Liga Comuniștilor din Iugoslavia

Liga Comuniștilor din Iugoslavia (în sârbocroată Savez komunista Jugoslavije; slovenă Zveza komunistov Jugoslavije; macedoneană Сојуз на комунистите на Југославија, Sojuz na komunistite na Jugoslavija), inițial Partidul Comunist din Iugoslavia (în sârbocroată Komunistička partija Jugoslavije; slovenă Komunistična partija Jugoslavije; macedoneană Комунистичка партија на Југославија, Komunistička partija na Jugoslavija) (înainte de 1952) a fost un partid comunist major în Iugoslavia. Partidul a fost fondat ca un partid de opoziție în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor în 1919.

Liga Comuniștilor din Iugoslavia
Savez Komunista Jugoslavije Zveza komunistov Jugoslavije Сојуз на комунистите на Југославија
Abreviere	СКЮ
Oameni cheie
Președinte	Iosip Broz Tito (cel mai remarcabil)
Date
Înființat	1919 Congresul de la Vukovar din 1920
Desființat	1990
Sediu	Belgrad, RSF Iugoslavia
Organizație de tineret	Liga Tinerilor Comuniști din Iugoslavia (1919-1948)
Informații
Ideologie oficială	Comunism, Marxism-Leninism, Titoism
Poziție politică	Extrema stângă
Afiliere internațională	Comintern (până în 1943) Cominform (până în 1948)
Culori oficiale	Roșu
Modifică date / text

După succesele din alegerile inițiale, partidul a fost interzis de guvernul regal și a rămas ilegal până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial; uneori era asuprit violent. După căderea Iugoslaviei în 1941, partizanii conduși de comuniști s-au implicat în Războiul de Eliberare Națională și au învins forțele Axei și sateliții locali într-un război civil sângeros. După eliberarea de sub ocupație străină în 1945, partidul și-a consolidat puterea și a înființat un sistem monopartid în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, care a durat până în 1991 când au izbucnit Războaiele iugoslave.

Partidul, care era condus de Iosip Broz Tito din 1937 până în 1980, a fost primul partid comunist la putere din istorie în Blocul răsăritean care s-a opus deschis politicii dictate de Uniunea Sovietică și astfel a fost expulzat din Cominform în 1948 după ce Stalin l-a acuzat pe Tito de naționalism. După epurările interne, partidul s-a redenumit în Liga Comuniștilor și a adoptat politica de auto-gestionare a muncitorilor și a comunismului independent, cunoscută sub numele de Titoism.

Partidul s-a desființat în ianuarie 1990 la un congres al partidului.

Lideri de partid

Nume	Mandat	poziție, note
Filip Filipović Živko Topalović	aprilie 1919 - iunie 1920	secretari politici
Vladimir Ćopić		secretar organizațional
Pavle Pavlović Jakov Lastrić	iunie 1920 - august 1921	Președinți ai Comitetului Central al Partidului
Filip Filipović Sima Marković		secretari politici
Vladimir Ćopić		secretar organizațional
După ce a fost interzis în 1921, de conducerea Partidului Central Alternativ, format în iunie 1921, și-a asumat conducerea Partidului Comunist:
Kosta Novaković Triša Kaclerović Moša Pijade	august 1921 - iulie 1922	Conducerea Partidului Central Alternativ
O divizare din conducere a dus la formarea Comitetului Executiv al Partidului Comunist în Migrație aflat în opoziție față de conducere:
Sima Marković	septembrie 1921 - iulie 1922	Comitetului Executiv al Partidului Comunist in Migrație
Facțiunile s-au reunit la Prima Conferință de Stat ținută la Viena, în iulie 1922.
Sima Marković	iulie 1922 - mai 1923	secretar
Triša Kaclerović	mai 1923 - mai 1926	secretar
Sima Marković	mai 1926- aprilie 1928	secretar politic
Radomir Vujović		secretar organizațional
Comitetul Central a fost destituit în aprilie 1928 de Comintern și înlocuit de o conducere temporară.
conducere temporară sub Đuro Đaković	aprilie - noiembrie 1928
Jovan Mališić	Noiembrie 1928 - înainte de 1934	secretar politic
Đuro Đaković	noiembrie 1928 - 1929	secretar organizațional
Din 1930 conducerea partidului se afla în exil la Viena fără să mențină legătura cu statul pana în 1934.
Milan Gorkić	decembrie 1934 - noiembrie 1936	secretar politic
Milan Gorkić	noiembrie 1936 - 23 octombrie 1937	secretar general; asasinat la Moscova în 1939
Iosip Broz Tito	noiembrie 1936- May 1938	secretar general; din decembrie 1936
conducere temporară sub Iosip Broz Tito	mai 1938 - martie 1939
Iosip Broz Tito	martie 1939 - 4 mai 1980	secretar general, ulterior Președinte al Prezidiului
Nume	Mandat	Reprezentând
Branko Mikulić (președinte interimar)	19 octombrie 1978 - 23 octombrie 1979	Bosnia și Herțegovina
Stevan Doronjski (președinte interimar până pe 4 mai)	23 octombrie 1979 - 20 octombrie 1980	Voivodina
Lazar Mojsov	20 octombrie 1980 - 20 octombrie 1981	Macedonia
Dušan Dragosavac	20 octombrie 1981 - 29 iunie 1982	Croația
Mitja Ribičič	29 iunie 1982 - 30 iunie 1983	Slovenia
Dragoslav Marković	30 iunie 1983 - 26 iunie 1984	Serbia
Ali Shukrija	26 iunie 1984 - 25 iunie 1985	Kosovo
Vidoje Žarković	25 iunie 1985 - 26 iunie 1986	Muntenegru
Milanko Renovica	28 iunie 1986 - 30 iunie 1987	Bosnia și Herțegovina
Boško Krunić	30 iunie 1987 - 30 iunie 1988	Voivodina
Stipe Šuvar	30 iunie 1988 - 17 mai 1989	Croația
Milan Pančevski	17 mai 1989 - 30 iunie 1990	Macedonia