Prima Republică Elenă
From Wikipedia, the free encyclopedia
Prima Republică Elenă (în limba greacă: Αʹ Ελληνική Δημοκρατία) este numele sub care este cunoscut statul grec în timpul Războiului de Independență de sub stăpânirea Imperiului Otoman. Acesta este un termen pur istoric, care subliniază natura constituțională și democratică a regimului revoluționar care a precedat fondarea Regatului Greciei independent. Acest termen asociază perioada istorică a războiului revoluționar cu formele nemonarhice de organizare ale țării de mai târziu – A Doua Republică Elenă și A Treia Republică Elenă.
Prima Republică Elenă | |||||
Republica Elenă | |||||
Ἑλληνικὴ Πολιτεία Ellīnikī́ Politía | |||||
— Stat nerecunoscut internațional (1822-1828) Stat independent (1828-1832) — | |||||
| |||||
| |||||
Localizare | |||||
Capitală | Nauplion | ||||
---|---|---|---|---|---|
Limbă | limba greacă | ||||
Religie | ortodoxă | ||||
Guvernare | |||||
Formă de guvernare | Republică | ||||
Conducător | |||||
- 1828-1831 | Ioannis Kapodistrias | ||||
- 1831-1832 | Augustinos Kapodistrias | ||||
- 1832-1833 | Comisia guvernamentală | ||||
Istorie | |||||
Declanșarea Războiului de Independență | |||||
Proclamarea independenței | |||||
Tratatul de la Constantinopol | |||||
Protocolul de la Londra | |||||
Economie | |||||
Monedă | Phoenix | ||||
Modifică date / text |
În faza incipientă a rebeliunii antiotomane din 1821, fiecare regiune a Greciei și-a ales propriile foruri conducătoare. Acestea au fost înlocuite de administrația centrală a Adunării Naționale din Epidaurus, a cărei organizare a marcat nașterea statului elen modern. Consiliile locale de conducere și-au continuat însă existența, autoritatea centrală fiind stabilită ferm doar în 1825. Noul stat nu a fost recunoscut de marile puteri europene ale timpului. Tânărul stat elen, după o serie de victorii inițiale în lupta cu otomanii, a fost amenințat cu dispariția datorită conflictelor interne care au degenerat în război civil și a intervenției armatei turco-egiptene condusă de Ibrahim Pașa.
În momentul în care Ibrahim Pașa a intervenit pentru înăbușirea mișcării revoluționare elene, marile puteri își schimbaseră însă pozițiile politice, fiind favorabile formării unui stat autonom grec sub suzeranivate otomană, în conformitate cu prevederiel Tratatului de la Londra din 1827. Refuzul sultanului de acceptare a termenilor acestui tratat a dus la intervenția aliată europeană și la distrugerea flotei egipteano-otomane în timpul bătăliei de la Navarino. Acest ultim eveniment a facilitat Greciei obținerea independenței depline.
A Treia Adunare Națională de la Trozen a proclamat în 1827 înființarea Statului Elen (Ἑλληνικὴ Πολιτεία) și l-a ales pe Ioannis Kapodistrias în funcția de guvernator al Greciei (din acest motiv, Statul Elen este numit câteodată „Guvernorat”). După ce s-a reîntors în țară în ianuarie 1828, Capodistrias a încercat să creeze un stat funcțional și să redreseze țara devastată de război, dar s-a văzut implicat foarte rapid în conflicte cu magnații și liderii militari locali. Capodistrias a fost asasinat de rivalii politici în 1831, iar Grecia s-a afundat într-un război civil. Funcția de guvernator a fost preluată de fratele omului politic, Augustinos, care a fost silit să demisioneze după numai șase luni. A Cincea Adunare Națională de la Nauplion a emis un proiect nou de constituție, iar „Puterile Protectoare” (Regatul Unit, Franța și Imperiul Rus) au obligat Grecia să accepte forma de guvernare monarhică prin rezoluția Conferinței de la Londra. Prințul bavarez Otto a devenit noul rege al Greciei independente.