Partidul Liberal Democrat din Moldova (abreviat PLDM) este o formațiune politică de centru-dreapta din Republica Moldova.

Mai multe informații Abreviere, Oameni cheie ...
Partidul Liberal Democrat din Moldova
AbrevierePLDM  Modificați la Wikidata
Oameni cheie
PreședinteVladimir Filat
Date
Înființat8 octombrie 2007
Organizație de tineretOTLDM
Număr de membri (2019)6.476
Informații
Ideologie oficialăConservatorism
Liberalism conservator
Pro-Europenism
Unionism[1]
Poziție politicăCentru-dreapta
Afiliere internaționalăUniunea Internațională Democrată
Afiliere europeanăPartidul Popular European (membru observator)
Culori oficialeVerde
Parlamentul RM
0 / 101
Președinții raionale
0 / 32
Prezență online
pldm.md
Închide

Primul președinte al PLDM și persoana cheie care a dus la crearea partidului a fost Vlad Filat. Partidul a atras și un număr important de membri de bază ai societății civile.

La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, PLDM a obținut 12,43 la sută din sufragii, fiind reprezentat în parlament de 15 deputați. La alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, PLDM a obținut 16,57% și 18 deputați. Împreună cu alte partide de opoziție PLDM formează Alianța pentru Integrare Europeană, iar Vladimir Filat devine prim-ministru al R. Moldova.

La scrutinul parlamentar anticipat din 28 noiembrie 2010, PLDM și-a dublat rezultatele fiind acreditat cu 29,42 la sută din voturile alegătorilor, fiind reprezentat în parlament de 32 deputați. Vladimir Filat devine prim-ministru, funcția pe care o deține până la destrămarea Alianței pentru Integrare Europeană II în martie 2013.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, PLDM a obținut 20,16 % din sufragii, obținând 23 de mandate de deputat în parlament. Ulterior, o parte dintre aceștia au demisonat din partid, astfel PLDM ajungând să aibă doar 5 deputați.

În cadrul alegerilor locale generale din 2019 PLDM a reușit să obțină 5, 75% la nivel național, fiind cel mai susținut partid extraparlamentar.

Istoric

Thumb
Președintele Partidului Popular European în vizită la PLDM în 2010

Pe data de 8 octombrie 2007, grupul de inițiativă, format din 53 de lideri consacrați în domeniile lor de activitate, au lansat ideea creării Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). În fruntea grupului s-au aflat: Vlad Filat, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandru Tănase, membru al Baroului Avocaților din Republica Moldova, consilier în Consiliul municipal Chișinău, Mihai Godea, directorul Centrului CONTACT, Iulian Fruntașu, directorul Programului Inițiative Europene al Fundației Soros-Moldova, Angela Brașoveanu, directorul revistei „Punkt”, Veaceslav Negruță, consultant, Proiectul Ameliorarea Competitivității, Valeriu Streleț, directorul Companiei „Bioprotect”, Veronica Lupu, președintele Asociației „Femeia pentru societatea contemporană”, Andrei Malașevschi, președintele raionului Cantemir, Nicolae Platon, șeful inspectoratului fiscal principal de stat, dr. Liliana Bolocan, șefa catedrei de Psihologie a Institutului de Instruire Continuă, Ion Sturza, vicepreședintele raionului Nisporeni, Victor Roșca, directorul Centrului de Promovare a Toleranței și Pluralismului, etc. În declarația lor, membrii grupului de inițiativă atestau criza profundă prin care trece Republica Moldova și incapacitatea partidelor politice de a depăși situația creată. Partidul Liberal Democrat din Moldova a venit ca o alternativă capabilă să demareze procesul asanării morale a clasei politice, renașterii și modernizării țării, reașezării societății în albia firească a dezvoltării democratice.

Timp de două luni, peste 20 de mii de cetățeni din toate raioanele țării au depus cereri de aderare la Partidul Liberal Democrat din Moldova. Au fost create organizații în toate unitățile teritorial-administrative de nivelul doi, în municipiile Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina și în UTA Găgăuzia.

La 8 decembrie 2007, la Chișinău, a avut loc Congresul I de constituire a Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat 592 de delegați din partea a 38 de organizații teritoriale. Congresul a adoptat Programul și Statutul și a ales organele de conducere și de control ale partidului.

