L'Express

L'Express (Pronunție în franceză: /lɛksˈpʁɛs/) este o revistă săptămânală de știri care apare în Franța.^[2] Ea practică o politică de centru și are un supliment de lifestyle intitulat L'Express Styles și un supliment cu profil economic intitulat Réussir.^[3]

Mai multe informații Fondator, Primul număr ...

Prezență online
L'Express

Fondator	Jean-Jacques Servan-Schreiber[*]
Primul număr	16 mai 1953
Sediu	Paris
Companie	Patrick Drahi[*]
Țară	Franța
Limbă	limba franceză^[1]
ISSN	0014-5270
Site web	https://lexpress.fr/
Modifică date / text

Închide

L'Express a fost fondat în 1953^[4] de Jean-Jacques Servan-Schreiber,^[5]^[6] viitorul președinte al Partidului Radical, și Françoise Giroud,^[7] care editase anterior revista ELLE și a devenit ulterior primul ministru pentru drepturile femeilor din Franța în 1974 și ministru al culturii în 1976. A fost fondat în timpul Primului Război din Indochina și a fost modelat după revista americană Time^[6] și după revista germană Der Spiegel.^[8] L'Express apare săptămânal.^[9]

Revista a susținut politica lui Pierre Mendès-France cu privire la Indochina și a avut, în general, o orientare de centru-stânga. S-a opus războiului din Algeria și în special folosirii torturii.^[10] În martie 1958, ca urmare a publicării de către Jean-Paul Sartre a unei recenzii a cărții La Question a lui Henri Alleg, apariția revistei a fost oprită de către guvernul francez. Pentru a putea apărea pe piață, L'Express a trebuit să publice un număr nou fără articolul incriminat. François Mauriac a fost un colaborator regulat al rubricii Bloc-Notes, dar a părăsit L'Express când Charles De Gaulle a revenit la putere.^{[necesită citare]}

În 1964 mai mulți jurnaliști, printre care Jean Daniel și André Gorz, au părăsit L'Express pentru a fonda revista Le Nouvel Observateur. Servan-Schreiber a transformat L'Express într-o publicație mai puțin implicată politic, iar tirajul revistei a crescut de la 150.000 la 500.000 de exemplare în trei ani.^{[necesită citare]}

În 1971, ca urmare a activității politice desfășurate de Servan-Schreiber în calitate de deputat al Partidului Radical, nouă jurnaliști ai revistei L'Express, inclusiv Claude Imbert, au părăsit echipa redacțională și au fondat Le Point pentru a contracara ceea ce au perceput ca fiind „clasa actuală de intelectuali francezi din presă și din alte părți, cu dogme stângiste și un nihilism autosatisfăcut”.^[11]

În 1977 Servan-Schreiber a vândut revista lui Jimmy Goldsmith.^[12]^[13]

Jean-François Revel a devenit director în octombrie 1978. El a fost înlocuit de Yves Cuau în mai 1981. În același an revista a avut un tiraj de 507.000 de exemplare.^[14]

În 1986 L'Express a început o colaborare pentru schimb de știri cu revista de știri belgiană de limba franceză Le Vif/L'Express.^[15]

În 1987 L'Express a avut un tiraj de 555.000 de exemplare și în 1988 un tiraj de 554.000 de exemplare.^[16]^[14] În același an, revista a fost vândut concernului C. G. E.. Yann de l'Ecotais a devenit noul director și a rămas în funcție până în 1994, când a fost înlocuit de Christine Ockrent. În 1995 L'Express a fost vândut către CEP communications, o filială a agenției de știri Havas. Apoi Denis Jeambar a devenit noul director.

În 1998, după ce Vivendi a preluat controlul asupra agenției Havas, revista a revenit sub controlul său. După prăbușirea Vivendi, L'Express a fost vândută în 2002 către Socpresse (care era deținută într-o proporție de 80% de Dassault Group).

