Rezistență electrică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Rezistența electrică este o mărime fizică prin care se exprimă proprietatea unui conductor electric de a se opune trecerii prin el a curentului electric. În electrotehnică, ea determină valoarea tensiunii necesare pentru ca un curent electric de valoare dată să treacă printr-un circuit (conductor) electric dat. Unitatea de măsură a rezistenței electrice, în SI, este ohm-ul, notat cu Ω. Este o noțiune introdusă în 1825 de Georg Simon Ohm în 1825 [1].
Pentru un conductor omogen, valoarea rezistenței este :
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/e4/Metal_film_resistor.jpg/200px-Metal_film_resistor.jpg)
unde:
- ρ este rezistivitatea materialului din care este făcut conductorul, măsurată în ohm · metru;
- l este lungimea conductorului, măsurată în metri;
- S este secțiunea transversală a conductorului, măsurată în metri pătrați;
Într-un circuit electric simplu (ochi), valoarea rezistenței lui se calculează cu ajutorul legii lui Ohm, fiind egală cu raportul dintre tensiunea U aplicată la bornele circuitului și intensitatea I a curentului care circulă prin circuit.
Inversa acestei mărimi este mărimea conductanță electrică.