La 27 septembrie 2008, la Bălți, și-a desfășurat lucrările Congresul al Il-lea al Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat 547 de delegați din partea organizațiilor teritoriale ale partidului. Congresul a luat în dezbatere probleme ce țin de activitatea Partidului Liberal Democrat din Moldova în perioada dintre congrese, modificarea și completarea Statutului PLDM, precum și chestiuni ce țin de actualitatea internă a Republicii Moldova. La 13 septembrie 2008, în cadrul partidului a fost constituită Asociația Pedagogilor Liberal Democrați, iar la 11 octombrie 2008, Asociația Medicilor și Farmaciștilor Liberal Democrați. Constituirea Asociațiilor socio-profesionale în cadrul partidului este stipulată în statutul Partidului Liberal Democrat din Moldova.

La 15 noiembrie 2008, și-a desfășurat lucrările Conferința de constituire a Organizației de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat 517 delegați din toate raioanele țării. Delegații la Conferință au aprobat Regulamentul de funcționare a Organizației de Tineret a PLDM și au ales conducerea organizației. Conferința a aprobat „Carta verde pentru tineri” – un document programatic ce include soluții la principalele probleme cu care se confruntă tinerii.

La 27 decembrie 2008, în cadrul PLDM a constituită Organizația Femeilor Liberal Democrate din Moldova, iar la 24 ianuarie 2009 - Asociația Persoanelor în Etate. De asemenea, în cadrul partidului activează și Asociația Oamenilor de Cultură Liberal Democrați, formată la 31 ianuarie 2008.

.[2]

La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, PLDM a obținut 12,43% din voturi, cu 15 mandate de deputat în Parlament. La alegerile anticipate din 29 iulie, PLDM a acumulat 16,57 la sută din sufragii și devine reprezentat în Parlament de 18 deputați. Atunci, împreună cu PL, PDM și AMN, Partidul Liberal Democrat din Moldova formează noua coaliție majoritară din legislativ - Alianța pentru Integrare Europeană.

La 25 septembrie 2009, Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului și primului-ministru Vlad Filat, președintele PLDM. Pe lângă prim-ministru, PLDM a fost reprezentat în guvern de 6 ministri: Iurie Leancă, Alexandru Tănase, Veaceslav Negruță, Victor Bodiu, Vladimir Hotineanu și Victor Catan.

La 19 decembrie 2009, la Chișinău are loc Congresul III Extraordinar al PLDM, la care au participat 1800 de delegati din partea organizaților teritoriale ale partidului, care reprezintă peste 35 de mii de membri ai PLDM. Delegații la congres au operat modificări în Programul Politic al formațiunii, reieșind din noul statut al PLDM de partid de guvernămînt.

În urma alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, PLDM a rămas la guvernare. Cabinetul Filat 2 avea 7 miniștri liberal democrați.

În același an 2010 partidul a fost părăsit de Călin Vieru și Vitalie Nagacevschi[2]

În 2011, din partid a plecat Mihai Godea.[2]

La 10 aprilie 2011, la Chișinău s-a desfășurat Congresul IV al Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat peste 2400 de delegați. La for a fost acceptată demisia din funcție a prim-vicepreședintelui PLDM, Alexandru Tănase, care a părăsit partidul, în locul lui fiind numit Iurie Leancă.[2] De asemenea, a fost anunțată candidatura lui Victor Bodiu în calitate de pretendent la funcția de primar general al capitalei în cadrul alegerilor locale generale din 5 iunie 2011.

Congresul a adoptat modificări la Programul și Statutul PLDM și a aprobat Acordul de fuziune prin absorbție a Partidului politic „Alianța Moldova Noastră”.

La 21 aprilie 2011, PLDM a prezentat Angajamentul electoral pentru alegerile locale generale din 5 iunie “Împreună pentru Chișinău!”. Pentru a asigura victoria forțelor democratice în alegerile pentru primăria Chișinău, la 6 mai 2011, PLDM a luat decizia strategică de a-l retrage din cursa electorală pe candidatul său și a-l sprijini pe liberalul Dorin Chirtoacă.

La 10 mai 2011, Valeriu Streleț a fost ales președinte al fracțiunii parlamentare a PLDM, iar Tudor Deliu – vicepreședinte.