În perioada 2001-2002 L'Express a avut un tiraj de 424.000 de exemplare,^[17] iar în perioada 2003-2004 de 548.195 de exemplare.^[18]

L'Express a fost achiziționată apoi de Roularta Media Group în 2006.^[3]^[8] În același an, tirajul revistei a fost de 547.000 de exemplare.^[19]

În 2014 grupul Roularta a vândut revista L'Express companiei Altice a antreprenorului media franco-israelian Patrick Drahi.^[20]

Raymond Aron
Jean-François Revel
André Gorz
Franz-Olivier Giesbert
Christophe Barbier^[8]
Christian Makarian^[8]

[1]
The ISSN portal
[2]
L'Express Arhivat în 25 octombrie 2014, la Wayback Machine. Eurotopics.
[3]
„L'Express”. Roularta. Arhivat din original la 1 noiembrie 2014. Accesat în 1 noiembrie 2014.
[4]
„Historical development of the media in France” (PDF). McGraw-Hill Education. Arhivat din original (PDF) la 25 februarie 2015. Accesat în 24 februarie 2015.
[5]
Richard Aplin; Joseph Montchamp (27 ianuarie 2014). Dictionary of Contemporary France. Routledge. p. 202. ISBN 978-1-135-93646-4. Accesat în 22 noiembrie 2014.
[6]
Christopher H. Sterling (25 septembrie 2009). Encyclopedia of Journalism. SAGE Publications. p. 1009. ISBN 978-1-4522-6152-2. Accesat în 4 martie 2015.
[7]
Michael Mould (27 aprilie 2011). The Routledge Dictionary of Cultural References in Modern French. Taylor & Francis. p. 513. ISBN 978-1-136-82573-6. Accesat în 31 decembrie 2014.
[8]
„Weekly Magazines: Second in a Series on French Media”. Wikileaks. 1 decembrie 2006. Arhivat din original la 29 aprilie 2015. Accesat în 1 noiembrie 2014.
[9]
Christoph Fiedler (17 decembrie 2012). „Processing for direct marketing in the context of the trade journal, magazine and newspaper sector” (PDF). Brussels: European Magazine Media Association. Accesat în 7 decembrie 2014.
[10]
Jean-Jacques Servan-Schreiber, The Guardian, 9 November 2006
[11]
"Making Le Point" Arhivat în 13 iulie 2010, la Wayback Machine.. Time, 27 November 1972.
[12]
Jean-Jacques Servan-Schreiber The Times, 8 November 2006
[13]
Sir Jimmy's Cross-Channel Fiefdom Arhivat în 20 februarie 2011, la Wayback Machine., TIME Magazine, 18 April 1977
[14]
Raymond Kuhn (7 aprilie 2006). The Media in France. Routledge. p. 68. ISBN 978-1-134-98053-6. Accesat în 15 noiembrie 2014.
[15]
„Le Vif/L'Express”. VoxEurop. Accesat în 7 decembrie 2014.
[16]
Peter Humphreys (15 mai 1996). Mass Media and Media Policy in Western Europe. Manchester University Press. p. 88. ISBN 978-0-7190-3197-7. Accesat în 15 noiembrie 2014.
[17]
„Top 50 Finance/Business/News magazines worldwide (by circulation)” (PDF). Magazine Organization. Arhivat din original (Report) la 13 decembrie 2014. Accesat în 13 decembrie 2014.
[18]
E. Martin (30 noiembrie 2005). Marketing Identities Through Language: English and Global Imagery in French Advertising. Palgrave Macmillan UK. p. 6. ISBN 978-0-230-51190-3. Accesat în 25 septembrie 2016.
[19]
„France -- Media Guide 2008” (PDF). Open Source Center. 16 iulie 2008. Accesat în 1 martie 2015.
[20]
„Roularta to sell seven French magazines to tycoon Patrick Drahi”. Reuters. 8 ianuarie 2015. Accesat în 13 noiembrie 2017.

