Societatea Națiunilor
From Wikipedia, the free encyclopedia
Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor[1][2][3][4][5] a fost o organizație interguvernamentală înființată după Războiul Mondial în 1919 în urma Conferinței de Pace de la Paris, care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială.[6] În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj.[7] Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.[8]
Societatea Națiunilor | |||||
Société des Nations fr League of Nations en Sociedad de Naciones es | |||||
— Organizație internațională — | |||||
| |||||
| |||||
Membrii între 1920-1945 | |||||
Capitală | Geneva | ||||
---|---|---|---|---|---|
Limbă | engleză, franceză și spaniolă | ||||
Guvernare | |||||
Secretar-general | |||||
- 1920–1933 | James Eric Drummond | ||||
- 1933–1940 | Joseph Avenol | ||||
- 1940-1946 | Seán Lester | ||||
Istorie | |||||
Epoca istorică | Perioada interbelică | ||||
Tratatul de la Versailles | |||||
Prima întâlnire | |||||
Desființare | |||||
Sediul era Palatul Națiunilor din Geneva, Elveția | |||||
Modifică date / text |
Filozofia diplomatică a Ligii Națiunilor a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice față de ultimele sute de ani precedenți. Societatea nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a-și pune în aplicare rezoluțiile, menținerea sancțiunilor economice pe care Societatea le impunea sau să i se ofere o armată pe care Societatea să o poată folosi când va fi necesar. Cu toate acestea, ezitau adesea să o folosească. Sancțiunile puteau, de asemenea, să nemulțumească membrii Societății, prin urmare nu se puteau conforma cu acestea. Când Societatea i-a acuzat pe soldații italieni că ținteau corturile medicale ale Crucii Roșii în timpul celui de-Al Doilea Război Italo-Etiopian, Benito Mussolini a răspuns că „Societatea Națiunilor este extrem de eficientă atunci când ciripesc păsărelele, dar își pierde complet utilitatea atunci când atacă uliii”.[9]
După o serie de succese și unele eșecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Germania a părăsit Societatea Națiunilor, urmată apoi de Japonia, Italia, Spania și alții. Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial a însemnat eșecul scopului principal al Societății, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială. Organizația Națiunilor Unite a înlocuit-o după sfârșitul războiului și a moștenit un număr de agenții și organizații fondate de Societate.