La alegerile locale din iunie 2011, primele la care a participat, PLDM a obținut 299 funcții de consilieri raionali și municipali, 2923 consilieri sătești și comunali și 285 mandate de primari. Ca urmare a turului II de scrutin, PLDM a obținut în total: 3040 funcții de consilieri sătești și comunali, 301 funcții de consilieri raionali și municipali și 286 mandate de primari. Ulterior, la PLDM au mai aderat încă 3 consilieri și 27 primari independenți.

La 24 septembrie 2011, a fost constituită Asociația Aleșilor Locali a PLDM. La ședință au participat aproape 500 de primari și consilieri aleși pe lista PLDM din toate raioanele republicii.

La 22 septembrie 2011, liderul PLDM, Vlad Filat, a întreprins o vizită la Moscova, în urma căreia s-a decis reluarea negocierilor politice oficiale în formatul 5+2 în problema transnistreană.

La 1 decembrie 2011, Organizația de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova a lansat Programul de Transparență Instituțională “Tinerii guvernează”. Programul are drept scop promovarea transparenței instituțiilor publice și a încrederii în relația dintre tineri și instituțiile statului.

La 11 decembrie 2011, la Chișinău s-a desfășurat Congresul V al PLDM.

La 12 decembrie 2011, la Bruxelles, Guvernul Republicii Moldova, condus de premierul, Vlad Filat, liderul PLDM și UE au început negocierile privind instituirea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător între Republica Moldova și Uniunea Europeană (DCFTA).

La 25 februarie 2012 a avut loc Conferință Națională a Organizației de Femei a Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat 400 de delegate din partea tuturor organizațiilor teritoriale, deputați și miniștri liberal democrați.

12 martie 2012 Președintele PLDM, Vlad Filat, împreună cu cei 31 de deputați din PLDM, au semnat pentru candidatura lui Nicolae Timofti la funcția de șef al statului.

La 24 iulie 2012, TLDM a devenit membru cu drepturi depline al EDS.

La 22 august 2012, la invitația premierului, liderului, PLDM, Vlad Filat, în Republica Moldova întreprinde o vizită oficială, Cancelarul Germaniei Angela Merkel. În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă relațiile bilaterale.

La 18 septembrie 2012, la Orhei, a avut loc Forumul Aleșilor Locali ai PLDM. La întrunire au participat peste 750 de primari, consilieri locali, raionali și municipali, președinți de raioane, deputați și miniștri, care au dezbătut agenda PLDM în domeniul descentralizării și autonomiei locale, angajamentele pentru dezvoltarea Republicii Moldova, practicile de dezvoltare locală și atragere a investițiilor. La forum a fost prezent și președintele Grupului Partidului Popular European în Parlamentul European, Joseph Daul. Forumul Aleșilor Locali ai PLDM a finalizat cu adoptarea unei Declarații.

La 8 decembrie 2012, Partidul Liberal Democrat din Moldova a marcat 5 ani de la constituire.

La 13 februarie 2013, Partidul Liberal Democrat denunță Acordul Alianței pentru Integrare Europeană și cheamă colegii din AIE să elaboreze un alt acord. Vlad Filat a anunțat că PLDM intenționează să rămână fidel programului de guvernare asumat odată cu constituirea coaliției de guvernământ.

La 5 martie 2013, Guvernul condus de liderul PLDM, Vlad Filat, a fost demis cu votul PDM și PCRM.

La 14 mai 2013, Biroul Politic al PLDM a luat decizia de a-l înainta pe prim-vicepreședintele partidului Iurie Leancă, la funcția de prim-ministru, candidatură acceptată și desemnată de președintele Nicolae Timofti. PLDM a inițiat procesul de negocieri cu Partidul Democrat și Partidul Liberal Reformator și deputați neafiliați pentru formarea unei majorități parlamentare și investirea unui nou guvern, în urmă căreia a fost constituită Coaliția Pro-Europeană.

La 26 februarie 2015, Iurie Leancă a anunțat că se retrage din PLDM, demisionând și din funcția de prim-vicepreședinte al partidului.[2][3]

Conducerea partidului

Conducerea partidului este formată după cum urmează:[4]

Consiliul Politic Național este constituit din 121 de membri, iar Biroul Permanent Central din 23 de membri.

Wikiwand in your browser!

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.

Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.