Metzengerstein
From Wikipedia, the free encyclopedia
„Metzengerstein”, denumită și „Metzengerstein: A Tale In Imitation of the German”, a fost prima povestire tipărită a poetului și prozatorului american Edgar Allan Poe. Lucrarea a fost publicată pentru prima dată în 1832, în paginile revistei Saturday Courier din Philadelphia. Povestirea se referă la tânărul Frederick, ultimul descendent al familiei Metzengerstein care se afla într-o vrăjmășie îndelungată cu familia Berlifitzing. Bănuit că a provocat un incendiu care l-a ucis pe capul familiei Berlifitzing, Frederick devine intrigat de un cal neîmblânzit, neobservat anterior. Metzengerstein este pedepsit pentru cruzimea sa, atunci când casa lui ia foc și calul îl duce în flăcări. O parte a unui hexametru latin al lui Martin Luther servește ca epigraf al povestirii: Pestis eram vivus—moriens tua mors ero („Cât am fost viu am fost ciumă - murind voi fi moartea ta”).
„Metzengerstein” | |
Ilustrație de Byam Shaw pentru o ediție londoneză din 1909 | |
Autor | Edgar Allan Poe |
---|---|
Traducător | Alexandru Macedonski |
Țara primei apariții | Statele Unite ale Americii |
Limbă | engleză |
Gen | povestire horror |
Publicată în | Saturday Courier |
Tip media | tipăritură (periodic) |
Data publicării | 14 ianuarie 1832 |
Modifică date / text |
„Metzengerstein” urmează multe convenții ale ficțiunii gotice și, după unii, exagerează aceste convenții. Din aceasta cauză, criticii și specialiștii discută dacă Poe intenționa ca povestirea să fie luată în serios sau ca o satiră a poveștilor gotice. Oricum, multe elemente introduse în „Metzengerstein” vor deveni obișnuite în scrierile viitoare ale lui Poe, inclusiv castelul sumbru și puterea răului. Deoarece povestirea se referă la un orfan crescut într-o familie aristocratică, unii critici sugerează o legătură autobiografică cu autorul ei.
Povestirea a fost trimisă de Poe la un concurs de scriere organizat de Saturday Courier. Deși nu a câștigat, ziarul a publicat-o în ianuarie 1832. Ea a fost republicată cu permisiunea lui Poe, doar de două ori în timpul vieții sale; subtitlul său a fost abandonat la publicarea sa finală. Poe intenționa să o includă în colecția Tales of the Folio Club sau într-o alta denumită Phantasy Pieces, deși niciuna dintre cele două colecții nu a fost tipărită vreodată.