguri de război din 1618–1900.
.svg)
.svg)
_of_Myanmar.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