Site web oficial

[5e9f242fe3a2eb2592554e75381510cc-1] [1]
The ISSN portal

[2] [2]
L'Express Arhivat în 25 octombrie 2014, la Wayback Machine. Eurotopics.

[rou-3] [3]
„L'Express”. Roularta. Arhivat din original la 1 noiembrie 2014. Accesat în 1 noiembrie 2014.

[4] [4]
„Historical development of the media in France” (PDF). McGraw-Hill Education. Arhivat din original (PDF) la 25 februarie 2015. Accesat în 24 februarie 2015.

[5] [5]
Richard Aplin; Joseph Montchamp (27 ianuarie 2014). Dictionary of Contemporary France. Routledge. p. 202. ISBN 978-1-135-93646-4. Accesat în 22 noiembrie 2014.

[chs-6] [6]
Christopher H. Sterling (25 septembrie 2009). Encyclopedia of Journalism. SAGE Publications. p. 1009. ISBN 978-1-4522-6152-2. Accesat în 4 martie 2015.

[mmo-7] [7]
Michael Mould (27 aprilie 2011). The Routledge Dictionary of Cultural References in Modern French. Taylor & Francis. p. 513. ISBN 978-1-136-82573-6. Accesat în 31 decembrie 2014.

[wleaks-8] [8]
„Weekly Magazines: Second in a Series on French Media”. Wikileaks. 1 decembrie 2006. Arhivat din original la 29 aprilie 2015. Accesat în 1 noiembrie 2014.

[9] [9]
Christoph Fiedler (17 decembrie 2012). „Processing for direct marketing in the context of the trade journal, magazine and newspaper sector” (PDF). Brussels: European Magazine Media Association. Accesat în 7 decembrie 2014.

[10] [10]
Jean-Jacques Servan-Schreiber, The Guardian, 9 November 2006

[11] [11]
"Making Le Point" Arhivat în 13 iulie 2010, la Wayback Machine.. Time, 27 November 1972.

[12] [12]
Jean-Jacques Servan-Schreiber The Times, 8 November 2006

[13] [13]
Sir Jimmy's Cross-Channel Fiefdom Arhivat în 20 februarie 2011, la Wayback Machine., TIME Magazine, 18 April 1977

[kuhn-14] [14]
Raymond Kuhn (7 aprilie 2006). The Media in France. Routledge. p. 68. ISBN 978-1-134-98053-6. Accesat în 15 noiembrie 2014.

[15] [15]
„Le Vif/L'Express”. VoxEurop. Accesat în 7 decembrie 2014.

[Humphreys1996-16] [16]
Peter Humphreys (15 mai 1996). Mass Media and Media Policy in Western Europe. Manchester University Press. p. 88. ISBN 978-0-7190-3197-7. Accesat în 15 noiembrie 2014.

[17] [17]
„Top 50 Finance/Business/News magazines worldwide (by circulation)” (PDF). Magazine Organization. Arhivat din original (Report) la 13 decembrie 2014. Accesat în 13 decembrie 2014.

[18] [18]
E. Martin (30 noiembrie 2005). Marketing Identities Through Language: English and Global Imagery in French Advertising. Palgrave Macmillan UK. p. 6. ISBN 978-0-230-51190-3. Accesat în 25 septembrie 2016.

[19] [19]
„France -- Media Guide 2008” (PDF). Open Source Center. 16 iulie 2008. Accesat în 1 martie 2015.

[20] [20]
„Roularta to sell seven French magazines to tycoon Patrick Drahi”. Reuters. 8 ianuarie 2015. Accesat în 13 noiembrie 2017.

[2]

[3]

[1]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

Wikiwand in your browser!

L'Express

Wikiwand in your browser!

Istoria și profilul

Jurnaliști care au contribuit la L'Express

Note

Legături externe

Istoria și profilul

Jurnaliști care au contribuit la L'Express

Note

Legături&nbsp;externe

Legături externe