Războiul Reformei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Războiul Reformei (spaniolă Guerra de Reforma) din Mexic, în timpul celei de-a doua republici, a fost un război civil (1857–1860) dintre susținătorii Partidului Liberal, care venise la putere în 1855 conform Planului de la Ayutla, și membrii Partidului Conservator, care nu recunoștea legitimitatea guvernului și a programului lui de restructurare radicală a legilor, cunoscut ca La Reforma. Războiul Reformei este unul dintre numeroasele episoade ale conflictului îndelungat dintre forțele liberale și cele conservatoare care a dominat istoria țării în secolul al XIX-lea. Liberalii au vrut să elimine puterea politică, economică și culturală a Bisericii Catolice din Mexic și să slăbească rolul armatei mexicane. Biserica catolică și armata erau protejate prin privilegii corporative sau instituționale („fueros”) stabilite în era colonială. Liberalii doreau să creeze un stat național modern, bazat pe principii liberale. Conservatorii doreau menținerea unui guvern centralizat, unii dintre ei optând chiar pentru monarhie, cu biserica și armata păstrându-și rolurile și puterile tradiționale, cu latifundiarii și marii negustori menținându-și dominația asupra majorității populației metise și indigene din Mexic.
Războiul Reformei Războiul Civil Mexican | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Conservatorii Liberalii Independenții | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Liberalii Statele Unite ale Americii[1] | Conservatorii | ||||||
Conducători | |||||||
Benito Juarez Jesus Gonzalez Ortega Ignacio Zaragoza | Felix Zuloaga Miguel Miramon Leonardo Marquez | ||||||
Modifică date / text |
Acest conflict s-a trasforma într-un război civil în toată regula, când liberalii, aflați atunci la guvernare după răsturnarea de la putere a lui Antonio López de Santa Anna, a început să pună în aplicare o serie de legi prin care să desființeze privilegiile și să confiște proprietățile armatei și bisericii, în special ale bisericii. Liberalii au adoptat o serie de legi separate, punând în aplicare viziunea lor asupra Mexicului și apoi au promulgat o nouă lege fundamentală, care a dat forță constituțională programului lor. Rezistența conservatoare la aceste schimbări a culminat cu planul de la Tacubaya, care dus la înlăturarea guvernului președintelui Ignacio Comonfort printr-o lovitură de stat și a preluat controlul asupra orașului Mexico City, forțând liberalii să-și mute guvern în orașul Veracruz. Conservatorii controlau capitala și cea mai mare parte a zonei centrale a Mexicului, în vreme ce restul statelor au trebuit să aleagă una dintre taberele aflate în conflict: guvernul conservator al lui Félix Zuloaga sau cel liberal al lui Benito Juárez.
Liberalii erau lipsiți de experiență militară și au pierdut cele mai multe dintre bătăliile de la începutul conflictului, dar soarta lor s-a schimbat după ce conservatorii au eșuat de două ori în tentativa lor de cucerire a centrului puterii liberale – orașul Veracruz. Guvernul american al președintelui James Buchanan a recunoscut regimul lui Juárez în aprilie 1859, iar cele două guverne au negociat Tratatul McLane-Ocampo. După ratificare, tratatul ar fi permis regimului liberal să se împrumute din America și asigura în același timp americanilor drepturi extinse de tranzit pe teritoriul mexican. După acest moment, liberalii au obținut tot mai multe victorii, până când forțele conservatoare au capitulat în decembrie 1860. În vreme ce forțele principale conservatoare au pierdut războiul, unități de gherilă au continuat să rămână active în următorii cinci ani. Conservatorii mexicai aveau să comploteze cu francezii să îl pună în fruntea statului ca împărat pe Maximilian I.