Lentilă (optică)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În optică, lentila este o piesă realizată dintr-un material transparent (sticlă, material plastic etc.), cu două suprafețe opuse, în general curbe, folosită singură sau împreună cu alte piese similare pentru a concentra sau propaga/răspândi lumina și a forma imagini ale obiectelor. Lentilele se bazează pe fenomenul de refracție a luminii, adică schimbarea direcției de propagare a acesteia la trecerea dintr-un mediu transparent în altul.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
În limba română cuvântul lentilă provine din cuvântul francez lentille, care însemna inițial „linte”, o plantă ale cărei semințe comestibile au o formă biconvexă, iar apoi a fost folosit și pentru a desemna piesa optică având aproximativ aceeași formă. Cuvântul francez provine la rândul lui din latinescul lenticula, care este forma diminutivă a lui lens (genitiv lentis) cu același sens „linte”.