From Wikipedia, the free encyclopedia
Religia în vechiul Babilon, religie politeistă, a fost o formă mai evoluată a religiei sumero-akkadiene. Regele Hammurabi, care a fost și un mare organizator religios, după ce a făcut unificarea politică, întemeind primul stat independent în Mesopotamia, a izbutit să unifice variatele culte locale, dând naștere la religia babiloniană, moștenită și continuată de asirieni, putând fi numită de aceea religie asiro-babiloniană.
 | Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Panteonul asiro-babilonian cuprindea un foarte mare număr de zei, legați între ei uneori genealogic, alteori prin funcțiile atribuite. În acest mare număr de zeități, teologia asiro-babiloniană a introdus o sistematizare, o adevărată clasificare, care a atins o formă canonică definitivă în a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu î.Ch. Astfel, zeii principali erau grupați în triade sau tetrade, în timp ce zeii secundari sau mai mici, erau grupați în jurul divinităților principale.
Între zeii principali, primul loc îl ocupa marea triadă cosmică, formată din Anu, Enlil și Ea.
Urma triada astrală: Sin, Shamash și Iștar:
O a treia triadă era formată din zei ai naturii: Nusku, Tammuz și Adad:
Pe lângă zeii cuprinși în aceste triade, asiro-babilonienii aveau și alți zei locali, zei populari care s-au bucurat de o cinste deosebită. Între aceștia primul loc îl ocupă Marduk, care la origine era un zeu solar local al Babilonului. Odată cu ascensiunea Babilonului la rangul de capitală și centru religios al primului imperiu caldeean, Marduk a devenit căpetenia zeilor, întocmai ca Amon al egiptenilor, și i se atribuia creația lumii. Era reprezentat în tovărășia unui balaur. Preoții au compus în onoarea lui celebrul "Poem al creației" (Enûma Eliš). Marduk era și stăpânul regilor, servindu-le acestora ca model în conducerea statului și în războaie. În unele tradiții, Marduk era socotit drept "zeu unic", reprezentare timpurie a monolatriei, respectiv a henoteismului. În relație cu Marduk erau și următoarele zeități:
La asirieni zeul principal era Assur, al cărui nume însemna "binevoitor". Tot printre zeii principali locali se număra și Ninib, zeul capitalei sumeriene, Ninive. Mai amintim, dintre numeroasele zeități asiro-babiloniene, Tigrul și Eufratul, fluvii divinizate pentru imensa binefacere pe care o revărsau asupra țării, și Ninghisida, protectorul medicinei, al cărui simbol, șarpele încolăcit pe un toiag, s-a păstrat ca simbol al medicinei până în zilele noastre.
În afară de zeii propriu ziși, în panteonul asiro-babilonian intrau și o mulțime de spirite ale cerului și ale pământului, considerate ca zei minori. Era ajutoare ale zeilor principali, mesagerii lor către oameni.
În timpul domniei lui Nabucodonosor I a luat naștere poemul creației lumii, Enûma Eliš. În acest poem, Marduk, chemat în ajutor de ceilalți zei, după ce Tiamat (personificare feminină a mării) amenința distrugerea lor prin potop, ieșit învingător din această confruntare, așază pe cer o constelație în formă de arc, ca semn al victoriei. Această legendă se întâlnește și în tradiția iudeo-creștină; astfel, Dumnezeul biblic JHVH-Elohim, după sfârșitul potopului, așază pe cer curcubeul în formă de arc, simbol al bunăvoinței sale față de oameni.
După ce Babilonul a devenit centrul religios, multe din numele vechilor zeități au fost schimbate și s-a creat o nouă ierarchie a divinităților. În mod tradițional, lumea era astfel reprezentată:
În centrul unui ocean de sare se găsea pământul sub forma unui disc uriaș. Deasupra erau situate cerurile, cel mai de sus era stăpânit de Anu, cel mai apropiat de pământ era cerul stelelor. Cerurile erau susținute de un ocen de apă dulce, Abzu, în care locuia zeul Enki (Ea). În adâncuri se găsea infernul stăpânit de zeii întunecimii.
În poemul Enûma Enliš, infernul nu mai mai joacă un rol deosebit, aici totul începe cu istoria perechii Abzu și Tiamat, din care își au obârșia ceilalți zei. Într-o generație succesivă, această pereche este ucisă de către Enki, respectiv de către Marduk. Din corpul lui Tiamat, Marduk creează cerul și pământul. Oamenii vor fi alcătuiți din argilă plămădită cu sângele lui Tiamat. Sângele conferă oamenilor înțelepciune și supunere față de zei. Aceștia, la rândul lor, sunt dependenți într-o măsură importantă de adorația și ofrandele aduse de oameni, fără de care ar flămânzi. S-au găsit tăblițe cu scriere cuneiformă în care oamenii, nemulțumiți cu unele hotărîri ale zeilor, îi amenințau pe aceștia că își vor căuta alte zeități mai binevoitoare.
În afară de principalii zei din panteonul babilonic, mai existau și semizei, de natură divină, dar subordonați zeilor de ordin superior, care le stabileau atribuțiile. Cei mai mulți din acești semizei erau de rea natură, ca, de ex., Rabisu ("spionul") sau Lilitu, semizeitate feminină, incapabilă de o sexualitate normală, care își compensa această slăbiciune printr-o agresivitate îndreptată asupra bărbaților tineri. Lamashutu, semizeu reprezentat cu cap de leu, era făcut responsabil de apariția febrei puerperale la femeile lehuze. Medicina se baza în mare măsură pe rugăciuni și ofrande pentru îmblânzirea semizeilor răutăciși și a demonilor.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
