Prefectura pretoriană a Orientului sau a Răsăritului (în latinăpraefectura praetorio Orientis, în greacăἐπαρχότης/ὑπαρχία τῶν πραιτωρίων τῆς ἀνατολῆς) a fost una dintre cele patru mari prefecturi pretoriene în care a fost organizat Imperiul Romantârziu. Întrucât cuprindea cea mai mare parte a Imperiului Roman de Răsărit, iar sediul său era la Constantinopol, prefectul pretorian era cel mai puternic om din partea răsăriteană a imperiului, după împărat, servind în esență ca prim-ministru.
Mai multe informații Țară, Imperiul Roman de Răsărit ...
Prefectura pretoriană a Orientului
Praefectura praetorio Orientis Ἐπαρχότης τῶν πραιτωρίων τῆς Aνατολῆς Εώα Υπαρχία
Prefectura a fost înființată după moartea lui Constantin cel Mare în 337, când imperiul a fost împărțit între fiii săi, iar Constanțiu al II-lea a primit stăpânirea Orientului, cu un prefect pretorian ca ajutor principal. Teritoriul repartizat lui Constanțiu cuprindea patru (ulterior cinci) dioceze, care erau formate la rândul lor din mai multe provincii. Jurisdicția prefecturii se întindea din partea estică a Peninsulei Balcanice, grupată în Dioceza Tracia, până în Asia Mică, împărțită în diocezele Asia și Pont, și Orientul Mijlociu, cu diocezele Orient și Egipt.[1]