![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/25/Enghelab_Square%252C_Tehran_%252841361154110%2529.jpg/640px-Enghelab_Square%252C_Tehran_%252841361154110%2529.jpg&w=640&q=50)
Piața Revoluției din Teheran
From Wikipedia, the free encyclopedia
Piața Revoluției (în persană: Meidan Enqelab) este piața centrală a capitalei Iranului, Teheran. Ea se află la intersecția a trei mari bulevarde: Enqelab (Revoluției), Azadi (Libertății) și Kargar (Muncitorului).
![Cupola Pieței revoluției](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/25/Enghelab_Square%2C_Tehran_%2841361154110%29.jpg/640px-Enghelab_Square%2C_Tehran_%2841361154110%29.jpg)
Datorită poziției centrale a pieței, precum și a accesului în alte zone ale orașului, multe persoane trec zilnic prin piață. Piața este inima culturală a capitalei, datorită apropierii de Universitatea din Teheran și de numeroasele librării și sedii de publicații din jurul ei. În această zonă pot fi găsite diverse centre culturale, cum ar fi centre de publicare și editare, centre de traducere, de examene de acces, școli lingvistice și magazine de produse culturale. În plus, tot aici sunt cinematografele Bahman în nord-estul pieței și Tasha și Pars în sud-vestul pieței. De asemenea, pe laturile de nord și de sud ale pieței, există o mulțime de magazine alimentare și pentru servicii de catering. Piața Revoluției a fost una dintre cele mai importante și sensibile zone ale marșurilor de dinainte și de după revoluție și are un simbolism special în memoria istorică a Teheranului și chiar a întregului popor iranian.