Mihail Voronovici

Mihail Mihailovici Voronovici (în rusă Михаил Михайлович Воронович, în ucraineană Михайло Михайлович Воронович; n. 1868 – d. noiembrie 1918) a fost în perioada anilor 1915 – 1917, ultimul guvernator al Basarabiei țariste.

Mihail Voronovici
Date personale
Nume la naștere	Михаил Михайлович Воронович
Născut	1868 Sankt Petersburg, Imperiul Rus
Decedat	noiembrie 1918 Jmerînka, gubernia Podolia, Statul Ucrainean
Ocupație	politician
Al 25-lea (ultimul) guvernator al guberniei Basarabia
În funcție 22 septembrie 1915 – 13 martie 1917
Precedat de	Mihail Ghilhen
Vice-ministru al Afacerilor Interne al Statului Ucrainean
În funcție 10 mai – 14 noiembrie 1918
Ministru al mărturisirii al Statului Ucrainean
În funcție 14 noiembrie – sfârșitul lunii noiembrie 1918
Precedat de	Oleksandr Lotoțki
Succedat de	Konstiantin Mîrovici
Premii	orden Sveatogo Stanislava 1-i stepeni[*][[orden Sveatogo Stanislava 1-i stepeni |​]] orden Sveatogo Vladimira 3-i stepeni[*][[orden Sveatogo Vladimira 3-i stepeni |​]]
Alma mater	Imperatorskoe ucilișce pravovedenia[*][[Imperatorskoe ucilișce pravovedenia (school for boys in Saint Petersburg)|​]]
Modifică date / text

După revoluție a ocupat mai multe posturi în guvernul ucrainean al hatmanului Skoropadski.

Biografie

Provenea dintr-o familie nobilă ereditară, care deținea o moșie de 1.000 de zeciuieli în gubernia Kiev. În 1890 a absolvit Colegiul Imperial de Drept și a intrat în serviciul Ministerului Justiției.

Apoi a fost procuror-adjunct al judecătoriilor din guberniile: Lomzînski (1897–1900), Novgorod (1900–03) și Sankt Petersburg (1903–06). În timpul războiului ruso-japonez a fost prezent ca un comisar al Crucii Roșii.

Fiind familiarizat cu problemele țăranilor, la 22 septembrie 1906 a fost numit șef al sectorului agricol din guberniile Herson și Basarabia, precum și al proprietății de Stat, cu sediul în Odesa. La 6 decembrie 1908 a promovat la rangul de consilier de stat. În 1915 a fost numit guvernator al Basarabiei, și a deținut funcția respectivă până la revoluția din februarie, când a fost demis la cererea sa.

După Revoluția din Octombrie a fost unul dintre principalii lideri ai Uniunii proprietarilor din Ucraina. A fost un delegat din cadrul guberniei Kiev la Congresul agricultorilor de pe 29 aprilie 1918, proclamat de generalul Skoropadski. A fost un ministru-adjunct de interne în cabinetul lui Fedir Lizogub, iar apoi ministrul mărturisirii în cabinetul lui Serhi Gerbel^{⁠(uk)[traduceți]}.

În noiembrie 1918, a fost trimis la conferința de la Iași pentru a informa Aliații cu privire la situația din Ucraina și intenția sa și a guvernului hatmanului de a sprijini Armata Albă în lupta împotriva bolșevicilor. La sfârșitul lunii noiembrie, același an, a fost arestat la stația Jmerînka de către membrii Armatei Republicii Populare Ucrainene, inamici ai hatmanului, și a fost mai întâi torturat, apoi ucis.

Bibliografie

• Список чинам ведомства Министерства юстиции. Исправлен по 23-е февраля 1894. — Санкт-Петербург, 1894. — С. 111.
• Общие росписи начальствующих и прочих должностных лиц по всем управлениям в Российской империи на 1897—1906 годы.
• Адрес-календарь Бессарабской губернии на 1916 год. Кишинев, 1916.
• Н. Л. Пашенный Императорское Училище Правоведения и Правоведы в годы мира, войны и смуты. — Мадрид, 1967.
• Н. В Абакумова-Забунова Русское население городов Бессарабии XIX века. — Кишинев, 2006. — С. 424.