Pictura istorică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Pictura istorică este o ramură a picturii definită mai degrabă prin subiectul său, decât prin stilul artistic. De cele mai multe ori, în picturile istorice se preferă ilustrarea unei scene dintr-o narațiune, decât a un subiect specific și static, ca într-un portret. Termenul este derivat din sensurile mai generale ale cuvântului historia din latină și italiană, fiind tradus drept „poveste” sau „narațiune” și înseamnă de fapt „pictura unei povești”. Majoritatea tablourilor istorice nu reprezintă scene din istorie, în special picturile de până la 1850.
În engleza modernă, termenul pictură din istorie (historical painting) este uneori utilizat, în sens restrâns, pentru a descrie reprezentarea scenelor istorice (în special pentru arta secolului al XIX-lea), dar nu și a subiectelor religioase, mitologice și alegorice, acestea fiind incluse în sensul general al termenului pictură istorică (history painting) și reprezentând subiectele cel mai frecvent utilizate în tablourile istorice înainte de secolul al XIX-lea.
În tablourile istorice se regăsește aproape întotdeauna un număr mare de figuri umane și în general este ilustrată o scenă dintr-o narațiune. Acest tip de pictură include scene din narațiuni religioase, în special Viața lui Hristos, scene din mitologie, precum și scene alegorice . [1] O perioadă îndelungată au fost preferate aceste subiecte; astfel, creații precum plafonul Capelei Sixtine al lui Michelangelo sunt picturi istorice, la fel ca cele mai mari tablouri înainte de secolul al XIX-lea. Termenul include picturile mari în ulei pe pânză sau frescele realizate între Renaștere și sfârșitul secolului al XIX-lea, perioadă după care termenul, cu sensul său general, nu este folosit nici pentru numeroasele lucrări care încă respectă definția de bază. [2]
Termenul de pictură istorică poate fi folosit cu același sens ca și pictură din istorie, așa cum a și fost folosit mai ales înainte de secolul XX. [3] Însă pentru a le deosebi, pictura din istorie este ilustrarea scenelor din istoria laică, indiferent dacă este vorba despre scene specifice sau generale. În secolul al XIX-lea, pictura din istorie a devenit un gen distinct. În fraze precum „materiale de pictură istorice”, „istorice” înseamnă folosite înainte de 1900 sau mult mai devreme.