Teroarea iacobină (5 septembrie 179328 iulie 1794),[1] cunoscută de asemenea doar ca Teroarea (conform originalului franceză la Terreur), este perioada revoluței franceze care a culminat cu dictatura lui Robespierre, care își eliminase foștii camarazi de luptă, și cu instituirea Comitetului Salvării Publice. S-a terminat odată cu încetarea puterii Directoratului după executarea lui Robespierre, marcând sfârșitul Revoluției franceze.

Asediul Bastiliei

Articolele fac parte din seria
Revoluția franceză

Cauze
Tulburări
Adunarea Constituantă
și camerele sale (1789 - 1791)
Constituția din 1791
și monarhia
(1791 - 1792)
Insurecția de la 10 august 1792
Convenția Națională
Războiul din Vendée
Teroarea
Directoratul
Cronologie

Perioada, cea mai violentă din timpul Revoluției franceze, a fost pornită de conflictul mereu mocnit dintre girondini și iacobini, fiind marcată de executarea în masă a „dușmanilor revoluției”. Deși numere exacte nu sunt cunoscute, numărul celor executați fusese de ordinul a zeci de mii la nivelul întregii țări, dintre care 16.594 per total (și 2.639 doar în Paris) au fost ghilotinați,[2] și un alt număr de circa 25.000 au fost uciși în execuții sumare de-a lungul Franței.[3]

Ghilotina (cunoscută și sub numele de „Briciul național”) devenise simbolul cauzei revoluției, datorată unui șir se execuții publice, regele Louis al XVI-lea, Marie Antoinette, Girondinii, Philippe Égalité (de fapt, Louis Philippe II, Duce de Orléans) și Madame Roland⁠(d), precum și mulți alții, printre care se poate număra și chimistul și savantul Antoine Lavoisier.

În timpul anului 1794 Franța revoluționară s-a confruntat cu o multitudine de inamici interni și externi. În interior, întrega nobilime franceză a devenit un inamic imediat al Revoluției, întrucât își pierduse toate privilegiile, plus pericolul de a fi fost decapitați prin judecăți sumare. Biserica Romano-Catolică a fost, la rândul său un inamic al Revoluției și al revoluționarilor întrucât aceștia reduseseră clerul la simplii angajați ai statului, cerându-le tuturor clericilor să depună un jurământ de credință față de națiunea franceză (prin așa numita Constituția civilă a clerului⁠(d)). În exteriorul Franței, prima Prima Republică Franceză fusese angrenată într-un șir de războaie externe cu națiunile vecine, care nu doreau sub nici o formă extinderea revoluției în țările lor.


Referințe, note

Legături externe

Wikiwand in your browser!

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.

Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.