![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/af/Poiana_Uzului_Dam_view_from_DJ123.jpg/640px-Poiana_Uzului_Dam_view_from_DJ123.jpg&w=640&q=50)
Lacul Poiana Uzului
From Wikipedia, the free encyclopedia
Lacul Poiana Uzului este un lac de acumulare antropic aflat pe cursul inferior al râului Uz, în amonte față de orașul Dărmănești din județul Bacău. Este situat între vârfurile Dealul Mare (909 m) și Farcu Mic (1364 m) din Munții Nemira – aflate la sud și, Piciorul Arsurii (1050 m) și Obcina Lapoșului (1337 m) din Munții Ciucului – aflate la nord. S-a format în anul 1970, într-un bazinet depresionar ce adăpostise înainte satul Poiana Uzului. Acumularea are o lungime de 3,75 km, o suprafață de 334 hectare și un volum de 98 milioane metri cubi apă, cu adâncimea maximă de 64,7 m.
Lacul Poiana Uzului | |
![]() Barajul văzut de pe DJ123 amplasat pe versanții Munților Ciucului și deasupra satului Sălătruc, cu versanții Munților Nemira în dreapta barajului și lacului | |
Geografie | |
---|---|
Râu | Uz |
Lac de acumulare | Poiana Uzului |
Bazin hidrografic | Siret |
Localizare | Dărmănești, județul Bacău 46°20′8.59″N 26°23′33.36″E ({{PAGENAME}}) |
Date tehnice | |
Tip | baraj cu contraforți (în engleză concrete buttress, în franceză contreforts béton – CB) |
Data începerii execuției | 1967 |
Data dării în folosință | • 1970 (regim intermediar) • 1972 (punere în funcțiune) |
Cota coronamentului | 514,7 m.d.m. |
Înălțime | 80,40 m |
Lungime (la coronament) | 500 m |
Lățime (la bază) | 74,10 m |
Realizatori | |
Proiectant baraj | Radu Prișcu |
Șef șantier execuție | Liviu Guțiu |
Institut de proiectare | Institutul de Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice (IPACH) (în prezent Aquaproiect) |
Executant | Întreprinderea de Construcții Hidroenergetice (ICH) |
Beneficiar | Comitetul de Stat al Apelor (CSA)/Consiliul Național al Apelor (CNA) (în prezent Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret din Bacău) – Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bacău |
Lac de acumulare | |
Suprafață | 3,34 km² |
Lungime | 3,75 km |
Adâncime maximă | 64,7 m |
Bazin de recepție | 420 km² |
Debit mediu | 4,37 m³/s |
Folosințe | • sursă de apă potabilă și industrială – în principal • sursă de apă pentru o microhidrocentrală (putere 4,1 MW) – secundar |
Plan | |
![]() Planul de situație, cu ploturile (contraforți și paramente) numerotate | |
Harta de localizare | |
Modifică text ![]() |
Lacul s-a format în spatele barajului cu contraforți tip ciupercă Poiana Uzului, cu înălțimea de 80,40 m de la fundație, lățimea la bază de 74,10 m, cea de la vârf de 6 m și lungimea de 500 m la coronament, fiind proiectat în cadrul Institutului pentru Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice (IPACH) din București sub îndrumarea profesorului inginer Radu Prișcu. Lucrarea a fost realizată între 1967 și 1972 de către Întreprinderea de Construcții Hidroenergetice (ICH) din București. Reprezintă cel mai mare baraj cu contraforți din România și al nouălea ce acest tip din Europa, fiind încadrat în clasa I de importanță.
Rolul creării a fost de alimentare cu apă potabilă și industrială a localităților și întreprinderilor industriale situate pe Valea Trotușului, în special orașul nou Gheorghe Gheorghiu-Dej (fostul Onești) și Platforma Petrochimică Borzești cu consumuri mari de apă ce nu mai puteau fi satisfăcute de sursele precedente, lacul Belci și râul Cașin. S-a prevăzut ca apa din noua acumulare să fie transportată prin magistrale cu diametre între 800 și 1200 mm. S-a continuat traseul conductelor pentru a alimenta municipiul Bacău și comune din județ.
Deși barajul a fost dimensionat după calitatea slabă a rocilor de fundație, mai multe infiltrații apărute la câțiva ani după cutremurul din 4 martie 1977, ce au cauzat o suprasolicitare a drenajului, creșterea subpresiunii și mișcarea însoțită de crăpături a ploturilor, obiectivul a început să nu mai respecte cerințele naționale și internaționale de siguranță în exploatare. Începând din anul 1984 barajul a intrat într-un proces de creștere a gradului de siguranță, însă Guvernul României a solicitat în continuare în 2003 asistența Băncii Mondiale cu privire la vulnerabilitatea în fața unui potențial dezastru natural. Un accident ar avea consecințe printr-un debit mai mare de 70 000 metri cubi/secundă ce ar afecta aproximativ 25 000 de locuitori din aval, un număr considerabil de gospodării și producția a 27 de companii.