![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/7d/Poecile_lugubris%252C_Bulgaria_1.jpg/640px-Poecile_lugubris%252C_Bulgaria_1.jpg&w=640&q=50)
Pițigoi de livadă
From Wikipedia, the free encyclopedia
Pițigoiul de livadă (Poecile lugubris, sin. Parus lugubris) este o pasăre sedentară din familia paridelor, răspândită în sud-estul Europei și Orientul Apropiat. Trăiește în pădurile de foioase din zonele montane, preferându-le pe cele de stejar sau de fag. În România este prezentă în pădurile de foioase din partea sudică și sud-estică a țării, îndeosebi în Dobrogea și în pădurile subcarpatice. Se întâlnește și în livezi cu pomi bătrâni sau în viile neîngrijite și tufișurile de la marginea pădurilor sau a orașelor, unde preferă zonele nu prea frecventate de oameni, fiind o pasăre foarte sperioasă. Populația cuibăritoare din România este estimată la 3.000-15.000 de perechi. Seamănă cu un pițigoi mare. Are o lungime de 14-15 cm și o greutate de 16-19 g. Partea superioară a capului până la ceafă brun-negricioasă. Baveta (bărbia și partea inferioară a gâtului) neagră. Obrajii și zona auriculară albe. Partea superioară brun-cenușie. Coada brun-cenușie, cu o nuanță cenușiu-măslinie. Părțile inferioare albicioase, cu o nuanță brun-gălbuie pe piept și flancuri. În perioada caldă hrana constă din diverse nevertebrate (ouă, larve, adulți de insecte, eventual păianjeni), iar în timpul iernii consumă cu precădere semințe. La fel ca alte specii de pițigoi, își face adesea provizii atunci când hrana este din belșug. Cuibul și-l instalează în scorburile arborilor bătrâni înconjurați de tufișuri și mărăcinișuri și mai rar în fisuri în stâncă. Cuibul poate fi instalat și în adăposturile artificiale. El are forma unei cupe și este făcut din resturi vegetale uscate, lână, uneori păr de animale și mușchi, pe care-l căptușește cu lână, păr sau pene. Depune de obicei 2 ponte într-un sezon de reproducere. Prima pontă este depusă prin luna aprilie și este formată, în medie, din 5-7 ouă, dar poate avea frecvent și 8-10 ouă, iar a doua un număr mai mic de ouă. Femela clocește singură timp de 12-13 zile. Ambii părinți iau parte la hrănirea puilor până ce aceștia ajung zburători și părăsesc cuibul. Puii devin independenți după 22 de zile de la eclozare. Cinci subspecii sunt recunoscute. În România cuibărește subspecia nominată, Poecile lugubris lugubris, dar este citată și subspecia Poecile lugubris lugens (pițigoiul lugubru dobrogean), care este ceva mai deschisă la culoare.[2][3][4][5][6][7][8][9]
Pițigoi de livadă | |
---|---|
![]() | |
Piţigoiul de livadă | |
Stare de conservare | |
Risc scăzut (LC) [1] | |
Clasificare științifică | |
Regn: | Animalia |
Încrengătură: | Chordata |
Subîncrengătură: | Vertebrata |
Clasă: | Aves |
Ordin: | Passeriformes |
Familie: | Paridae |
Gen: | Poecile |
Specie: | P. lugubris |
Nume binomial | |
Poecile lugubris Temminck, 1820 | |
![]() | |
Arealul speciei | |
Sinonime | |
Parus lugubris Temminck, 1820 | |
Modifică text ![]() |