From Wikipedia, the free encyclopedia
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. |
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Numele real:Lestat de Lioncourt un vampir, care apare în romanul ficțiune a scriitoarei americane Anne Rice.
Informații generale:S-a născut în 1758 în Auvergne. Este al șaptelea fiu al Marchizului de Lioncourt și al Gabrielei de Lioncourt, soția acestuia.
Istoria vietii sale de muritor.Lestat a trăit în Castelul Lioncourt pâna la vârsta de 12 ani,când a fost trimis la o mănăstire pentru studii.După ce tatăl său a aflat de dorința băiatului de a deveni preot,Lestat a fost nevoit să se întoarcă la castel.La vârsta de 16 ani a hotărât să-și ia viața în mâini,astfel că fuge cu niște actori italieni,dar înca o data,a trebuit să revină acasă și să devină un vânător.La 20 de ani,după o reușita vânătoare a unei haite de lupi devine eroul sătenilor,care l-au numit de atunci "Ucigașul de Lupi".Împreună cu un prieten,Nicolas de Lenfent,fuge la Paris unde obține o slujbă la Teatrul lui Renaud,pe scena fiind cunoscut cu numele de Lestat de Valois.Din iarna anului 1779 a început să joace în piesele de teatru devenind foarte cunoscut în întreg Parisul.
Moartea:Capturat în iarna anului 1779 de către Vampirul Magnus.
Creatorul:Magnus.
Istoria vietii nemuritoare:După transformare,s-a mai întors în Paris de abia în mai1780.Dupa cateva luni,Lestat și mama sa,Gabrielle au fost capturați de Legiunea Parisiana condusă de Armand.Însă Lestat a hotărât să plece departe cu mama sa,nu după ce a atribuit teatrul lui Renaud lui Eleni si Armand.Numele i-a fost schimbat în Teatrul Vampirilor.Din 1780 și până în 1790,a călătorit prin Europa, Asia Mica si Egipt.În 1790a aflat de moartea familiei sale in timpul Revoluției Franceze.După asta,s-a intors in pămât.Salvat de Marius,care l-a găsit,l-a luat la sanctuarul său și i-a revelat secretul Celor Care Trebuie Păziți.Mai târziu a plecat in New Orleans unde l-a găsit pe tatăl său orb si pe Louis de Point du Lac,pe care l-a transformat în vampir.Din 1791 până în 1794 a trăit cu Marchizul si cu Louis pe plantațiile familiei Point du Luc.După moartea tatălui său și a rebelinii sclavilor,a fugit cu Louis.În 1862 a fost grav rănit de Claudia,dar a supraviețuit și s-a întors la Paris.Aici,condus de legiunea lui Armand,a depus mărturie împotriva Claudiei.Doi ani mai târziu s-a reîntors in New Orleans,s-a mutat în una dintre vechile sale case,încercând să-și recapete puterea:a trăit acolo până în 1929,când s-a reînotors înapoi printre muritori.A reapărut in 1984.A devenit din ce în ce mai interesat de lumea modernă,a citit cărțile lui Louis.Dorind să atragă atentia atât a vampirilor cât și a muritorilor,și-a început o cariera muzicală împreună cu membrii formației Vampirul Lestat si și-a publicat mai multe autobiografii,în care împartașea secretele vampirilor întregii lumi.După concertele din San Francisco de Halloween,unde i-a adunat pe majoritatea vampirilor,a fost răpit de Akasha,urmând să devină următorul rege.După un timp,s-a întors cu Akasha.O luna și jumătate mai târziu,și-a terminat de scris cartea sa Regina Damnaților,în care a spus povestea Akashei si a apărut în Casa Talamascadin Londra înaintea lui David Talbot,unde pentru prima data în istoria Casei Talamasca un vampir i s-a destăinuit unui muritor.
Novici:Gabrielle,mama lui; Nicki,cel mai bun prieten; Louis de Point du Luc, Claudia, David Talbot.
Interviu cu un vampir | Vampirul Lestat | Regina damnaților | Povestea hoțului de trupuri | Diavolul Memnoch | Vampirul Armand | Merrick | Blood and Gold | Blackwood Farm | Blood Canticle |
„Noile cronici ale vampirilor” |
Pandora | Vampirul Vittorio |
Personaje |
Lestat de Lioncourt | Gabrielle de Lioncourt | Louis de Pointe du Lac | Claudia | Armand | Magnus | Those Who Must Be Kept | Maharet and Mekare | Marius de Romanus | Pandora | Bianca Solderini | David Talbot | Jessica Miriam Reeves | Khayman | Daniel Molloy | Mael | Santino |
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.